Ultima oră

POLITICA: Politic Show 20.11.2009

Ziarul de Vrancea
20 nov 2009 323 vizualizări
Candidatii promit lucruri trasnite; Ce si cum votam la referendum; Staff, numele noului candidat la prezidentiale, care i-a scos din sarite pe Iliescu si Constantinescu; Cum se ignora legea electorala: Someri si elevi, sefi de sectii de votare la prezidentiale

Candidatii promit lucruri trasnite. Un inventar al promisiunilor ramase nespuse, dar scrise in ofertele-program arata, spre exemplu, ca liberalul Crin Antonescu si-l doreste pe Klaus Johannis premier cat sa-l puna in vitrina la Bucuresti. La Bruxelles, vrea sa mearga singur. Mircea Geoana (PSD), candidatul fara o casa in proprietate, isi lanseaza ca provocare, pentru la finalul mandatului sau, ca "orice familie din Romania sa-si poata asigura din munca cinstita o locuinta". La randul sau, Traian Basescu (PDL), "incurcat de criza", isi reesaloneaza promisiunea din 2004: "romanii vor trai extraordinar de bine in 10-15 ani", noteaza EvZ.


In editorialul "Dezbat pentru tine. Un fake cu politruci", Mircea Marian scrie: "Cui ii mai pasa de prostii precum acordul cu FMI, bugetul Romaniei, desemnarea viitorului comisar european sau viitorul guvern? Important este ca principalii candidati la presedintia patriei au rezolvat cea mai mare durere a romanilor: avem dezbatere televizata. Tara rasufla usurata. Campania aceasta a stralucit prin imbecilitati pe care noi, ziaristii, le-am transformat in "breaking news", dar modul in care am umflat aceasta non-stire a depasit pana si imaginatia mea bolnava. Sincer va intreb: veti avea rabdare sa stati 120 de minute intepenit in fotoliu pentru a va uita la Basescu-Geoana-Antonescu? Ca sa aflati ce? Credeti ca Geoana va spune adevarul despre Moscova? Iar Antonescu va anunta cati bani primeste PNL de la Patriciu, pe bune? Basescu va face dezvaluiri incendiare despre Hayssam? Sigur ca da. Iar la final, Basescu o va suna pe doamna Kovesi, cerand sa fie arestat si el si tovarasii sai de platou". Integral in EvZ.


Ce si cum votam la referendum. Duminica, alegatorii vor primi trei buletine: unul pentru presedinte, unul pentru Parlamentul unicameral si unul pentru reducerea numarului de parlamentari. Referendumul pentru Parlament unicameral va avea loc duminica. Judecatorii au respins cererea organizatiilor neguvernamentale de suspendare a consultarii populare, noteaza Adevarul.


Staff, numele noului candidat la prezidentiale, care i-a scos din sarite pe Iliescu si Constantinescu. Cei doi fosti presedinti pun esecul dezbaterilor prezidentiale pe seama echipelor de campanie. Pe vremea lor, stafful nu era mai puternic decat candidatul. Aceasta este ideea care se desprinde din discutiile purtate de Gandul cu cei doi fosti presedinti ai Romaniei, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, si cu Razvan Theodorescu, fost presedinte-director general al TVR in perioada 90 - 92, contemporan cu doua scrutine electorale. Cei doi presedinti spun ca nu au avut niciun fel de problema in a se intalni cu toti contracandidatii lor, in diverse formule, chiar daca formatul dezbaterilor televizate "era cam plicticos", dupa cum isi aminteste Iliescu, noteaza Gandul.


Referendumul pentru legalizarea prostitutiei si drogurilor nu va mai avea loc. Referendumul propus de presedintele Consiliului Judetean Brasov, Aristotel Cancescu, pentru 6 decembrie, in acelasi timp cu alegerile pentru al doilea tur al alegerilor prezidentiale, pe tema legalizarii prostitutiei si a consumului de droguri nu va mai fi organizat, pe motiv ca Ministerul Administratiei si Internelor nu a dat nici un raspuns in acest sens, scrie Gardianul.


Cum se ignora legea electorala: Someri si elevi, sefi de sectii de votare la prezidentiale. In mai multe judete ale tarii, buna functionare a alegerilor prezidentiale va fi asigurata de bucatari, barmani, soferi, electricieni, instalatori, elevi, maistri sau de o femeie de serviciu. La propunerea prefectilor, acestia au fost desemnati presedinti de sectii de votare sau adjuncti ai presedintilor de sectii de votare, desi Legea electorala prevede ca pentru astfel de functii trebuie sa fie desemnati, de preferinta, juristi, noteaza Romania Libera.


Cristian Campeanu, in editorialul "E timpul", noteaza: "Campania de anul acesta a fost cea mai virulenta din ultimii 20 de ani in ambele sensuri: toxica si plina de virusi. Intoxicarile "" de la "microbuzele lui Nica" la "armament pentru teroristi" si pana la "Hayssam, Nastasiu, Gaetan si paranormalul" "" au fost injectate publicului in doze letale al caror efect a fost intarit de sute de ore de discutii televizate despre nimic. Virusii, temele false "" de la referendum si replica lui, "prefraudarea" (re)inventata de Pro Democratia (vezi Minority Report), la Rosca Stanescu, santajistul/jurnalistul, pana la moguli si la marea si ridicola intrebare "a dezbate sau a nu dezbate" "" au inveninat discursul public pana acolo incat l-au redus la interjectia primara si injuratura grobiana". Integral in Romania Libera.



de M.C. HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.