Ultima oră

OPINII: La capatul celor 20 de ani

Ziarul de Vrancea
24 dec 2009 452 vizualizări
Era o iarna seaca, cenusie. Mirosea deja a porci arsi cu baloti de paie, ca in fiecare Ajun. Cand am coborat in strada pricipala, in drum catre Magazinul Universal, am vazut panourile cu Traiasca Socialismul doborate la pamant si cativa navetisti in pufoaice povestind agitati. Pe atunci, nu inteleam prea bine ca venea sfarsitul unei lumi.

Aveam 14 ani si o vaga idee despre Ceausescu. Il stiam din tabloul atarnat in sala de clasa, din bancuri ca n-are decat o ureche pentru ca in toate pozele aparea asa, intr-o ureche. Cateodata, de plictiseala, mazgaleam pozele din carti si apoi, de frica dirigintei, rupeam foaia cu Ceausescu purtand coarne, cu limba scoasa sau cu urechile lungite. Eram elev in orasul unde prim secretar era Nicu Ceausescu, coleg cu cativa copii de nomenclaturisti. Traiau retrasi in lumea lor interzisa noua, bine imbracati si aroganti cu profesorii.


In noaptea de Craciun sau poate a doua seara, la televizorul alb-negru Olt 151, am vazut imagini neverosimile: un Ceausescu neras, scos pe usita unui tab, doi batranei ridicoli judecati sumar la o masuta, scena executiei rulata de zeci de ori, dara neagra curgand de sub capul Elenei Ceausescu. Apoi am vazut sicriele cu mortii despuiati de la Timisoara, alte imagini venite parca din infern.


Am stat de Craciun mult dupa miezul noptii, cu toata familia bulucita in fata televizorului, ca sa vedem un film cu Sergiu Nicolaescu. Zilele urmatoare, am trait ca intr-un film de groaza psihoza teroristilor ascunsi pe blocuri, am strigat ole-ole-ole Ceausescu nu mai e si ne-am bucurat ca la meci. Am cunoscut, copil cum eram, euforia libertatii si primul program de Revelion fara discursul lui Ceausescu de la miezul noptii.


Am trait de mic cu promisiunea unui lumi imaginare. Traiam, in satucul nostru de pe langa Sibiu, doua-trei familii de romani pe o strada locuita cu sasi. De Craciun, de pilda, ai mei primeau punga de la sindicat: o portocala, doua-trei napolitane, pufuleti, cateva bomboane de pom si mini-ciocolata Fagaras, o Gumela in care ne rupeam dintii, Eugenia, turta dulce pietrificata. Era cadoul de sfarsit de an pe care regimul il facea clasei muncitoare: punga de la sindicat.


Adulmecam indelung portocala, ii rontaiam meticulosi coaja, curatam cu limba resturile de ciocolata de pe staniol, radeam cu dintii crema din Eugenii si apoi ne holbam la sasi. Sasii primeau si ei, pe langa punga de la sindicat, pachetele din Germania. Odata cu ele, in lumea noastra cu Eugenii si Gumele anoste patrundea sclipiciul altei lumi: caramelele topitoare Maoam, ciocolata Alpinaweiss, ursuletii gumati, Wrigley si Jucy Fruit, turta dulce cu scortisoara, totul comestibil si parfumat, innebunitor, ravasitor, traumatizant. Colectionam fiecare bucatica de staniol, cu miresmele din alta lume prinse acolo, pe un petic de hartie colorata.


Eram aproape sigur ca exista alte lumi. Le auzeam cand nimeream din intamplare peste Europa Libera, cautand muzica pe scala radioului Tehnoton. Le imaginam din cartile postale trimise de Craciun si Paste de rudele din Canada. Le ascultam povestile sasilor plecati afara, intorsi acasa de sarbatori. Stiam deja, la cei 14 ani, ca exista o lume afara, asa ii spunea, afara, pur si simplu afara. Pentru prima data am simtit, in decembrie 89, ca ni se deschid si noua cateva porti.


Cand am implinit 20 de ani, visam la alte lumi, plutind mai departe. Am inghetat tot intr-o seara de decembrie in Piata Mare din Sibiu ca sa ne bucuram ca scapaseram de Iliescu. Credeam atunci ca Romania se va topi mai repede in miresmele din copilaria mea imaginara, in parfumul pachetelor nemtesti. Iliescu s-a intors patru ani mai tarziu. Lumea s-a decolorat, a cazut iarasi in trecutul alb-negru, fara sclipici si fara vise, iar lumea mea arata iarasi ca o dezolanta punga de la sindicat.


Acum, la sfarsit de 2009, pe 17 decembrie, am povestit multe, intr-un restaurant din spatele Bisericii Albe, de pe Calea Victorei, cu cativa diplomati occidentali si colegi de breasla. Restaurantul este, din cate mi s-a spus, casa in care a locuit o vreme Nicu Ceausescu. Am luat masa chiar in fostul sau birou de lucru, un salon mic si inalt. Mi se parea ca istoria se razbuna cumva si ca ratacim, mai departe, mici si pierduti prin labirintul ei.


Discutam in biroul lui Nicu Ceausescu despre absenta sarbatorii. De ce romanii nu se bucura, de ce nu sarbatoresc caderea comunismului? O poveste lunga, le-am spus cu totii. E o poveste incalcita si triste despre o revolutie confiscata, despre milioane de sperante naruite dupa 89, despre calai in libertate si victime umbland mai departe pe strazi cu capul spart. Discutia, fireste, a murit repede.


Vine Craciunul. Nu mai miroase a porci arsi cu baloti de paie, iar sasii mei au plecat. Si lumea lor a murit demult.


La televizor si prin ziare, Revolutia, sau ce-o fi fost, a intrat, dupa 20 de ani, in zodia memorialisticii nostalgice, romantate. Cum nici in urma cu 20 de ani n-am inteles prea bine, nici acum nu-mi dau seama daca a venit cumva sfarsitul altei lumi, prabusirea lumii sperantelor si-a viselor, capatul eternei tranzitii spre ceva mai bun.


Setea de dreptate s-a cam stins, Iliescu vorbeste relaxat la BBC si spune ca daca ar ajunge la puscarie s-ar rascula tara. Adevarul simplu e ca azi nu-i mai pasa nimanui daca Iliescu zburda liber sau sta inchis. Pe acest om il va condamna istoria. Pe 18 decembrie 2006, Romania a condamnat oficial comunismul, dar justitia n-a pronuntat prea multe condamnari. De o Revolutie fara justitie nu prea ai cum sa te bucuri.


Nevindecati, cu rani vesnic deschise, vietuim incordati la granita dintre doua lumi, panditi la fiecare pas de caderea in trecut sau in alte lumi tenebroase. Visez la ziua cand nu vom mai atarna suspendati, incremeniti deaspura istoriei, ci vom parcurge, in fine, un destin.


Pana si alegerile recente au parut tot ca o infruntare intre doua lumi, mai degraba, decat intre doi candidati.


La capatul celor 20 de ani, ne bucuram totusi de ceva: de libertate. Putem pleca oricand afara, putem ramane. Putem alerga liberi astazi, prin portile larg deschise, dupa lumile noastre imaginare. E alegerea fiecaruia.


Intrata in NATO si UE, in Romania se respira mai suportabil. Pucioasa mineriadelor s-a stins demult iar mortii intinsi pe caldaram acum 20 de ani au intrat in poveste. Traim totusi in libertate, cea mai dulce mirseama din pachetul cu vise, iar in libertate orice lume poate deveni, candva, posibila.



de Dan Tapalaga HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.