Ultima oră

Cannabisul din Italia a trimis la racoare doi tineri din Focsani

Dan Chiriac
14 oct 2009 2421 vizualizări
Doi tineri au fost arestati luni pentru 29 de zile, sub acuzatia de trafic de droguri u unul dintre ei a fost retinut dupa ce a incercat sa vinda 17 grame unui ofiter sub acoperire u celalalt a sarit pe geam la vederea mascatilor si a aruncat marfa in strada u in dosar sint cercetati si alti vrinceni

Doi tineri focsaneni au fost arestati sub acuzatia de introducere ilegala in tara de droguri de mare risc, detinere in scopul consumului si comercializarii. Valentin Mihalache si Daniel Adrian Olaru, ambii din Focsani, sint primii doi tineri care au primit mandate de arestare in acest dosar, in care sint cercetati si alti tineri suspectati ca au legatura cu acest caz. Cantitatea de canabis gasita la locuinta unuia dintre cei arestati este una dinte cele mai mari gasita vreodata in Focsani. Aproape 200 de grame de canabis au fost ridicate de anchetatori din apartamentul lui Valentin Mihalache, care a sarit pe geam la vederea mascatilor. Celalalt tinar arestat a picat in plasa oamenilor legii, care i-au organizat un flagrant.

"In cadrul Directiei de Investigarea Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Biroul Teritorial Vrancea se afla in lucru un dosar penal in care se efectueaza cercetari sub aspectul savirsirii infractiunii de constituire a unui grup infractional organizat, fapta prevazuta si pedepsita de articolul 7 din Legea 39 /2003, in scopul savirsirii infractiunilor de introducere in Romania de droguri de mare risc si detinere de droguri de risc, in vederea vinzarii si consumului propriu", ne-a spus Gheorghe Stanciu, prim-procurorul pe la DIICOT Vrancea. Pina in acest moment s-a stabilit ca, in perioada august - octombrie 2009, Valentin Mihalache a achizitionat din Italia importante cantitati de rezina de canabis (hasis), pe care le-a introdus in Romania, fara drept si le-a vindut in mod direct, cit si cu ajutorul altor persoane. "Luni, procurorii din cadrul DIICOT, ofiteri de politie judiciara din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate si lucratori operativi din cadrul Serviciului de Protectie si Interventie Rapida Vrancea au organizat si realizat prinderea in flagrant a inculpatului Daniel Adrian Olaru, care a fost surprins in timp ce vindea unui investigator sub acoperire cantitatea de 17,8 grame de rezina de canabis", mai spune Gheorghe Stanciu. In aceiasi zi, oamenii legii au efectuat o perchezitie la locuinta lui Valentin Mihalache. Tinarul a opus insa rezistenta si a incercat sa se faca nevazut, sarind pe geam. Totodata, acesta a incercat sa scape si de o parte din droguri. "Procurorii DIICOT, impreuna cu ofiterii de politie judiciara si lucratorii DPIR au intervenit in forta, intrucit inculpatul Valentin Mihalache a sarit pe fereastra apartamentului pe o terasa invecinata si a aruncat in strada mare parte din drogurile de risc detinute in scopul vinzarii. Au fost identificate si ridicate de la locuinta sa 192,2 grame de rezina de canabis", mai spune procurorul Gheorghe Stanciu.

Arestati pentru 29 de zile

Cei doi tineri au fost condusi la sediul DIICOT unde au fost audiati si retinuti pe o perioada de 24 de ore. Totodata pe numele celor doi au fost emise propuneri de arestare preventiva pentru 29 de zile. Propunerea a fost inaintata Tribunalului, care a hotarit arestarea celor doi inculpati pina pe 10 noiembrie 2009. DIICOT continua cercetarile in acest caz pentru identificarea tuturor celor care faceau parte din acest grup. Ceilalti tineri cercetati vor fi audiati in zilele urmatoare, nefiind excluse alte arestari. Acest nou dosar este cel de-al treilea de amploare din judet si nu are legatura cu precedentele. Primul dosar al drogurilor a fost instrumentat in 2004, cind sapte tineri au ajuns dupa gratii dupa ce asupra lor a fost gasite cantitati de droguri sau au vindut substante interzise ofiterilor sub acoperire. Toti cei implicati au stat mai bine de un an in inchisoare, dar toti sint liberi acum. In 2007, alti tineri au cazut in plasa anchetatorilor. Razvan Prihici, Iustin Manole si Lenuta Soare au fost arestati dupa ce au fost acuzati de trafic de droguri de mare risc. In acest dosar au urmat alte arestari, dar si un mandat de arestare in lipsa pe numele lui Marius Avram, care este cautat si in prezent de politisti, fiind dat in urmarire internationala. Avram era prietenul Andreei Cojocaru, fiica sefului de la Evidenta Populatiei, comisarul sef Neculai Cojocaru. Tinara a fost audiata in calitate de martor, dar nu a fost invinuita. Cannabisul este denumirea latina a cinepii salbatice, ale carei frunze sint uscate si apoi fumate. In urma prelucrarii frunzelor si inflorescentelor, urmata de tratarea chimica a rasinei astfel obtinute, din canabis se obtine uleiul de canabis cu o concentratie de drog activ mult mai mare decit in frunzele uscate ale plantei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.