Ultima oră

POLITICA: Radu Mazare plateste 1.000 euro pe minut pentru stiri, emisiuni si reportaje pozitive despre primaria Constanta. Viteza de reactie ceruta po

Ziarul de Vrancea
12 nov 2009 300 vizualizări
HotNews.ro publica in exclusivitate detaliile contractelor prin care Radu Mazare a cumparat stiri si publicitate, contractele fiind castigate de firmele partenerilor sai de afaceri


. Potrivit anexelor, Primaria cumpara un minut de reportaj electoral la Tv Neptun cu 1.000 de euro, cu peste 500 de euro mai mult decat la Realitatea Tv, Antena 1 sau ProTv. In contractele de publicitate si in anexele lor se mentioneaza ca Primaria Constanta mai cumpara stiri si emisiuni live la posturile de radio si ca toate vor avea un caracter pozitiv. Radu Mazare sustine ca are "contracte beton" si ca a contestat in instanta amenzile administrative primite.


In doua contracte de publicitate, semnate in 2007 si 2008 intre Primaria Constanta prin Radu Mazare si Telegraf Advertising prin Sorin Strutinsky, se mentioneaza ca municipalitatea cumpara de la agentie servicii de publicitate care includ stiri, reportaje si chiar emisiuni.


Spre exemplu in contractul din 29 septembrie 2008 la articolul 4 al contractului se arata: "Prestatorul (Telegraf Advertising n.red.) se obliga sa execute serviciul de publicitate radio constatand in asigurarea spatiului de emisie necesar difuzarii anunturilor, comunicatelor si a altor materiale de inters public sub forma de stiri sau emisiuni".


La un alt punct al contractului se mentioneaza: Prestatorul se obliga sa puna la dispozitia Beneficiarului spatiul solicitat in maximul: 2 zile de la lansarea comenzii pentru anunturi; 5 zile de la lansarea comenzii pentru spoturi; o zi de la lansarea comenzii pentru stiri; pentru evenimente deosebite (anunturi, stiri etc.) care trebuie transmise imediat publicului, viteza de reactie este maxim 1 ora."


Cu alte cuvinte, Primaria Constanta cumpara spatiu editorial. In caietul de sarcini, in anexele contractului si in raportul de evaluare ale celor doua contracte se arata clar ca se vor achizitiona buletinele de stiri, citite live, la solicitarea beneficiarului. In cele doua contracte amintite mai sus se mai precizeaza si ca Primaria Constanta este cea care decide continutul editorial al stirilor si emisiunilor.


Intr-un alt contract, incheiat de Radu Mazare in calitate de primar si compania Soti Cable Neptun SRL, se precizeaza ca pentru aproximativ 650.000 de euro Primaria Constanta va cumpara, pe langa clipuri publicitare, si reportaje publicitare al caror continut este determinat de catre reprezentantii municipalitatii. In contract se mentioneaza ca Primaria trebuie sa anunte cu zece zile inainte daca doreste un reportaj. In nota de fundamentare a contractului si in caietul de sarcini se precizeaza si ca toate materialele inclusiv stirile vor promova imaginea pozitiva a Primariei Constanta.


Cat costa minutul de reportaj


Din anexele contractului din martie 2009 aflam si ce televiziuni au primit bani de la Primaria Constanta: Neptun Tv si posturile locale al ProTv, Antena 1 si Realitatea Tv. Sunt prezentate si preturile pentru fiecare interval orar.


Tarifele Neptun TV


* 1 minut de reportaj in intervalul 20:00 - 21:00 la Jurnalul Tv Neptun costa 1.000 de euro

* un minut de reportaj difuzat de aceeasi televiziune duminica dimineata intre 8:30 si 10:30 costa 300 de euro

* la talk show-ul politic difuzat de marti pana joi, minutul de reportaj costa 800 de euro.


Tarifele ProTv


* un minut de reportaj in intervalul 7:45-8:00 costa 150 de euro, cel mai scump minut de reportaj costa 500 de euro in intervalul 22:00-23:00

* La Antena 1 preturile pe minutul de reportaj variaza intre 160 de euro in intervalul 8:00 si 10:00 adica la Neata cu Razvan si Dani si 500 de euro la Observator, sau Test de fidelitate intervalele orare 20:14, respectiv, 20:45: 21:30.


Tarifele Realitatea TV


* intervalul 6:45-7:00 pretul este 300 euro/minut

* intervalul 21:45:22:00 pretul este 600 euro/minut; este si cel mai scump interval

* intervalul 8:30-9:30 (sambata si duminica) pretul este 500 euro/minut


Contactat de HotNews.ro, primarul Radu Mazare a declarat:


* "Eu nu sunt director de televiziune, dar cred ca e in functie de rating. Nu stiu daca stiti, dar la OTV cred ca e 20.000 de euro minutul. Despre ce vorbim? Nu cred ca e mult. Oricum contractul a fost verificat si este beton."


* Despre amenda de la ANRMAP: "Dupa tot controlul am primit amenda minima. Nu au gasit mare lucru in neregula ci cateva proceduri legate de publicitatea pe CanCan si Evenimentul Zilei. Daca era ceva in neregula faceau sesizare la parchet si primeam amenda penala. Oricum am contestat-o in instanta si dupa ce castigam o sa va dam in judecata pe toti cei care ati scris. Vedeti ce scrieti!"


La finalul lunii octombrie, Primaria Constanta a fost amendata de catre Agentia Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice cu 45.000 de lei pentru incalcarea legislatiei achizitiilor publice in cazul contractelor de publicitate.


Primaria Constanta a cheltuit din 2007 si pana in prezent 1,8 milioane de euro pentru publicitate incheind sapte contracte. Dupa cum a relatat HotNews.ro in repetate randuri, contractele de publicitate au fost castigate de catre companiile detinute de partenerii de afaceri ai primarului Radu Mazare.


Radu Mazare apare ca actionar al companiilor Conpress Group si Xenoti SRL, tot aici fiind actionari si Sorin Strutinsky si Mihail Carciog. Strutinsky si Carciog sint insa actionari ai Soti Cable Neptun si Telegraf Advertising SRL - adica exact cele doua firme care au cistigat contractele de publicitate.


Aceste contracte fac obiectul mai multor dosare instrumentate de Agentia Nationala de Integritate si de catre Departamentul National de Anticoruptie.


ANI a trimis in instanta in acest an un dosar, in care primarul Radu Mazare este acuzat de incompatibilitate. Potrivit ANI, Radu Mazare s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 23.04.2003 - 06.11.2003, intrucat a detinut si exercitat concomitent atat functia de primar al municipiului de la malul marii cat si functia de administrator la Nisipuri SA. Dupa ce ANI a formulat o cerere de stramutare a procesului de la instantele din Constanta procesul este judecat acum in Galati.



de Attila Biro HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.