Ultima oră

POLITICA: Vantu: Geoana a venit la mine sa se relaxeze, am palavragit o gramada

Ziarul de Vrancea
4 dec 2009 802 vizualizări
Cu Basescu m-am intalnit prima oara in 2004, intr-o parcare, la 3 dimineata, ne ascundeam de securitatea lui Nastase

Sorin Ovidiu Vantu afirma ca este prieten cu Mircea Geoana de patru ani de zile, sustinand ca liderul PSD l-a vizitat miercuri seara, la locuinta omului de afaceri, pentru a se relaxa. "Sunt prieten cu Mircea Geoana de patru ani de zile. Mi-a placut de cand era ministru de Externe. Mircea Geoana a fost aici si a venit sa se relaxeze, am palavragit o gramada", a spus Vantu, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV.


"Era incordat si am incercat sa-i creez o stare de relaxare", a comentat Vantu vizita lui Geoana de miercuri seara, dezvaluita de HotNews.


"Mi se pare siderant ca dupa 2004 cand la ora 3 dimineata m-am intalnit in parcare la Tancabesti cu dl. Basescu ferindu-ne de securitatea dl. Adrian Nastase, dupa cinci ani de zile sa ajung in aceeasi situatie, sa ma feresc sa ma intalnesc cu prieteni, la mine acasa, ca e 11 noaptea, ca e 12 noaptea, ca e 7 dimineata, ca sa nu dau satisfactie, sa nu dau argumente electorale unui domn care in opinia mea a pierdut limita rezonabilitatii", spune Vantu.


"Da, am avut o relatie de colaborare cu dl. Basescu", a spus SOV, adaugand ca aceasta relatie a mers "pana la un anumit punct".


Omul de afaceri spune decisese ca nu intervina in campania electorala, dar "ceea ce se intampla depaseste limitele normalului".


Dezicerea lui Geoana de prietenia cu Vantu: Am acceptat sa se debaraseze public


Vantu a precizat ca a convenit cu Mircea Geoana ca acesta sa se dezica public de relatia de prietenie dintre cei doi pentru a "nu da munitie electorala adversarilor politici": "Am acceptat sa se debaraseze public (...) Era o declaratie strict electorala. Nu e nesincera, am convenit sa nu devoalam pentru a nu da munitie adversarilor politici ai domniei sale". Declaratia vine in replica la o afirmatie a lui Mircea Geoana, care a spus recent ca Vantu e "malefic".


"Nu regret absolut nimic, eu nu imi chem prietenii acasa, eu ii invit", a subliniat el, adaugand ca nu i-a dat niciun leu pentru campania electorala a lui Geoana si nici nu i-a oferit sprijin mediatic.


Intalnirile cu Traian Basescu


Intrebat ce a discutat cu Basescu in parcarea de la Tancabesti, Vantu a raspuns: "Sprijin acordat dl. Basescu pentru a castiga alegerile electorale din 2004".


La insistentele lui Catalin Tolontan, daca este vorba de un sprijin oferit lui Traian Basescu sau solicitat de actualul sef al statului, Vantu a declarat: "Putem merge in ambele sensuri linistit".


Sorin Ovidiu Vantu spune ca s-a intalnit de mai multe ori cu presedintele Basescu in acest mandat: "Era pe vremea domnului Nastase, dupa aceea ne-am vazut linistiti, fara sa ne mai ascundem prin parcari".


"De cate ori mi-a solicitat, m-am intalnit cu dl. Basescu". Aceste intalniri "le-am solicitat si eu, si domnia-sa", precizeaza el.


SOV avertizeaza ca, imediat dupa alegerile prezidentiale, va convoca o conferinta de presa in data de 7 decembrie "pentru a spune ce se intampla cu adevarat in Romania".


"Sunt efectiv suparat ca am fost transformat in tinta de campanie electorala, este absolut neloial".


Prietenia cu Elena Udrea: I-am respectat inteligenta


Sorin Ovidiu Vantu adauga ca a avut o relatie de amicitie si cu Elena Udrea:


"A fost o amicitie intre mine si doamna Elena Udrea, fara niciun fel de alte conotatii. I-am respectat inteligenta, e o femeie desteapta".


Afacerile si politica


Omul de afaceri a insistat ca nu a facut niciodata bani prin intermediul statului roman, desi admite ca relatiile sale cu clasa politica au fost in general bune.


Omul de afaceri spune ca nu a beneficiat niciodata nevoie de avantaje de la statul roman: "Nu nu vreau avantaje in schimbul prieteniei, domnule. Prietenia este una dintre valorile fundamentale.


"Niciodata nu mi-am folosit relatiile de amicitie, de prietenie, pentru obtinerea unor relatii personale", a declarat Vantu, care a subliniat ca a muncit 16 ore pe zi, fara sarbatori sau zile libere.


"Nu m-au intersat niciodata obiective industriale din Romania. Nu sunt industrias, sunt simplu operator pe pietele financiare. La cat stiu eu despre economie, incape intr-un manual din care pot afla actualii guvernanti cum se fac afaceri".


Am votat cu Antonescu


Singurul sprijin pe care i l-a acordat liderului liberal Crin Antonescu este votul sau, spune Vantu.


"Eu, fiind om de dreapta, i-am spus lui Mircea Geoana ca voi vota cu Antonescu. E singurul sprijin pe care i l-am acordat lui Antonescu".


de Robert Mihailescu HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.