Ultima oră

Nerejenii si merenii isi vor retrocedate padurile

Doina Ganea
3 feb 2010 1120 vizualizări
Nerejenii s-au plins prefectului ca au de primit 500 de hectare de padure, dar autoritatile locale ii amina nepermis u tot ieri, merenii au reclamat ca nu-si pot exploata padurile recent retrocedate

Un grup de oameni din Nereju a venit ieri la Prefectura pentru a cere urgentarea punerilor in posesie. "Problema mea este ca am o hotarire judecatoreasca privind retrocedarea unei suprafete de padure si nu mi-au fost trimise actele la Prefectura pentru a-mi fi eliberat titlul de proprietate. Oamenii de la noi se pling de Comisia Locala, care nu prea se intruneste si ei asteapta de ani buni sa le fie retrocedate padurile", ne-a declarat presedintele Propact Nereju, Nita Coforea. Potrivit altor protestatari, la Nereju, cei care au beneficiat de retrocedarea padurilor reprezinta 20% dintre solicitanti si sint cu predilectie apropiati (rude si prieteni) ai conducerii comunei. "Am o hotarire judecatoreasca din 2005, definitiva si irevocabila, pentru o suprafata de 3 ha de padure. Pentru aceasta am avut o ordonanta prezidentiala de sistare a taierilor. Din 2005 pina in 2009 s-au taiat 200 de arbori care nu sint marcati. Au venit cu TAF-ul, ne-a rupt gardul si au taiat. Am facut cunoscut la toate institutiile statului, dar au venit pina acolo si au plecat. Am actionat din nou in instanta si am obtinut hotarire judecatoreasca ca sa oblige Primaria sa ne puna in posesie. Ne-a pus primaria in posesie, ne-a facut proces verbal, dar cind am facut sesizarea de arbori taiati, s-au sucit si toata lumea a spus ca de fapt procesul verbal de punere in posesie nu este valabil pentru ca nu era semnat de organul silvic", a spus un alt petent.


"Obstea nu ne da drepturile"


In plus, nerejenii au semnalat si unele nereguli care se petrec la Obstea Nereju care le taie padurile, nu le da dividende si nici cota de masa lemnoasa. "Cam 80% dintre oamenii din Nereju nu si-au primit lemnul de foc din 2000 pina in prezent. Acest lemn de foc este contra cost. Oamenii platesc pe el 30 de lei/mc, iar pentru lemnul de brad 50 de lei/mc. Nimic nu e gratis de la Obstea Nereju care nu ne-a dat nici dividendele de doi ani. Sint familii cu 5 - 6 copii care n-au din ce cumpara la copii o banita de malai si tot nu primesc nimic de la Obste", a mai precizat reprezentantul Propact. Prefectul Ion Oprea a recunoscut ca nu stia de aceste probleme si a spus ca la Prefectura n-a ajuns nici un document de la Comisia locala de aplicarea fondului funciar. Oprea a spus ca in termen de 10 zile va verifica actele depuse de ei pentru retrocedare si acolo unde este cazul dosarele vor fi completate. Oprea a mai anuntat ca va fi stabilit un calendar de lucru al comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, pentru urgentarea procedurilor. "La sedinte veti fi invitati si dumneavoastra, iar dosarele se vor analiza la foc automat", a promis prefectul.


Merenii si-au primit padurile, dar nu le pot taia


Si merenii au fost din nou ieri in audienta la prefectul Ion Oprea, dupa ce, la finele anului trecut, o parte dintre ei au intrat in sfirsit in posesia padurilor. De data acesta oamenii s-au plins de faptul ca silvicultorii nu vin sa le marcheze arborii pe care ar putea sa ii valorifice. "Nu avem lemne de foc. Ce ne facem? Cei de la Directia Silvica ne spun ca nu au timp de noi. Ne-a luat bani din decembrie pentru marcare si nici pina acum nu a venit. Sintem 200 de oameni care asteptam", s-au plins oamenii. Dupa o scurta discutie telefonica cu Petrica Tudosa, directorul Directiei Silvice, prefectul i-a anuntat pe oamenii ca problema marcarii a fost rezolvata. O alta problema a celor de la Mera ramine in continuare inminarea titlurilor de proprietate care sint asteptate de citeva luni. Ion Oprea le-a spus oamenilor ca acestea sint pe biroul subprefectului Sorin Hornea, care le va semna imediat dupa intoarcerea din concediu, adica dupa 7 februarie. Prefectul le-a atras atentia oamenilor ca nu va aproba retrocedarea nici unei palme de pamint pentru cei care nu au acte, respectiv daca la dosar nu exista documente doveditoare ale proprietatii. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.