Ultima oră

Greva paralizeaza si Vrancea

Ziarul de Vrancea
5 oct 2009 1575 vizualizări
Scolile, spitalele, primariile, administratiile financiare, casele de pensii si alte institutii de interes general isi inceteaza astazi activitatea, in semn de protest u dascalii nu le vor preda elevilor, insa ii vor supraveghea in clase u in unitatile spitalicesti se vor asigura doar cazurile cu adevarat urgente u sindicalistii sint nemultumiti de legea salarizarii unice, de disponibilizari si de obligativitatea concediului fara plata u pe 7 octombrie se anunta un miting de proportii in Capitala

Greva generala si in Vrancea. Astazi, peste 800.000 de salariati din toata tara, din administratia publica, sanatate si invatamint vor intra in greva generala, astfel incit copiii nu vor face cursurile, spitalele nu vor interna decit in regim de urgenta, iar administratiile financiare, directiile de colectare taxe, casele de pensii, somaj, primariile si vamile vor fi inchise. Bugetarii protesteaza, astfel, fata de disponibilizari, grila legii unice de salarizare si concediile obligatorii fara plata. Din administratia publica vor fi paralizate pe parcursul zilei in toata tara consilii judetene, prefecturi, case de pensii, directii de asistenta sociala, garda de mediu, inspectoratele de munca, agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca, directiile de statistica, directiile de cultura, birourile de evidenta persoanelor, politia comunitara, protectia consumatorilor, trezoreriile si directiile generale de finante. Politistii vor lucra luni, insa cu banderole albe pe mina, a anuntat presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual, Paraschiv Toader.


"Halatele albe" ies in strada


"Halatele albe" din unitatile spitalicesti din Vrancea vor intra astazi de la ora 7.00 in greva generala. Cadrele medicale vor refuza sa lucreze timp de opt ore pentru a le atrage atentia guvernantilor asupra problemelor financiare din sistemul sanitar si pentru a le arata ce se poate intimpla in cazul in care se blocheaza activitatea in spitale. Aceasta nu este insa singura metoda de protest aleasa de sindicalistii Sanitas din Vrancea. Anagajatii spitalelor din judet si-au dat intilnire in fata Centrului de Transfuzii Sanguine unde isi vor striga revendicarile. La acest miting, ce va dura intre orele 11.00 "" 13.00, sint asteptate aproape 500 de cadre nemultumite de situatia in care se afla sistemul. "Sintem nemultumiti de subfinantarea din sistem. Nu mai avem bani pentru salarii, medicamente si materiale sanitare. In spitale va fi un program restrins si vor fi asigurate doar urgentele. Doar in policlinica va fi un program normal", a spus Claudiu Grosu, liderul Sanitas Vrancea. Sindicalistii ies in strada nemultumiti fiind de proiectul de lege privind salarizarea in sistem bugetar unic, dar si de problema finantarilor pe ultimul trimestru, deoarece in lipsa unei rectificari nu vor mai fi bani nici pentru plata salariilor, nici pentru plata datoriilor catre furnizorii de medicamente si materiale sanitare. In acest moment cele mai mari probleme sint intilnite la Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani, unde nu s-au achitat doua prime de stablitate, dar si la Panciu, unde salariatii nu au mai primit tichetele de masa de anul trecut. Greva de luni se doreste a fi una de solidaritate cu ceilalti sindicalisti din sistemul bugetar. Aceasta nu va fi insa singura modalitate de protest. In cazul in care nu se vor gasi solutii viabile pentru rezolvarea revendicarilor pe 7 octombrie, si "halatele albe" vor merge la Bucuresti unde va avea loc un miting de amploare al bugetarilor. Si Colegiul Medicilor din Romania este solidar cu personalul medical care intra astazi in greva. "Sistemul sanitar din Romania este intr-o criza fara precedent. Tensiunea in care traiesc personalul medical pus sa improvizeze si asteptind cu disperare deblocarea fondurilor care se intimpla intotdeauna in ultimul moment este inadmisibila. In acelasi timp plasarea pe grila de salarizare unica a personalului medical sub medie este degradanta pentru acesta si exprima dispretul pentru profesiile medicale", a declarat prof. dr. Vasile Astarastoaie, presedintele Colegiului Medicilor din Romania.


SLI Vrancea pune azi lacat pe predare


Cadrele didactice care fac parte din Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint (FSLI) se alatura astazi celorlalti bugetari printr-un protest amplu. Astfel, acestia nu le vor mai preda elevilor, insa, in cazul in care scolarii vor veni la ore, ii vor supraveghea. "Ramine sa vedem cum se va desfasura protestul. In situatia in care elevii vor veni la scoala, nu vom desfasura activitati didactice, dar ii vom supraveghea. Aceasta este o actiune de o zi, prin care incercam sa atragem atentia opiniei publice asupra mai multor aspecte. Pe noi ne-a deranjat nerespectarea a trei puncte din acordul semnat pe 6 mai intre sindicate, ministrul Educatiei si ministrul Muncii. Este vorba despre asigurarea fondurilor pentru acoperirea veniturilor salariale in invatamint, neconstituirea comisiei de monitorizare a investitiilor scolare si faptul ca ni s-a promis ca angajatii din invatamint vor fi situati in partea superioara a grilei de salarizare, lucru care nu s-a intimplat", a declarat liderul SLI Vrancea, Constantin Grigore. Din sindicatul vrincean fac parte aproximativ 5.100 de membri, iar liderul sindical sustine ca peste 80 % dintre acestia vor protesta astazi. Federatia Educatiei Nationale (FEN) a ales o alta modalitate de protest astazi, greva japoneza. De asemenea, membrii de sindicat au stabilit prin referendum sa se alature mitingului de protest organizat de Ziua Mondiala a Muncii Decente, care va avea loc peste doua zile. Actiunea de protest de astazi va fi urmata de un miting in Capitala, programat sa aiba loc miercuri, 7 octombrie. In cazul in care revendicarile nu vor fi solutionate, sindicatele ar putea declansa o greva generala pe termen nelimitat. (Raluca MANOLACHE, Iulia NICOLAIE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739399 zile, 2 ore, 31 minute, 1 secunda
tot mai vor bani nenorociti de doctori.....sa le fie rusine ,,,,iau mii de euro pt o operatie...si nu le convine salariul
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.