Ultima oră

Aminari pina vine Mos Craciun in Dosarul coruptiei

Nicoleta Cristea
23 oct 2009 1026 vizualizări
Dosarul coruptiei , aflat pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca, a suferit o alta aminare, astfel incit judecata va fi continuata in decembrie. Purtatorul de cuvint al instantei, judecatorul Vasile Grunea, a precizat ieri ca dosarul a fost aminat la cererea unui avocat al inculpatilor.

Totodata, acesta a aratat ca avocatul cu pricina a depus acte conform carora avea procese la alte instante. DNA i-a trimis in judecata pe vicepresedintele CJ, Mircea Diaconu, ex-directorul Directiei Economice, Valeria Teodorescu, ex-directorul Directiei Tehnice, Ion Costeanu, ex-seful Serviciului Drumuri si Poduri, Liviu Rusu, si pe dirigintele de santier Valeriu Iacob, pentru complicitate la abuz in serviciu si la folosirea creditelor in alte scopuri decit cele pentru care au fost acordate, precum si fals intelectual. In ceea ce il priveste pe Marian Oprisan, acesta este judecat pentru abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri decit cele pentru care au fost acordate, fals si uz de fals. Pocurorii au stabilit ca cei sase ar fi adus mai multe prejudicii bugetului public. (Nicoleta CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.