Ultima oră

SOCIAL: Cu jalba la Bruxelles ca sa te debransezi de la reteaua baietilor destepti

Ziarul de Vrancea
3 feb 2010 201 vizualizări
Cum a ajuns Comisia Europeana sa arbitreze un conflict dintre un dezvoltator imobiliar si proprietari din Romania declansat de factura de curent

Peste 800 de familii din ansamblurile constructorului Impact au restante de circa 10 miliarde lei vechi la facturile de energie si utilitati. Seful IMPACT sustine ca din cauza gerului sau a pierderii locului de munca. Proprietarii sustin insa ca refuza pur si simplu sa mai plateasca. Marul discordiei - reteaua de distributie de energie electrica. Desi, cel putin in Bucuresti, proprietarii au platit in medie cate 14.000 euro (plus TVA) pentru retele, Impact si-a revendicat dreptul de proprietar, astfel ca nu pot incheia individual contracte cu Enel.


* In urma plangerilor facute la Bruxelles de catre un proprietar, Comisia Europeana a transmis pe 25 ianuarie catre autoritatile din Bucuresti o cerere de informatii privind situatia din cartierele Impact.

* Autoritatile romane au la dispozitie trei saptamani pentru a da un raspuns, insa IMPACT sustine deja ca e dispus sa cedeze retele catre ENEL.


"Am constatat ca iarna grea face ca nota de plata sa creasca peste posibilitatile unor familii care au credite, au afaceri care merg prost sau si-au pierdut locul de munca. Factura cu deszapezirea, factura cu incalzirea, factura cu iluminatul public, factura cu apa si canalizarea, factura cu paza si controlul accesului, sunt toate la un loc mai mici decat factura pentru energia electrica. Aceasta este principala cauza pentru care aproape o treime din familii sunt in situatia de a fi debransate de la alimentarea cu energie electrica, soldul cumulat al acestora fiind de aproape 10 miliarde de lei vechi", declara la sfarsitul lunii trecute Dan Ioan Popp, director executiv Impact.


Mai mult, directorul Impact cerea Guvernului subventionarea de urgenta a familiilor datornice in conditiile in care aplicarea stricta a legii ar insemna debransarea imediata a sute de proprietari, precum si intocmirea de dosare penale. Impact era acuzata ca-si revendica pe nedrept titlu de proprietar al retelei de distributie si ca refuza accesul Enel.


Revolta proprietarilor


Nu acesta este adevarul, sustin presedintii a doua asociatii de proprietari din cartierele Class si Azur, doua ansambluri rezidentiale dezvoltate de Impact in Bucuresti. Asociatiile de proprietari acuza ca desi contractele de executie prevedeau ca pret al contractului pretul format din "constructie+ teren+ retele" si ca in functie de pozitia casei pretul retelelor au variat intre 17.880 euro si 9.500 euro din pretul total, Impact se considera proprietar peste retelele de distributie si nu permite accesul altor companii.


"Principala problema o reprezinta in primul rand energia electrica, pentru ca ar fi trebuit, conform contractelor de executie, sa avem contracte cu Electrica Muntenia Sud, acum Enel. In contractele de executie se spune negru pe alb ca Impact va preda retelele catre Electrica. (...) Am dat banii catre Impact, ei au facut toate platile si si-au lasat in contabilitate toate aceste facturi, fara a le mai scadea. Astfel sustin ei ca retelele se afla in patrimoniul lor. De cand insa notele contabile sunt acte de proprietate? Noi avem cadastre in care avem incluse si trotuarele, sub care sunt teava de gaze, de apa si de curent", sustine Adina Coca, presedintele asociatiei de proprietari din Class.


Mai mult, sustine Adina Coca, "de cinci ani, proprietarii sunt impiedicati de Impact sa semneze cu alte companii pentru furnizarea si distributia de gaze". Adina Coca mai sustine ca aceasta "poveste" a 202 familii din Class, se repeta in Azur, Gamma, Junior, Epsilon si Beta - celelalte ansambluri construite de Impact in Voluntari si chiar in Boreal din Constanta.


"Avem raspuns scris de la ENEL in care se spune ca Impact refuza sa predea retelele de distributie de energie electrica. Impact a amenintat ca da in judecata Enel daca indraznesc sa intre in Azur pentru a incheia contracte individuale", precizeaza si Adrian Antonescu, presedintele asociatiei de proprietari Azur, asociatie suspendata recent in instanta.


Antonescu sustine ca inca din mai 2008, catre Enel au fost depuse 110 dosare pentru contracte individuale, dar ca Impact a amenintat ca daca nu se incheie cu ei li se va taia si apa si gazele.


Cat costa curentul la dezvoltator


Bataie pe retea

Bataie pe retea

Foto: AGERPRES

Cat priveste un exemplu de diferenta la factura de energie electrica, Adina Popa sustine ca in 2009 Enel incasa 0,3125 lei/kw, in timp ce proprietarii din Class achitau catre Impact intre 0,4128-0,4164 lei/kw. Problema o constituie insa si alte facturi considerate nejustificate de catre proprietari.


"Dar pe langa pretul mai mare achitam "intretinere stalpi de iluminat, intretinere pompe" fara ca Impact sa faca efectiv ceva. (...) Asa zisele restante sunt din faptul ca multi nu au mai vrut sa achite sume pentru care nu am primit niciodata justificari. Am cerut permanent sa ni se explice de ce becurile de la iluminatul stradal (pe care l-au sistat din octombrie 2009) consuma de la o luna la alta din ce in ce mai mult curent. Daca la inceput (2005) becurile consumau in jur de 5.000 kw/luna (exagerat, dar oricum acceptabil) Impact a inceput sa ne factureze cate 20.000-25.000 kw lunar pentru aceleasi instalatii. Fara nici o justificare", mai relateaza Adina Coca.


De cealalta parte, Impact sustine ca este proprietar de drept al retelelor de distributie a energiei electrice.


"Impact este proprietar al retelelor conform autorizatiei de construire si procesului verbal de receptie, pe langa faptul ca in contracte nu se specifica faptul ca retelele ar fi ale proprietarilor. Un motiv in plus care demonstreaza ca retelele apartin Impact este faptul ca, in Azur s-a incercat infiintarea unei asociatii de proprietari care nu a fost recunoscuta in justitie datorita faptului ca nu detinea toate partile comune, inclusiv retelele electrice. In 2006-2007, pretul constructiei unei case era de 70.000-100.000 euro, cat cel al unui apartament, deci este logic ca nu aveau cum sa cumpere in acest pret si retelele electrice, de apa si gaze, ceea ce vor ei acum cu titlu gratuit", sustine Florian Fugasin, manager de relatii publice la Impact.


"Intr-una din locatii, incepand cu ianuarie 2010 tariful este de 0,255 RON/kw la care se adauga tariful de 0,078 RON/kw, conform deciziei ANRE nr. 2321/04.11.2008. In alta locatie, tariful de distributie este zero, proprietarii fiind refacturati cu acelasi tarif de furnizare la care Impact achizitioneaza la randul sau energia electrica ( 0,255 Ron/KW). Facturile transmise proprietarilor confirma aceasta informatie. Astfel, consumatorii casnici au cel mai mic tarif din Bucuresti, cu circa 40% mai mic decat cel practicat in mod uzual de Enel", spune Fugasin.


Cum a escaladat conflictul


Conflictul dintre proprietari si Impact a escaladat in special in cartierele Azur 1 si Azur 2 din Bucuresti, unde refuzul anumitor proprietari de a mai plati a determinat Impact sa ameninte ca pe 28 ianuarie va intrerupe temporar contractul cu furnizorul de energie Renovatio Trading SRL, masura care ar fi urmat sa-i afecteze inclusiv pe cei cu platile la zi.


Totusi in urma unei intalniri intre reprezentantii Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) si Impact, care a avut loc pe 27 ianuarie, actiunea Impact a fost suspendata. Am cerut explicatii ANRE daca actiunea Impact de a taia curentul inclusiv si celor buni-platnici este legala, insa raspunsul ANRE nu este nici pe departe unul transant.


"Pentru alimentarea ansamblurilor Azur 1 si Azur 2, Impact Developer & Contractor a incheiat un contract de vazare-cumparare a energiei electrice cu un furnizor (Renovatio Trading SRL). Suspendarea/rezilierea contractului in cauza se face conform clauzelor prevazute in continutul acestuia. Implicatiile suspendarii/rezilierii contractului respectiv asupra proprietarilor de locuinte din ansambluri privesc exclusiv pe Impact", au declarat pentru HotNews.ro oficialii ANRE.


Oficialii ANRE mai sustin ca in urma acestei intalniri "s-a stabilit sistarea actiunii demarate de catre Impact". In fapt, asa cum sustine Adrian Antonescu, proprietar in Azur, actiunea a fost suspendata pana la data de 11 februarie. Mai mult, oficialii Impact sustin ca Enel va prelua in conditii comerciale reteaua de distributie a Impact.


"S-a convenit de comun acord cu ANRE ca sa se amane termenul de intrerupere a contractului cu Renovatio si ca se va lua in calcul preluarea retelelor de catre furnizorul de ultima optiune (in cazul acesta ENEL) in conditiile comerciale negociate, adica ENEL va plati pentru ele", spune Florian Fugasin, reprezentantul Intact.


De ce sa fie desemnat Enel? In lipsa unui raspuns din partea ANRE, singurul raspuns pe care il avem este tot de la Impact:


"Legea energiei spune ca energia electrica fiind o resursa strategica, cetatenii nu pot fi privati de furnizarea acestui serviciu si de la zona la zona este un furnizor de ultima optiune care este obligat in ultima instanta sa ofere aceste servicii, in acest caz, ENEL", a explicat Florian Fugasin.


Solutia: la Bruxelles


De ce nu s-a putut face acest lucru mai curand? Explicatia este poate faptul ca, in urma plangerilor facute catre Bruxelles de catre Adrian Antonescu, Comisia Europeana a transmis pe 25 ianuarie catre autoritatile din Bucuresti o cerere de informatii privind situatia din cartierele Impact. Autoritatile romane au la dispozitie trei saptamani pentru a da un raspuns.


"In baza solicitarii mele si a unui dialog de sase luni de zile cu oficialii europeni, directia generala de energie din cadrul Comisiei Europene a transmis o notificare autoritatilor romane, in care solicita explicatii intr-un termen de trei saptamani privind situatia de aici, avertizand asupra posibilitatii deschiderii unei proceduri de infringement. Drept urmare, pe 27 ianuarie ANRE s-a intalnit cu Impact si a dispus ca ENEL sa preia capacitatile energetice din cartierele Class si Azur", a spus Antonescu.


*

Ferran Tarradellas

Ferran Tarradellas

Foto: Comisia Europeana

Contactat de HotNews.ro, Ferran Tarradellas Espuny, purtatorul de cuvant al comisarului european pe energie, a confirmat notificarea transmisa autoritatilor romane: "Serviciile Comisiei Europene, in calitate de gardieni ai tratatului european trebuie sa supravegheze asupra respectarii legislatiei UE si in consecinta pot cere Statelor Membre informatii atunci cand este necesar. Aceasta nu indica la acest moment faptul ca Comisia Europeana ar putea, sau nu, sa deschida o procedura de infringement. Cererea de informatii a fost declansata in urma unei plangeri a unui cetatean roman referitoare la un asa numit refuz de conectare a proprietatii sale la reteaua de distributie electrica din Romania", a declarat pentru HotNews.ro Ferran Tarradellas Espuny. Cat priveste posibilitatea deschiderii unei proceduri de infringement impotriva Romaniei, plecand de la aceasta situatie, oficialul european a precizat ca "aceasta va depinde in mare masura de analiza informatiilor furnizate de autoritatile romane. Este mult prea devreme ca sa ne pronuntam".


Desi HotNews.ro a trimis intrebari de cateva zile catre Ministerul Economiei si ANRE, referitoare la aceasta actiune a Comisiei Europene si la conditiile de preluare de catre ENEL a retelelor Impact, oficialii celor doua institutii nu ne-au transmis un raspuns pana la publicarea acestui material.


NOTA: Cititorii HotNews.ro sunt invitati sa-si prezinte experiente similare legate de dezvoltatorii imobiliari din Romania


de Adrian Vasilache HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.