Ultima oră

POLITICA: Politic Show 30.10.2009

Ziarul de Vrancea
30 oct 2009 537 vizualizări
Armele lui Basescu, folosite impotriva lui Croitoru; La Oltenita, PDL-ul e cu Geoana; Fara bani de pensii si salarii; 46 milioane euro cadou Camerei de Comert

Armele lui Basescu, folosite impotriva lui Croitoru. Dupa avizele negative din comisii, PNL se foloseste de deciziile Curtii Constitutionale care obligau premierul sa vina cu alt ministeriabil in cazul respingerii acestuia de presedinte. Aripa liberala a noii majoritati parlamentare vrea sa-i ceara lui Lucian Croitoru inlocuirea ministrilor care au picat testul comisiilor. Solicitarea PNL ar urma sa fie bazata pe deciziile Curtii Constitutionale in cazurile Adrian Cioroianu si Norica Nicolai. Un eventual refuz al lui Croitoru de a-i inlocui pe ministrii respinsi in comisii ar putea antrena amanarea votului din plen, programat pe 4 noiembrie, noteaza EvZ.


In editorialul "Imaginea justitiei: Lidia Barbulescu", Mircea Marian scrie: "Acum, dupa ce au paralizat timp de peste o luna intreaga justitie si au obtinut de la guvern salariile pe care si le doreau, magistratii romani au aratat intregii societati cine ii reprezinta cel mai bine: Lidia Barbulescu. Era un mediocru judecator la tribunalul din Slatina pana cand prietena ei, senatorul PSD de Olt Rodica Stanoiu, a promovat-o direct in postul de judecator al Inaltei Curti de Casatie si Justitie". Integral in EvZ.


Toti cei opt ministri propusi de Croitoru si audiati astazi au primit aviz negativ. Comisiile de specialitate din Parlament au dat avize negative pentru cei opt ministri propusi de premierul desemnat Lucian Croitoru audiati astazi. La audierile de ieri, doi din sase ministri desemnati au primit vot negativ, noteaza Adevarul.


La Oltenita, PDL-ul e cu Geoana. Sarac si cinstit oras Oltenita, urbea natala a lui Ion Iliescu. Cenusiu, zgribulit si pustiu. Tandemul electoral Iliescu-Geoana a descins la prima ora pe malul Dunarii, pentru a relua povestea cu predarea stafetei. Strada, prea putin populata, a lasat impresia ca vor face schimbul cu tribunele goale, noteaza Gandul.


Fara bani de pensii si salarii. FMI ar putea amana pentru 2010 transele de bani pentru Romania. Plata salariilor si pensiilor la final de an se afla sub semnul nesigurantei, pentru ca Romania intarzie sa respecte conditiile imprumutului Fondului Monetar International (FMI), care presupun adoptarea pana in decembrie a bugetului pe 2010, a legilor salarizarii unitare, pensiilor si responsabilitatii fiscale. Tara noastra s-ar putea gasi si in situatia de a rata tinta deficitului bugetar de 7,3% din PIB, din cauza cheltuielilor mari cu personalul, sustine ministrul finantelor Gheorghe Pogea. FMI a stabilit pentru aceste zile intalniri cu patidele, pentru a vedea daca exista vointa politica pentru respectarea conditionalitatilor impuse pana la finalul anului sau daca este cazul sa amane discutiile si finantarile pana in ianuarie 2010, scrie Gardianul.


46 milioane euro cadou Camerei de Comert. Deputatii juristi au aprobat "pe sest" trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justitiei la Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Mutarea are o importanta miza financiara, dar si derivata din controlul asupra bazelor de date ale firmelor. Transferul registrului comertului (ONRC) din subordinea Ministerului Justitiei la Camerele de Comert are doua mize importante: banii incasati anual de catre ONRC (aproximativ 40 milioane euro pe 2008) si, in al doilea rand, baza de date cu toate informatiile economice despre firmele care functioneaza pe teritoriul Romaniei. Practic, veniturile si baza de date ar urma sa treaca din administrarea statului in cea a unei organizatii private, noteaza Romania Libera.



de M.C. HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.