Ultima oră

AFACERI: Business Report 08.09.2009

Ziarul de Vrancea
8 sep 2009 568 vizualizări
Angajatorii romani, cei mai pesimisti din lume; Salariile ar mai trebui sa scada pentru a nu deprecia leul; Metroul transporta de trei ori mai multi calatori decat CFR; Bulgaria ne da lectii privind gestionarea crizei; Banii trimisi de emigrantii romani s-au injumatatit

Salariile romanilor ar trebui sa mai scada pentru a nu deprecia leul. Salariile romanilor, atat ale angajatilor din mediul privat cat si ale bugetarilor, ar trebui sa mai scada, pentru ca altfel leul s-ar putea deprecia si mai mult. Aceasta este concluzia analistilor ING, care sustin ca raportul dintre banii incasati de angajatii romani si productivitatea lor este mai prost decat in alte state, iar acest lucru ar putea crea serioase probleme leului, si asa afectat de criza. ING precizeaza ca principala problema este cea a salariilor din sectorul public, care au o pondere foarte mare in economia romaneasca, in unele cazuri bugetarii fiind platiti, pe functii relativ similare, mai bine decat angajatii din mediul privat. "Ar trebui sa aiba loc o scadere continua a salariilor din sectorul public, pentru a se constata o egalizare cu cele din mediul privat. Fara aceasta ajustare necesara in domeniul salariilor, ar trebui sa se constate presiuni negative asupra leului", conform raportului bancii. De la inceputul acestui an pana in present, leul a pierdut circa 6,4% fata de euro, iar fata de cursul mediu de anul trecut, de 3,6 lei/euro, deprecierea se ridica la peste 15%, scrie Gandul.


Metroul transporta de trei ori mai multi calatori decat CFR in toata tara. Dezastru pe toata linia. Asta reiese din cifrele date publicitatii luni de companiile de stat din sistemul feroviar, referitoare la activitatea pe primele sase luni ale anului. Chiar daca nu este cea mai mare cadere, reducerea cu 13,1% a numarului de clienti pe care i-a avut CFR Calatori in primul semestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, este ingrijoratoare. In conditiile in care, in 2008, traficul a fost de 75 milioane de calatori, facand un calcul simplu reiese ca, acum, cu trenul mai circula, in medie, doar 178.561 de persoane zilnic. Comparand aceste cifre cu cele din bilantul de activitate facut public, tot luni, de Metrorex, reiese ca metroul bucurestean este utilizat, in medie, de 500.000 de persoane in fiecare zi. Cu alte cuvinte, numarul calatorilor cu trenul, pe intreaga retea feroviara, reprezinta 35,71% din cel al utilizatorilor metroului, doar in Bucuresti. Anul trecut, numarul clientilor CFR Calatori reprezenta jumatate din cel al bucurestenilor care foloseau metroul. Conducerea CFR Calatori pune scaderea pe seama lucrarilor de reabilitare a infrastructurii feroviare pe tronsoanele Bucuresti-Constanta si Campina-Predeal, care au dus la cresterea duratei calatoriei, scrie Gandul.


Bancherii anunta depasirea perioadei de criza maxima. Presedintele grupului celor mai importante zece banci centrale din lume (G-10), Jean-Claude Trichet, a declarat ca previziunile privind economia mondiala au fost revizuite in crestere, confirmand depasirea perioadei de "cadere libera". "Stim deja ca o serie de proiectii au fost revizuite usor in urcare, confirmand ca am depasit, probabil, in numeroase domenii economice, perioada de cadere libera, care a marcat ultimul trimestru din 2008 si primele trei luni din 2009", a spus Trichet. Oficialul, care ocupa si functia de presedinte al Bancii Centrale Europene (BCE), considera ca institutiile financiare centrale trebuie sa ramana prudente. "Trebuie sa ramanem prudenti, nefiind exclus sa avem in fata o recuperare economica dificila", a adaugat el, relateaza Gardianul.


Sa cumpar sau nu o casa la preturile actuale? In ceea ce priveste oportunitatile de achizitie a unei locuinte in aceasta perioada, cele mai multe pareri sunt impartite. "Astfel, cei care cred ca nu este inca momentul achizitiei spera ca in perioada urmatoare se vor mai inregistra scaderi de preturi, in procente considerabile, astfel incat efortul generat de achizitia unei locuinte sa fie cat mai mic". In aceste cazuri, probabil ca nici achizitia in sine nu este urgenta sau absolut necesara, iar clientii se afla de cele mai multe ori in faza de informare si testare a pietei. Dupa cum se stie, in jur de 85% dintre cumparatori apeleaza la un credit bancar pentru achitarea locuintei. Astfel, "o parte dintre cei care amana decizia de achizitie au indoieli in ceea ce priveste posibilitatea viitoare de plata si de sustinere a creditului contractat. Toate acestea sunt generate de contextul economic actual incert, de nesiguranta locului de munca sau de nivelul veniturilor viitoare", scrie Adevarul.


Victimele crizei: ieri pe bursa, azi pe taxi. Conjunctura economica nefasta din tara noastra imbraca haina unui fenomen de masa: mii de romani isi parasesc brusc slujbele care le confereau un anumit statut social pentru a presta in strainatate munci situate sub nivelul calificarii profesionale. In consecinta, daca pentru mediul privat presiunea crizei duce la ruinarea multor intreprinzatori, pentru firmele de recrutare conjunctura economica de azi are un singur efect: cresterea cifrei de afaceri. Efectele crizei economice se masoara la Bucuresti cat se poate de pragmatic: exista situatii in care numarul romanilor care-si cauta de lucru in strainatate s-a dublat in ultimele 12 luni, iar cifrele de afaceri ale firmelor de plasare a fortei de munca urca invers proportional cu scaderea PIB-ului national. Insa 2009 se impune drept un an chiar mai special: este perioada reconversiilor profesionale abrupte, cand sute si mii de romani isi parasesc slujbele din tara natala si un statut social rezonabil pentru pozitii de chelneri, receptioneri si soferi de taxi in Occident. Indiferent ca sunt brokeri, juristi, profesori sau specialisti in management, toti au un numitor comun: prabusirea pietelor si restructurarile din sistemul bugetar i-au adus in prag de somaj. Iar instinctul de autoconservare le-a indicat o singura directie: iesirea din birou si recalificarea. Romania libera prezinta astazi povestile a patru tineri care, din cauza crizei autohtone, au fost nevoiti sa-si paraseasca meseriile cu gulere albe pentru posturi situate mult sub calificarea lor profesionala, scrie Romania Libera.


Angajatorii romani, cei mai pesimisti din lume. Oamenii de afaceri din Romania sunt cei mai pesimisti din lume in privinta cresterii numarului de angajari in urmatoarele trei luni. Concluzia reiese dintr-un studiu dat publicitatii ieri de compania Manpower. Perspectivele Angajarii de Forta de Munca reprezinta un studiu, realizat trimestrial, pe baza intervievarii a peste 72.000 de angajatori din sectorul public si privat din 35 de tari. Patronii romani se gandesc la concedieri. In Romania, studiul a vizat 758 de companii, care si-au exprimat intentiile privind angajarile pentru perioada octombrie-decembrie 2009. Potrivit studiului, previziunea neta de angajare din tara noastra este cea mai redusa, comparativ cu celelalte 35 de tari. Astfel, daca in Romania previziunea neta este de -11%, in Spania si Irlanda atinge -8%. La polul opus se gaseste India, cu o previziune pozitiva de 25%, scrie EvZ.


Banii trimisi de emigrantii romani, la jumatate fata de anul trecut. Daca in urma cu un an cap­su­narii erau considerati una dintre cele mai importante surse de devize, sumele trimise de ei in tara intarind leul si sustinand economia, iata ca situatia s-a schimbat. Din datele furnizate de BNR, in primele sase luni ale acestui an au intrat in tara doar 1,77 miliarde de euro, fata de 3,25 miliarde cat expediasera anul trecut. Astfel, sumele trimise de romanii din Italia au totalizat in primul semestru al acestui an 695 de milioane de euro, fata de 1,18 miliarde anul trecut. Din Spania, au ajuns in tara 525 de milioane de euro, comparativ cu 962 de milioane de euro, cate au venit in primele sase luni ale lui 2008. Si de peste Ocean au sosit sume mai mici de bani. Astfel, din Statele Unite au intrat 129 de milioane de euro, cu 19 milioane mai putin decat in 2008. Romanii din Marea Britanie au trimis 60 de milioane de euro, fata de 195 de milioane anul trecut. Din Germania, au intrat doar 59 de milioane de euro, adica cu 63 de milioane mai putin decat cu un an in urma. Insa cea mai mare scadere s-a inregistrat pe relatia cu Austria, de 75,43%, suma totala transmisa in tara fiind de 20 de milioane de euro, raportat la 81 de milioane in 2008, scrie Capital.


Comisia Europeana (CE) doreste sa introduca reglementari care sa limiteze creditele ipotecare in alte valute decat cea in care imprumutatul are venituri in statele Uniunii Europene, scrie "Financial Times". Imprumuturile ipotecare in valuta au provocate probleme serioase in estul Europei, existand chiar temeri ca au afectat stabilitatea unor sisteme bancare din aceasta zona, a declarat comisarul european responsabil de piata interna, Charlie McCreevy. Acesta a adaugat ca CE doreste sa impuna bancilor noi reguli care sa previna acordarea catre persoane private a unor imprumuturi ipotecare prea mari in alta moneda decat cea in care isi primesc veniturile. Variantele de lucru luate in calcul prevad majorarea nivelului de garantare a creditului ipotecar cu bunuri, odata ce suma imprumutata depaseste 50% din valoarea proprietatii pe care clientul bancii doreste sa o achizitioneze, scrie Cotidianul.


Gravura computerizata in franciza Marian Uram a lansat afacerea Mariomatic in anii "â„¢90, avand doar o singura masina de gravat. La doi ani de la inceperea activitatii, vindea deja masini de gravat catre alti operatori independenti din tara iar incepand cu anul 2005 a inceput sa extinda in franciza atelierul de gravura pe care il detinea. Compania Mariomatic si-a inceput activitatea in anul 1994, in orasul Oradea, dupa ce Marian Uram a decis sa-si investeasca toti banii intr-o masina de gravat. Materialele necesare gravurii si le cumpara din Ungaria. Desi initial executa doar gravuri, in timp cererea a crescut atat de mult incat in 1996 a inceput sa vanda masini de gravat in diferite orase din tara, construindu-si cu grija propria concurenta, dupa cum povesteste el pentru startups.ro. In 2005, Marian Uram a decis sa extinda in franciza atelierul de gravura computerizata pe care il detinea. In prezent, exista parteneri francizati in orasele Bacau, Iasi, Botosani, Buzau, Alba-Iulia, Bistrita, Brasov si Constanta. "Pentru perioada urmatoare sunt vizate orasele Craiova,Timisoara si Arad", spune pentru startups.ro Marian Uram, Director Executiv Mariomatic.


Restantele la creditele mai mari de 20.000 de lei au urcat cu 4,5%. Restantele la creditele mai mari de 20.000 de lei au crescut in iulie cu 4,45% fata de luna iunie si cu 82,8% comparativ cu anul trecut, la 6,07 miliarde de lei, conform unui raport publicat de Centrala Riscurilor Bancare a BNR. In primele sapte luni ale lui 2009 institutiile de credit au acordat imprumuturi si si-au asumat angajamente in valoare de 251 de miliarde de lei, in scadere cu 0,8% fata de decembrie 2008, insa in urcare cu 5,86% comparativ cu luna iulie a anului trecut. Ponderea creditelor restante a crescut in luna iulie la 2,69% din totalul de imprumuturi acordate, in conditiile in care in iulie 2008 creditele restante reprezentau 1,15% din totalul imprumuturilor, scrie Ziarul Financiar.


Bucharest Tower Centre, cladirea de 25 de etaje situata in Piata Victoriei, pe bulevardul Ion Mihalache, in spatele sediului BRD Groupe Societe Generale, este in acest moment goala, din cauza unui litigiu intre proprietarii Tower Centre International si Alpha Bank, desi constructia a fost finalizata inca din luna decembrie a anului trecut, potrivit surselor Business Standard. In noua luni de la finalizare, proprietarii au pierdut peste 3,5 milioane de euro, scrie Business Standard.


Noul guvern al Bulgariei a redus semnificativ cheltuielile statului, atragand lauda comunitatii internationale si marind popularitatea ministrului bulgar de finante, Simeon Djankov, fost economist la Banca Mondiala. Guvernul, condus de primul ministru Bozki Borisov, a castigat alegerile parlamentare din iulie cu promisiunea de a combate recesiunea si de a reduce nivelul ridicat de coruptie, care anterior fusese invocat de Uniunea Europeana drept cauza pentru inghetarea unor fonduri de ajutor in valoare de 1,56 miliarde de dolari. Lipsa de fonduri a agravat situatia economica a Bulgariei, unde cresterile din industria imobliara si cea a otelului, propulsate de un val de capital strain, au fost inlocuite in contextul crizei actuale de fabrici inchise, scrie Capital.



de Codrin Taut HotNews.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.