Ultima oră

Prefectura a deschis cont pentru ajutorarea sinistratilor din Haiti

Ziarul de Vrancea
26 ian 2010 691 vizualizări
Primul donator a fost un vrincean de 87 de ani care a oferit suma de 2.000 de lei din pensia sa pentru sinistrati, prin intermediul Crucii Rosii

Tragedia prin care trece statul Haiti nu a ramas fara ecou nici in Vrancea. Institutia Prefectului va deschide astazi un cont colector la o banca din municipiu, unde pot fi depuse donatii si sponsorizari pentru victimele cutremurului devastator. "Chiar daca sintem la mii de kilometri distanta, suferintele oamenilor de acolo pot fi atenuate, daca am putea contribui si noi", a spus prefectul Ion Oprea. Acesta a dat exemplul experientelor asemanatoare prin care a trecut si judetul nostru, printre care cele mai memorabile sint inundatiile din anul 2005, cind sinistratii au primit sprijin datorita solidaritatii umane. Prefectul a evitat sa raspunda daca va dona, la rindul sau, pentru victimele din Haiti, dar a mentionat ca, in calitate de persoana particulara, a facut donatii de fiecare data. Merita remarcata aici si donatia recenta facuta de vrinceanul Ion Chiuchiur din comuna Nereju. In virsta de 87 de ani, batrinul este membru al Crucii Rosii de 65 de ani si fiecare eveniment neplacut a fost un prilej pentru el sa daruiasca. Octogenarul a donat din pensia lui suma de 2.000 de lei pentru sinistratii din Haiti, dar si produse agricole. "Donez pentru ca sint crestin. Am 87 ani impliniti si ma gindesc ca urmasii mei nu se gindesc sa imi faca pomeni si in fiecare an dau ceva. Eu nu am mai auzit pina la virsta asta de un dezastru atit de mare. Imi pare rau de aceste fiinte care au ramas fara adaposturi si de cei care au murit", ne-a spus Ion Chiuchiur. Filiala de Cruce Rosie spera ca batrinul sa isi pastreze disponibilitatea de a face bine. "Probabil ca anii de razboi, de detentie si alte evenimente neplacute care s-au succedat in viata dumnealui l-au sensibilizat incit astazi, la virsta de 87 de ani si cu o pensie modesta, nu ezita sa faca un drum lung catre Crucea Rosie si sa doneze bani si produse agricole", ne-a spus directorul organizatiei de caritate, Rodica Davidean. In urma cutremurului din 12 ianuarie care a masurat 7,3 grade pe scara Richter, Crucea Rosie a lansat un apel umanitar de urgenta in sprijinul victimelor. Campania "Ajutor pentru Haiti" consta in colectarea de fonduri online si direct, in conturile deschise special, dar si prin punerea la dispozitia populatiei a serviciului de restabilire a legaturilor de familie, cu rudele aflate in Haiti. (M. BESLEAGA, D. GIRLEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.