Ultima oră

A fost o editie reusita a Festivalului Delmar, dar cu buget de criza

Ciprian Fânaru
25 nov 2009 1050 vizualizări
Este de parere Valentin Gheorghita, organizatorul festivalului, gazduit de Teatrul Municipal Mr. Gh. Pastia u anul viitor, festivalul implineste 35 de ani, motiv pentru care se va organiza o editie aniversara

Cea de-a 34-a editie a Festivalului National de Muzica Usoara "Florentin Delmar" Focsani 2009 a fost o reusita, fapt dovedit in cele trei zile de concurs, 18-20 noiembrie. Desi a fost o editie de criza, organizarea a fost una la nivelul asteptarilor, confirmind inca o data justetea prezentei Focsaniului pe harta muzicala a Romaniei. Manifestarea a adus performerilor premii si spectatorilor doua seri memorabile, dupa ce prima a zi a competitiei a fost dedicata preselectiei celor 30 de tineri care doreau sa urce pe scena in cadrul acestui eveniment. "A fost o editie reusita, in contextul unui buget diminuat de criza. Nu ma asteptam la o asemenea participare numeroasa, dupa selectie raminind in concurs 22 de concurenti. Am fost multumit de reactia publicului, iar cele doua recitaluri sutinute de Anastasia Lazariuc si Directia 5 au ridicat sala in picioare", ne-a spus Valentin Gheorghita, directorul Ateneului Popular din Focsani. In opinia sa, modul cum s-au prezentat participantii din Focsani in cadrul concursului de interpretare a fost unul ireprosabil. "A fost o prestatie buna a focsanenilor, ceea ce ar putea insemna ca se naste o noua generatie de interpreti. Sint multi copii buni in Focsani, care acum au virste sub 15 ani, dar vor incinta la festival in anii urmatori. Munca celor de scoala de canto de la Ateneu si existenta corurilor sint benefice, iar rezultatele se vad", a adaugat directorul. Dupa cum au apreciat si unii spectatori, standardul ridicat al acestei editii o face greu de depasit in anii care urmeaza.


Editie aniversara in 2010


"Anul urmator va fi ceva mai deosebit, tinind cont ca vom organiza editia aniversara de 35 de ani. Cu aceasta ocazie, speram sa reorchestram si alte piese ale compozitorului Florentin Delmar", si-a explicat planurile de viitor Valentin Gheorghita. In 2009, recompensele financiare au fost totusi la un nivel decent. Cistigatoarea Marelui Premiu si a Trofeului "Florentin Delmar", hunedoreanca Cristina Vasiu, a plecat acasa cu 2.500 lei, premiul special i-a adus clujeanului Ioan Man 2.000 lei, in timp ce focsaneanca Maria Lorena Muntenus - premiul I a fost rasplatita cu 1.500 lei si Iulian Ignat din Alba-Iulia "" premiul II cu 1.000 lei. Cu 800 de lei au plecat acasa Nicoleta Floroiu din Slatina si Minodora Dedis din Galati, cele doua tinere care si-au impartit premiul al III-lea. "Juriul a fost corect, totul la vedere, dupa cum a precizat si presedintele acestuia, Horia Moculescu. Oricum, membrii se stiu foarte bine intre ei si a fost o jurizare corecta. Cistigatorii au fost invitati la emisiunea de pe postul TVR 2 «Atentie, se cinta!», este bine ca am reusit sa promovam festivalul si acolo. Una peste alta a fost bine", a concluzionat Valentin Gheorghita. Organizatorii au fost Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" Focsani, Consiliul Local si Primaria Focsani, in colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Reusita din acest an a festivalului a reiesit si din afluenta publicului focsanean, care in ultima seara a manifestarii a umplut sala Teatrului pentru a urmari pe viu prestatia vedetelor actuale si a celor in devenire. (Ciprian FANARU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.