Ultima oră

Statul este dator la noi, dar pe noi nu ne iarta de nici o datorie

Raluca Manolache
19 feb 2010 866 vizualizări
Pentru perioada iulie -decembrie 2009, CAS Vrancea ar trebui sa deconteze farmaciilor facturi în valoare de 29 de milioane de lei u primele farmacii care dau semne ca nu pot supravietui sint cele din mediul rural u Statul este dator la noi, dar pe noi nu ne iarta de nici o datorie , spune managerul farmaciei Mirafarm din Milcovul

Farmaciile din Vrancea supravietuiesc de pe o zi pe alta si cauta solutii la limita pentru a scapa de incapacitate de plata. Chiar daca au onorat cererile de pilule gratuite si compensate, acestea nu au mai primit bani de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) din vara anului trecut. In aceasta situatie s-a ajuns dupa ce Guvernul a decis prelungirea termenelor de plata de la 90 la 210 zile, incepind cu luna iunie. De asemenea, in sistem au fost alocate credite de angajament, supranumite "bani virtuali", care ar fi trebuit sa acopere consumul lunii septembrie si al trimestrului IV al anului 2009, insa farmaciile nu au mai vazut pina la aceasta data nici un ban. Astfel, in 2009, farmaciile din Vrancea au eliberat un numar de 530.200 retete pentru medicamente compensate si gratuite, iar CAS a decontat 35.916.000 lei, suma ce reprezinta contravaloarea pilulelor eliberate pina la nivelul lunii iunie, inclusiv. Pentru perioada iulie ""decembrie 2009, institutia ar trebui sa deconteze facturi in valoare de 29.148. 000 lei. "Nu s-a primit nici un ban. In cel putin 10 judete din tara s-au primit banii pe luna iulie, unele farmacii au primit banii intregral, altele partial. Am vorbit cu cei de la Casa de Asigurari de Sanatate si mi-au spus ca saptamina viitoare se vor primi banii. Pina atunci insa farmaciile ramin fara bani, nu au cu ce sa isi plateasca darile catre stat. Nu exista o preocupare a nimanui din Vrancea sa aduca bani la CAS", spune Fevronia Stoica, presedintele Colegiului Farmacistilor. Primele farmacii care dau semne ca nu pot supravietui sint cele din mediul rural. Situatia este destul de grava la tara deoarece bolnavii vin cu retete gratuite sa isi ridice pastilele fara de care nu ar putea supravietui. "Nu am mai primit bani din luna iunie 2009. Asteptam pentru ca raspunsurile primite sint favorabile. Vom vedea ce va fi! Aici, in rural, pacientii au o putere economica slab dezvoltata", ne-a spus Mirela Maricica Palade, administratorul farmaciei "Afrofarm" din Racoasa.


Imprumut la banca


Pe fondul imposibilitatii de a onora retete subventionate, in mediul rural unele farmacii si-au redus programul de lucru. Aceasta situatie este intilnita mai ales in comunele unde nu exista medic de familie pentru ca bolnavii nu au bani sa isi cumpere medicamentele de care au nevoie. Alte unitati au apelat insa la imprumuturi bancare. "Cu furnizorii avem contracte pe care trebuie sa le respectam. Singura masura pe care am luat-o a fost contractarea unui credit la banca", ne-a spus administratorul unei unitati cu acest profil. Farmacistii ramin insa in asteptare, chiar daca elibereaza in continuare, pe cit posibil, medicamentele necesare pacientilor. "Este foarte greu, dar nu avem ce face. Trebuie sa platim darile la stat, salariile si mai putini furnizori. Statul este dator la noi, dar pe noi nu ne iarta de nici o datorie", spune Mirela Gabriela Manole, managerul farmaciei "Mirafarm" din Milcovul. De partea cealalta, reprezentantii bancii din Sanatate spun ca au solicitat fondurile necesare de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). "CJAS Vrancea a solicitat CNAS, pe luna februarie 2010, deschidere de credite in vederea efectuarii platilor aferente consumului de medicamente pentru lunile iulie si august 2009. în perioada imediat urmatoare urmeaza sa primim graficul de plati aprobat de CNAS pentru plata consumului de medicamente cu si fara contributie personala din anul 2009. Mai mult, avind in vedere contextul economic actual, CJAS Vrancea va depune toate eforturile necesare astfel incit fondurile alocate trimestrului I al anului 2010 sa asigure continuitate in accesul populatiei la medicamente si sa nu puna in dificultate functionarea unitara si coordonata a sistemului de asigurari sociale de sanatate la nivelul judetului Vrancea", a aratat Iustina Micu, purtatorul de cuvint al CAS. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.