Ultima oră

Frustrarea voteaza in Consiliul Local Focsani

Iulia Crețu
25 nov 2009 1277 vizualizări
Suflete creatoare, consilierii dau forme artistice sentimentelor iscate de insuccesul politic

Sedinta de Consiliu Local Focsani de ieri a fost foarte asteptata de taberele de beligeranti din Legislativ in special pentru a-si exprima frustrarile. Pentru ca, de foarte mult timp, in CL Focsani nu se mai emit propuneri in interesul comunitatii ci refuleaza frustrari politice si personale. Si de o parte, si de alta a consilierilor locali, dar mai ales din partea primarului Decebal Bacinschi, cel care ascunde o incapacitate de a-si negocia sustineri pentru proiecte. Pesedistii venisera pregatiti de acasa cu proiectul vechi al primarului, acela de contractarea unui imprumut de 250 de miliarde pentru asfalt, dar pe care luna aceasta si-au pus numele toti cei 10 consilieri PSD. Care nu a avut nici o sansa sa intre pe ordinea de zi, social democratii fiind in minoritate. De cealalta parte, consilierii PNL si PD-L si-au apostrofat colegii pentru panourile negre care au invadat orasul, care-i fac vinovati de gropi, strazi insalubre si satul din fundul curtii care ar fi orasul Focsani. Nicu Tanase le-a vazut morbide si de "prost gust". "Eu nu-mi permit sa pun poza domnului Liviu Oloeriu pe fond negru", a declarat liderul democratilor de la municipiu. Democratii, la rindul lor, au vrut sa stie de ce pe ordinea de zi nu figureaza proiectul de alegere a viceprimarilor. "Cind am aflat ca nu este pe ordinea de zi proiectul viceprimarilor, v-am contactat si nu mi-ati returnat apelul telefonic, domnule primar. Vreau sa stiu de ce nu ati dat curs acestei cereri din partea consilierilor PD-L, de alegere a viceprimarilor", a cerut consilierul Danut Popoiu explicatii. Intr-o incercare de argumentare a gestului, secretarul municipiului Eduard Corhana a precizat ca, in mod legal, solicitarea democratilor poate primi raspuns in 30 de zile. Liberalii s-au intrebat de ce taman pentru acest punct de interes se asteapta 30 de zile. "Este un artificiu", a spus si Romeo Paul Postelnicu. Acesta a incercat de altfel, la finalul votului pentru cele 14 proiecte de pe ordinea de zi, sa explice ca Micul Parlament local are nevoie de o proiectie a bugetului pe anul viitor, care se anunta unul de "restriste", pentru a vedea cit de mult se poate intinde municipalitatea cu acest nou imprumut pentru reabilitarea strazilor. In timp ce Postelnicu parlamenta, consilierul social democrat George Mardare proiecta. Frustrarea. In viziunea alesului, sentimentul imbraca forma unei roze, cu o sageata in dreapta. Semn ca frustrarea e politica. O roza care se invirte in vintul fara directie de la Consiliul Local Focsani. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.