Ultima oră

OPINII: Revolutia prostului gust. PSD si confiscarea simbolurilor din '89 de Dan Tapalaga HotNews.ro

Ziarul de Vrancea
2 dec 2009 367 vizualizări
De la Revolutie incoace, este prima data cand PSD isi aduce militantii in Piata Operei din Timisoara, simbolul anticomunismului si locul de unde s-a extins revolta care a dus la caderea regimului Ceausescu in decembrie 1989. Mircea Geoana, Crin Antonescu si Gheorghe Ciuhandu confisca simbolistica evenimentelor din '89 si o indreapta, printr-o operatiune grosolana de manipulare, impotriva lui Traian Basescu.

* Pe un afis din Timisoara, plasat ostentativ chiar in balconul Operei, scrie: "1989-2009, in decembrie, o data la 20 de ani, Timisoara debarca dictatorul!" Procedand astfel, PSD rastalmaceste trecutul, ii paraziteaza momentele luminoase si le exploateaza in batalia cu Traian Basescu, batandu-si joc de istoria recenta chiar de Ziua Nationala a Romaniei. Acest rusinos moment n-ar fi fost posibil fara liberalii lui Crin Antonescu si cateva umbre de taranisti. Afisele sfidatoare au fost scanteia care i-au scos pe timisoreni pe strazi impotriva lui Mircea Geoana si PSD.


* Presedintele Societatii Timisoara, Florian Mihalcea, a declarat, citat de NewsIn, ca i se pare "absolut exagerat, mi se pare si ridicol, pentru ca a asemui situatia de acum cu cea de atunci pune in derizoriu ceea ce au facut timisorenii la Revolutia din Decembrie "˜89. Adica, un astfel de mash pus pe Opera, la 20 de ani de la Revolutie, e de-a dreptul jignitor."


* In balconul Operei si-au facut aparitia in 20 decembrie 1989 primii revolutionari, s-au tinut primele cuvantari publice impotriva lui Nicolae Ceausescu si tot aici, pe 11 martie 1990, s-a citit Proclamatia de la Timisoara, care prevedea la faimosul punct opt interzicerea accesului fostilor nomenclaturisti la functii publice. Tot aici, dupa 20 de ani, intr-un gest provocator fara precedent, Mircea Geoana sfideaza si batjocoreste in mod public memoria timisorenilor si a unei tari intregi chiar de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei.


* Stramosul PSD de astazi, FSN-ul condus de Ion Iliescu, a fost continuatorul Partidului Comunist Roman. Sub noua denumire s-au regrupat dupa 1990 nomenclaturisti si securistii regimului Ceausescu, confiscand rapid Revolutia. Neocomunistii au acaparat rapid parghiile puterii, inabusind revoltele strazii cu bata mineriadelor. Partidele istorice, reprezentate de liberali si taranisti, au simtit pe pielea lor teroarea post-comunista, exercitata la comanda lui Ion Iliescu. Dupa 20 de ani, liberalii lui Crin Antonescu si cativa taranisti activi in anii \'90 impotriva FSN-ului si PDSR-ului au depus simbolurile Timisoarei la picioarele lui Ion Iliescu.


* PSD cauta sa impuste mai multi iepuri dintr-o lovitura: defiland cu steaguri rosii in premiera in Piata Operei, Mircea Geoana vrea sa arate ca PSD a depasit complexul ideologic care l-a marcat in ultimii 20 de ani. Vrea sa recreeze in mod artificial atmosfera de dictatura, sa treaca fraudulos in spatiul rezervat dizidentilor autentici. In numele unei reconcilieri bizare, Geoana proclama momentul iertarii, plasandu-se ostantativ in tabara detractorilor condamnarii comunismului.


* Astazi nu am vazut la Timisoara vreo manifestare de bun simt, ci de prost gust. O revolutie rasturanta, in care PSD, PNL si cateva ramasite din PNTCD au uzurpat simboluri inviolabile. Am trait s-o vedem si pe asta: cum devin anticomunisti Mircea Geoana si Ion Iliescu, cum lupta impotriva unei dictaturi inchipuite si cum promit adevarul despre mineriade. Se cheama delir.


* E drept ca istoria se rescrie continuu, ca adevarul istoric apartine celor care-l proclama si-l impun (puterea aceasta revine astazi televiziunilor), e adevarat ca mistificarea si manipularea pot merge foarte departe, dar ce s-a intamplat azi la Timisoara se cheama violarea unor spatii sacre care apartin Romaniei, nu oamenilor politici. Timisorenii nu s-au lasat insa calcati in picioare: au iesit pe strazi sa-si apere trecutul si memoria de vandalizare politica. Nu m-as mira ca tot ei, la fel ca acum 20 de ani, sa fie catalogati huligani, elemente dusmanoase, pedelisti deghizati.


* Mircea Geoana, Crin Antonescu, Gheorghe Ciuhandu (primarul Timisoarei) si Klaus Johannis (primarul Sibiului) au crezut ca pot pacali, cum se spunea in urma cu 20 de ani, poporul cu televizorul.


* Mircea Geoana si-a incheiat aventura la Timisoara strecurandu-se afara din cladirea Operei, la brat cu Antonescu si Johannis, pe usa din spate. Au crezut ca, declansand Revolutia prostului gust, isi vor fugari adversarul, dar au sfarsit prin a fugi ei, aproape fugariti de multime. E tot un gest simbolic.


P.S. E inadmisibil modul cum relateaza televiziunile evenimentele de la Timisoara: putine informatii, si acelea interpretate in mod tendentios de politicieni. Urmaresc Antena 3 si Realitatea TV. Constat cu stupoare ca ele nu concep ca timisoreni de rand, nu neaparat activisti PDL, s-or fi simtit batjocoriti si agresati de politicieni pusi pe furat simboluri revolutionare si s-au revoltat sincer, la fel ca acum doua decenii.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.