Bacinschi a scapat din nou de plingerea pariziencelor
Judecatoria Focsani a respins la rindul ei plingerea facuta de fostele surori Vogel impotriva primarului Decebal Bacinschi, pentru purtare abuziva. Plingerea penala a surorilor Nicole Sentilhes si Arlette Vogel este strins legata de un proces civil de revendicare a Muzeului de Istorie de pe Bld. Garii nr. 5, cauza pe care cele doua au pierdut-o la tribunal, si care a fost atacata la Galati. Pariziencele au sustinut ca muzeul este mostenirea lasata de tatal lor, Solomon Sebastian Vogel, decedat in 1962, insa autoritatile au refuzat sa le elibereze documentele doveditoare ale proprietatii. "Primarul nu numai ca nu a avut un comportament abuziv fata de cele doua petente, ci a respectat cerintele legale la intocmirea dosarului de revendicare, din care nu poate lipsi sub nici o forma actul de proprietate sau de mostenitor legal al bunului revendicat", au motivat procurorii rezolutia de neincepere a urmaririi penale, care saptamina trecuta a fost mentinuta si la Judecatorie. Cele doua surori care locuiesc in Franta au sesizat initial Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie despre faptul ca, in calitate de mostenitoare a bunicilor paterni, Maritz si Firma Roza Vogel, au depus din 2001 documentatia necesara pentru restituirea imobilului pe care l-au detinut in Focsani, dar functionarii publici le-a impiedicat "sa obtina istoricul de rol fiscal si matricola cladirii 195". Cu toate acestea, in procesul civil de revendicare, autoritatile au specificat ca la data notificarii privind imobilul de la Gara, reclamantele nu au facut dovada proprietatii imobilului si dovada calitatii de mostenitor. In plus, de la Directia Judeteana a Arhivelor Nationale a fost trimisa o adresa, conform careia "in perioada 1940 "" 1950 nu figureaza pe str. Garii, fosta Karl Marx, fosta Lascar Catargiu, nici un propietar cu nume Vogel". In schimb exista, spun autoritatile, doua certificate de mostenitor pe numele lui Cernatescu Constantin si Cernatescu Liviu Constantin, cel caruia de altfel i-a si fost restituit imobilul pe care ulterior l-au reclamat pariziencele. (Nicoleta CRISTEA)