Ultima oră

POLITICA:Cum le-a dat Mircea Geoana cate 25.000 de euro tinerilor plecati din tara

Ziarul de Vrancea
5 oct 2009 357 vizualizări
La a treia lansare a candidaturii sale la prezidentiale, liderul PSD a anuntat ca si-a respectat promisiunea: sute de tineri din Romania au primit cei 25.000 de euro promisi

Drept exemplu, Mircea Geoana a vorbit de familia Trica din Arges, care a pus mana pe cateva mii de euro. In realitate, familia Trica, cu care Geoana s-a pozat, sustine ca nici liderul PSD si nici PSD nu i-a ajutat cu nimic. Cei 25.000 de euro sunt bani europeni, anuntati de UE inca din februarie 2008, mult inainte ca Geona sa ii promita si el tinerilor romani plecati in Spania si Italia. Un oficial al Ministerului Agriculturii a mai explicat pentru HotNews.ro ca suma se plateste in tot spatiul UE.


Vineri, 2 octombrie. Mircea Geoana isi lanseaza iarasi candidatura si le povesteste membrilor PSD adunati la Romaero cum a reusit sa isi indeplineasca promisiunea de a da 25.000 de euro tinerilor romani care se intorc in tara:


"Liliana si Robert Trica din Arges au primit cei 25.000 de euro de care va spuneam acum un an si de care multa lumea spunea: iata, Geoana povesteste vrute si nevrute. Inca 17.000 de familii vor putea sa primeasca acesti bani. Sper ca si baietasul lor, Radu, de cinci ani, care se suia si cobora de pe combina, probabil din cauza camerelor de filmat, si Radu va creste si va duce mai departe lucrul bun inceput de parintii sai. In Romania lui Mircea Geoana, din agricultura trebuie sa te imbogatesti, nu sa saracesti. Acesta este proiectul nostru".


Povestea familiei Trica. Versiunea reala


Familia Trica are insa o versiune usor diferita de cea prezentata de Mircea Geoana. Seniorul familiei, Iulian Trica, a explicat pentru HotNews.ro cum au accesat copiii sai banii.


"Am aflat ca se dau niste bani europeni, adica copiii au aflat. Am mers sa ne interesam la Directia Agricola. Apoi am facut proiectul, am adunat actele si am depus dosarul. Am primit banii si am cumparata niste utilaje", povesteste el. Intrebat daca vreun membru PSD l-a ajutat sau daca partidul a avut vreo implicare in tot demersul obtinerii banilor, Iulian Trica ne-a raspuns: "Nici Mircea Geoana, nici PSD nu ne-au ajutat. Noi nu suntem cu politica. Nici eu, nici copiii mei nu suntem in partid. N-am facut decat sa depunem actele si sa luam banii", a explicat Iulian Trica.


Liderul PSD, Mircea Geoana, a inceput inca de acum doua saptameni sa se laude cu miile de euro primite de tarani in baza asa numitei masuri 112, care nu are insa nici o legatura cu promisiunile sale de acum un an. Despre faptul ca Geoana a ales, in urma cu doua saptamani, ferma sa pentru cateva poze electorale, Iulian Trica spune ca "probabil s-au gandit sa faca un pic de publicitate".


Primarul Sevastian Pupaza Rosu admite ca, indiferent de apartenenta politica, atragerea de fonduri reprezinta una din atributiile primarului. El recunoaste ca nici partidul, nici el nu are un merit deosebit. "Da sa stiti ca eu am pus la dispozitie o sala unde lumea sa se intalneasca cu consultantii", a explicat in final primarul Sevastian Pupaza Rosu.


Masura 112, confiscata de PSD


Dupa ce pe 17 septembrie Mircea Geoana a prezentat masura 112 ca pe o realizare personala, in curtea familiei Trica, exemplul sau a fost preluat de liderii PSD din tara. In Prahova, Vrancea, Bihor sau Suceava, pesedistii au organizat conferinte unde au adus cate un tanar beneficiar al programului european.


"Spre deosebire de Traian Băsescu, Mircea Geoană a arătat că ceea ce spune este adevărat. A demonstrat că cei 25.000 euro pentru tinerii care se stabilesc la Ãară sunt o realitate ºi nu o promisiune de campanie", a declarat purtătorul de cuvant al PSD Bihor, Ioan Cheleme. In restul judetelor, institutii precum directiile agricole judetene, primarii sau consilii judetene conduse de pesedisti au prezentat bilantul implementarii masurii 112, fiecare mentionand ca este reusita lui Mircea Geoana sau a PSD.


Dupa ce luni 21 septembrie si-a laudat seful de partid pentru ca si-a tinut promisiunea si a dat cei 25.000 de euro pentru tineri, purtătorul de cuvant al PSD Bihor, Ioan Chelemen si-a schimbata parerea. "Sigur ca poate fi si o reusita a lui Mircea Geoana. Marele lui merit e ca a popularizat masura", a explicat Ioan Cheleme de la Bihor.


Istoria banilor promisi de Mircea Geoana


* In 2008 Mircea Geoana promitea cate 20.000 de euro ficarui tanar care se intoarce din strainatate in Romania: "Daca vine cineva acasa in guvernarea noastra, 20.000 de euro bani cash de instalare acasa si 60% din imprumutul la banca pentru inceputul unei afaceri subventionat de catre noi", a fost promisiunea facuta de catre Geoana pe 21 septembrie tinerilor romani din Spania si Italia. Banii erau promisi tinerilor fara alte conditii.


* Intre timp, bani cash si subventia de la stat au suferit mici modificari. Nu mai e vorba de subventie de la stat si nici de bani cash, ci de bani europeni si un program subventionat dintr-un fond al Uniunii Europene.


* In ianuarie 2009, Mircea Geoana isi nuanta promisiunea. "Nu spune nimeni că vii acasă in Romania ºi iÃi dă statul roman 25.000 de euro doar pentru că te-ai intors acasă. Europa impreună cu statul roman incurajează repatrierea in activităÃi economice rurale a tinerilor care au plecat ºi care au un interes să pună mana pe muncă ", a declarat Geoana, dupa ce un tanar roman intors din strainatate i-a cerut cei 20.000 de euro prima de instalare promisi in campanie.


* In cadrul emisiunii Discutia de luni realizata de HotNews.ro si RFI, si fostul ministrul al argiculturii, Ilie Sarbu, a incercat sa lipeasca programul european de candidatul Mircea Geoana.


* "Masura a fost comentata cand dl Geoana a spus ca va dam 25.000 de euro daca veniti in tara. A fost interpretat ca se adreseaza tuturor. Am si aratat in Arges unde am adus 20 si ceva de beneficiari. Sunt 661 de proiecte adica 13 milioane de euro. S-au incasat 9 milioane de euro. Acestia sunt tineri beneficiari pe care i-am aratat la televizor. Din 661 de proiecte sunt 496 proiecte contractate si banii platiti. Au spus oamenii la televizor", a declarat Sarbu. Intrebat cati dintre beneficiari sunt romani intorsi din Italia, acesta a mentionat ca sunt trei tineri care s-au intors si au aplicat la acest program.


In realitate cei 25.000 de euro subventie pentru tineri pentru care presedintele PSD isi aroga meritele sunt bani europeni proveniti din bugetul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala.


Masura 112, prin care tinerii fermieri pot accesa intre 10.000 si 25.000 de euro, reprezinta o componenta a Programului National de Dezvoltare Rurala - Axa prioritara 1 - "Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier". Adica un program impus de Uniunea Europeana, cu fonduri europene.


Cine poate beneficia de acesti bani


Tot Mircea Geoana si tot in curtea familiei Trica a lansat si un slogan de campanie prin care invita din nou tinerii sa se intoarca in tara si sa beneficieze de cei 25.000 de euro. "Decat sa fii somer in Italia si in Spania, mai bine fermier la tine acasa", a decretat Geoana.


Cine poate beneficia, conform programului UE, de cei 25.000 de euro. Iata cele mai importante cerinte pentru tinerii care doresc sa acceseze banii europeni:


* Este membru al unei familii de fermier

* A lucrat mai mult de 50% din timpul sau de lucru in cadrul fermei (nu neaparat in ferma familiei) cel putin 12 luni inaintea instalarii sale pe cont propriu

* Detine sau se angajeaza sa dobandeasca competente si calificari profesionale in raport cu activitatea pe care urmeaza sa o desfasoare

* Detine o ferma


Daca esti muncitor pe santier in Spania, astepti un an pentru bani


Specialistii au explicat pentru HotNews.ro ca, tinerii plecati din tara sau cei din tara care nu pot dovedi ca au muncit in domeniul argicol in ultimele 12 luni, sunt exclusi din start din acest program. Astfel ca, daca de exemplu esti tanar plecat in Italia si lucrezi in constructii, nu poti beneficia de cei 25.000 de euro.


"Daca un tanar plecat in afara tarii nu poate demonstra ca a prestat activitati agricole, atunci singura solutie este sa astepte un an in care sa lucreze in domeniu si abia atunci poate accesa acesti bani", a declarat Liliana Vasile, director general al Directiei de Dezvoltare Rurala din cadrul Ministerului Agriculturii.


Pe de alta parte nici PSD, nici Mircea Geoana, nici macar Guvernul nu poate sa isi aroge meritul aplicarii acestei masuri. Reprezentantul Ministerului Agriculturii, Liliana Vasile, a explicat ca masura este implementata in toate tarile memebre UE. "Singurele diferente sunt legate de nivelul de finanatare. Plafonul maxim admis este de 55.000 de euro. In rest, masura este implementata in toate tarile UE", a declarat reprezentantul ministerului.


Cei 25.000 de euro au fost prevazuti in reglementarile nationale inainte ca Mircea Geoana sa promita in campania din 2008. Masura 112 a fost cuprinsa in Programul National de Dezvoltare Rurala inca din februarie 2008. Or, liderul PSD a promis prima data bani tinerilor in septembrie 2008. Reprezentantii Ministerului Agriculturii au mentionat ca au existat masuri de stimulare a tinerilor fermieri care se intorc la tara inca din 2007.



de Attila Biro HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.