Ultima oră

POLITICA:Politic Show 09.01.2010

Ziarul de Vrancea
9 ian 2010 514 vizualizări
Mai multi bani pe mana sefilor de judet; Adrian Nastase pe blog: Tema Omar Hayssam, un simulator de zgomot pe timp de pace ; Averea ministrilor Baconschi si Blaga, iar Gabriel Oprea: Au existat discutii in grupul independentilor privind un nou partid

Mai multi bani pe mana sefilor de judet. Cu ajutorul UDMR, PSD si PNL au impus ieri majorarea plafonului financiar pe care sefii de consilii judetene il au de impartit. Social-democratii si liberalii, cu sprijinul tacit al UDMR, folosesc dezbaterile de la bugetul de stat pentru a intari atributiile consiliilor judetene (CJ) in ceea ce priveste alocarea fondurilor in teritoriu. Ei au impus ieri modificarea algoritmului dupa care se impart cele 2 miliarde de lei (echivalentul a 500 de milioane de euro) alocate pentru echilibrarea bugetelor locale, scrie EvZ.ro


Adrian Nastase pe blog: "Tema Omar Hayssam, un simulator de zgomot pe timp de pace". Adrian Nastase sugereaza, astazi, pe blogul personal ca subiectul Hayssam a fost reincarcat de guvernanti pentru a crea o perdea de fum in spatele careia sa poata fi ascunse discutiile legate de legea bugetului, in eventualitatea in care acestea se incing prea tare. Nastase lasa se inteleaga ca tema lansata este doar o diversiune si, pe un ton ironic, prescrie reteta unei astfel de diversiuni, in caz de urgenta, de exemplu atunci cand "dezbaterea publica despre buget, pensii, somaj, shaorma risca sa se incinga prea tare". Se alege un "subiect controversat si un personaj puternic negativ", pentru a prelua furia poporului, Omar Hayssam fiind sugestia liderului PSD; urmeaza lansarea, pe surse, a unei "stiri care sa reactiveze zvonurile", sustinuta vag de institutiile publice. Urmeaza stimularea dezbaterilor in media, la care vor participa persoane capabile sa se ambaleze emotional, "fara sa cunoasca subiectul din punct de vedere tehnic", scrie Gandul.


Averea ministrilor Baconschi si Blaga. Ministrul de externe Theodor Baconschi are, potrivit declaratiei sale de avere, un apartament in Bucuresti, trei tablouri cu o valoare totala sub 20.000 de euro si doua conturi bancare a caror valoare cumulata este 30.000 de euro, dar nu detine terenuri, vile sau vreun autoturism. Baconschi are, potrivit declaratiei sale de avere semnate pe 5 ianuarie 2010, un apartament de 97 de metri in Bucuresti, achizitionat in baza Legii 112 in anul 1997. Ministrul nu are insa terenuri, vreo casa de vacanta sau masina. In schimb, Baconschi a scris in declaratia sa de avere ca detine un desen in tus semnat Marcel Iancu, a carui valoare este de aproximativ 5.000 de euro, anul dobandirii fiind 1917. De asemenea, ministrul mai are doua tablouri semnate Horia Damian, si achizitionate in 2008 si 2009, a caror valoare cumulata este de 13.000 de euro. Integral in Gardianul.


Gabriel Oprea: Au existat discutii in grupul independentilor privind un nou partid. Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a declarat, vineri, pentru Mediafax, ca au existat discutii in cadrul grupului independentilor din Parlament privind crearea unui nou partid, dar a adaugat ca prioritatile din prezent sunt adoptarea bugetului si depasirea crizei economice. "Asa cum am mai afirmat in trecut, in cadrul grupului independentilor din Parlamentul Romaniei au existat discutii privind aducerea pe scena politica a unei noi formatiuni politice", a declarat Gabriel Oprea, citat de Romania Libera.


Cristian Pirvulescu, in editorialul "Rau de partid", noteaza: "Raul de partid e o maladie politica ciclica care se manifesta ca o senzatie de nemultumire fata de modificarea organica sau functionala a echilibrului ideologic sau organizatoric al partidului. De obicei, raul de partid se produce postelectoral, desi uneori simptomele se manifesta si inaintea unei confruntari electorale. Iar cei mai expusi acestei suferinte politice sunt de cele mai multe ori acei politicieni sau comentatori politici, uneori chiar si militanti, cu o sensibilitate reactiva fata de linia sau conducerea partidului. Daca pentru afectiuni mai degraba fiziologice precum raul de mare, de inaltime sau de calatorie au fost propuse diferite remedii, oare n-ar putea fi gasit si un leac pentru raul de partid? Caci, daca nu e tratata cu responsabilitate, aceasta maladie risca sa afecteze grav atat viata partidelor, dar, datorita rolului acestora, si functionarea institutiilor politice si administrative". Integral in Romania Libera.


In editorialul "Faima Elenei Udrea ne va costa", Mircea Marian scrie "Milioane de britanici, germani, italieni sau belgieni au aflat ca banii pe care UE ii dirijeaza catre Romania ajung pe mana unui demnitar frivol si dubios. Noul ministru al dezvoltarii regionale a devenit, de vreo cateva zile, o celebritate internationala. "Sunday Times" si "Malaysia- News" titreaza: "Yes, minister, you have a big portofolio" ("Da, doamna ministru, aveti un portofoliu mare"). Agentia de presa UPI scrie: "Nominalizarea unui controversat ministru la dezvoltare regionala i-a alarmat pe oficialii europeni". Stirea s-a rostogolit pana in Germania, unde tabloidul "Bild" (probabil cel mai citit cotidian din aceasta tara, cu peste trei milioane de copii vandute) le-a prezentat cititorilor sai mai multe fotografii decoltate ale doamnei Udrea si a apreciat ca "este atat de sexy - dar este considerata corupta!". Integral in EvZ.ro



de M.C. HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.