Ultima oră

REVISTA PRESEI CENTRALE: Subiectele Zilei 13.11.2009

Ziarul de Vrancea
13 nov 2009 299 vizualizări
Boc face prima plata primarilor tradatori ; Cinstitul Yassin a primit un spatiu comercial de la Traian Basescu; Scandalul Macovei. ANI a uitat de conturile din strainatate ale demnitarilor, iar Guvernul scoate cifre din pix ca sa pacaleasca FMI

Boc face prima plata primarilor "tradatori". Edilii PSD, PNL, PNG sau PRM care il sustin pe Basescu se regasesc printre beneficiarii banilor alocati prin HG administratiilor locale. Demis prin motiune de cenzura, Cabinetul Boc nu se preda inainte de a-i rasplati cu ce a mai ramas prin buget pe primarii care ii fac campanie candidatului Traian Basescu. Printr-o hotarare de guvern (1255/2009), data cu doua zile inainte de startul campaniei si publicata ieri in Monitorul Oficial, executivul condus de Emil Boc a scos din Fondul de Rezerva al Guvernului 100 de milioane de lei - aproximativ 23 de milioane de euro - pentru a-i directiona spre primarii pentru "cheltuieli curente si de capital", noteaza EvZ.


Vaccinarea copiilor contra A/H1N1, amanata pana in ianuarie. Ministerul Sanatatii renunta la vaccinul de import pentru copiii intre 6 luni si 6 ani, pe care urma sa il cumpere de la compania britanica GSK. "Nu suntem siguri in privinta efectelor adverse, iar compania producatoare refuza sa-si asume responsabilitatea asupra acestora. Nu putem sa ne jucam cu sanatatea oamenilor si mai ales cu cea a copiilor", ne-a declarat, ieri, Anton Irimia, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, scrie EvZ.


Elevii au program la scoala ca adultii la serviciu. Scolarii petrec la clasa sase-sapte ore pe zi, la care se adauga alte cel putin doua-trei ore necesare pentru pregatirea temelor. Programul supraincarcat al elevilor in scolile din Romania este criticat de parinti si de experti, iar copiii il resimt din plin. Ana Maria Stefan, 11 ani, este eleva in clasa a V-a la Scoala generala nr. 1 Fundeni, judetul Calarasi. Ea are in fiecare zi cinci ore de curs, noteaza Adevarul.


Cinstitul Yassin a primit un spatiu comercial de la Traian Basescu. Prietenul la nevoie se cunoaste. Deja celebrul doctor Mohammad Yassin, mostenitorul "cinstit" a jumatatii averii sirianului Omar Hayssam, a primit, in luna octombrie a anului 2004, cu cinci luni inaintea rapirii jurnalistilor romani in Irak, un spatiu comercial unde arabul ar fi trebuit sa deschida un centru medical. Astazi, spatiul cu pricina gazduieste reprezentanta marcilor auto "Jaguar" si "Land Rover". Afacerea a fost parafata nu prin interpusi, asa cum, poate, au mai fost parafate astfel de combinatii, ci de catre insusi Traian Basescu, cu mana lui, noteaza Gardianul.


La cablisti platesti si ce nu consumi. Operatorii nu-si respecta prevederile contractuale desi intrerup furnizarea serviciilor in prima zi de intarziere a platii. Desi achita cateva sute de lei pentru un serviciu de cablu, internet sau telefonie, romanii spun ca se trezesc cu abonamente marite si cu facturi telefonice "incarcate", scrie Adevarul.


Guvernul scoate cifre din pix ca sa pacaleasca FMI. Secretarul de stat de la Finante, Gheorghe Gherghina, spune ca bugetul pe 2010 va respecta tintele impuse de FMI si ca bugetul nu prevede cifra bugetarilor concediati. Ministrul Finantelor spune in acelasi timp ca TVA si cota unica nu vor creste anul viitor. Afla mai jos cum planuieste Guvernul sa faca rost de bani pe hartie. Proiectul de buget pe anul 2010 ar putea fi discutat saptamana viitoare in Guvern, a declarat pentru Gandul secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina. "Daca va trece legea aceea pe care au facut-o domnii parlamentari (care abiliteaza Guvernul demis sa inainteze bugetul de stat pe anul 2010, n.r.), atunci probabil ca va fi depus la Parlament", spune oficialul, citat de Gandul.


Scandalul Macovei. ANI a uitat de conturile din strainatate ale demnitarilor. Noi stenograme referitoare la intalnirea Rosca Stanescu-Chirieac-Macovei au aparut, joi, in presa, de aceasta data discutiile avand loc intre presedintele ANI si jurnalistul Bogdan Chirieac, atat inaintea, cat si dupa intrevederea cu Sorin Rosca Stanescu. Potrivit stenogramei din "Curentul", Chirieac negociaza cu Macovei sa gestioneze el informatia referitoare la contractul de imprumut, sugerand ca, daca o difuzeaza Rosca Stanescu, "e o chestie ultra-nasoala", scrie Gardianul.


Sindicalistii sunt resemnati fata de concediul fortat. Legea e obligatorie. Salariatii din sectorul bugetar nu au scapat de concediul fortat fara plata, iar protestele, in aceasta perioada, nu isi au sensul: sefii institutiilor pot decide "in ciuda" angajatilor. Vasile Marica, presedintele Aliantei Bugetarilor si al federatiei Sed Lex, a declarat pentru Gandul ca legea este clara si impune zilele de concediu fara plata, scrie Gandul.


Tara stenogramelor. Stenogramomania este o boala care a cuprins societatea romaneasca incet-incet, dupa 1990, dar varful acestei "pandemii" provenite pe diverse cai in mass-media a fost atins in acest an, 2009, al alegerilor prezidentiale in care Traian Basescu mai vrea, cu orice chip, un mandat. "Apocalipsa inregistrarilor" a fost pravalita peste cetateni nu numai dinspre serviciile secrete, ci si prin scurgerile din dosare aflate in lucru, transcrieri aflate in dosare ajunse in faza de judecata, la instante, si mai nou, prin ambientale sau printr-o simpla inregistrare cu reportofonul ascuns savarsita la intalniri neoficiale, tip "Snagov". Si, ca o bomboana pe coliva, chiar presedintele Romaniei, Traian Basescu, atunci cand se supara, ameninta cu darea in vileag a unor stenograme, cum ar fi cea din 2005, noteaza Cotidianul.



de M.C. HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.