Ultima oră

Cel-Mare, numit chestor in ajunul Craciunului

Nicoleta Cristea
30 dec 2009 3527 vizualizări
Comisarul sef Ionel Cel-Mare, director general adjunct al Adminstratiei Nationale a Penitenciarelor, a fost avansat in urma cu citeva zile la gradul de chestor

Cu toate ca de anul trecut functia detinuta de Ionel Cel-Mare era una de general, similara celei de chestor, acesta nu detinea gradul profesional, astfel incit avansarea propriu-zisa a venit abia pe 22 decembrie, ca un cadou de Craciun. Fostul director al Penitenciarului Focsani a fost propus pentru avansare de minstru, si a sustinut examen in acest sens in luna martie. "Am 28 de ani de munca in sistemul penitenciarelor si am trecut prin aproape toate functiile posibile. Din 1997 si pina in 2008 am fost comandantul Penitenciarului Focsani, iar din iulie anul trecut sint director general adjunct la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Aceasta avansare este ca o incununare a experientei mele, a intregii mele activitati", ne-a spus fericit proaspatul chestor. Numirea acestuia a fost publicata in Monitorul Oficial 910/24 decembrie, conform decretului de avansare semnat doua zile mai devreme. Postul de director al Penitenciarului Focsani a fost preluat de comisarul sef Ion Dita dupa avansarea la Bucuresti a fostului comandant. (Nicoleta CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 8 ore, 55 secunde
Acest individ nu merita nici sa detina gradul profesional de comisar sef nu si de chestor! este o lichia ordinara, un securist imputit.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.