Ultima oră

39 milioane euro de la UE pentru Bosnia si Hertegovina

Ziarul de Vrancea
19 aug 2009 618 vizualizări
Comisia Europeana (CE) a aprobat acordarea unui grant in valoare de 39 milioane euro pentru Bosnia si Hertegovina (BiH), in vederea diminuarii impactului crizei financiare mondiale asupra acestei tari balcanice.

O parte din pachetul de fonduri "va sprijini dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, si va asigura investitii semnificative in infrastructura de transport, mediu si energie", se arata intr-o declaratie a CE. O alta parte va merge catre Agentia de Asigurare a Depozitelor, pentru a preveni insolvabilitatea depozitelor, pricinuita de criza financiara.

Programul aprobat marti "va genera finantari substantiale din partea institutiilor financiare internationale", precum BERD si Banca Europeana de Investitii, a adaugat CE.

Grantul face parte din bugetul de 89 milioane euro de care BiH va beneficia anul acesta sub programul european intitulat Instrument de Asistenta Preaderare (IAP).

Oficialii de la Bruxelles au promis marti sa ofere noi fonduri in decursul acestei toamne pentru a ajuta BiH sa implementeze crucialele reforme institutionale. Respectivele finantari vor fi obtinute, de asemenea, sub programul IAP, care presupune ca BiH sa primeasca anul acesta un total de aproximativ 84 milioane de euro pentru parcurgerea perioadei de tranzitie si reconstructie institutionala. Alte 5 milioane euro vor sprijini initiativele din domeniul cooperarii trans-frontaliere.

Anul trecut, fondurile de pre-aderare alocate BiH au insumat aproximativ 75 milioane euro. Sumele repartizate prin IPA vor creste constant in urmatorii trei ani "" de la 106 milioane euro in 2010 la 110 milioane euro in 2012.

Rata de crestere a PIB s-a mentinut in 2006 si 2007 la 6,9%, si respectiv 6,8%, scazand anul trecut, conform estimarilor FMI, la 5,5%. Luna trecuta, institutia din Washington a previzionat pentru acest an o scadere a economiei BiH de 3%.

"Tendintele negative cauzate de criza mondiala au devenit din ce in ce mai vizibile la sfarsitul anului 2008", se arata intr-o declaratie a FMI, data publicitatii luna trecuta, in care se anunta aprobarea acordului de stand-by cu BiH, in valoare de 1,2 miliarde euro.

Ca urmare a situatiei economice deficitare la nivel global, indicii bursieri au scazut, rezervele nationale au inceput sa se diminueze, iar acordarea de credite a ajuns in impas. Domeniul constructiilor a inceput sa scartaie si numeroase companii s-au vazut nevoite sa renunte la angajati.

In ciuda scaderii veniturilor, politicile fiscale au fost mai blande in 2008. Cheltuielile au crescut rapid, ca urmare a cresterilor salariilor si beneficiilor sociale, precum si a fondurilor deosebit de mari acordate, in general din ratiuni de afiliere la anumite partide, veteranilor de razboi si persoanelor cu handicap din Federatia BiH (FBiH).


In 6 luni, rata de absorbtie a fondurilor structurale a avansat "spectaculos", cu 2,2 puncte procentuale

Rata de absorbtie a fondurilor europene, adica raportul dintre platile efectuate pe proiecte si sumele alocate pentru perioada 2007-2009, este de 5,41% la finalul lunii iulie - potrivit datelor publicate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (www.fonduri-ue.ro) si Euractiv (www.euractiv.ro). Cu 6 luni in urma, adica la finalul lunii februarie, procentul era de 3,22%

In luna februarie, numarul de proiecte depuse era de 7.565, cel de proiecte aprobate 1.046 si proiecte contractate - 360. Proiectele depuse la finalul lunii iulie se ridica la un numar de 9.737, proiectele aprobate sunt in numar de 2.382 si cele contractate 1.579.

Cu toate ca rata contractarilor a crescut de 5 ori in aceasta perioada (datorita finalizarii etapelor de evaluare) platile au avansat intr-un ritm de melc, in total fiind platiti 1,3 miliarde lei, fata de 784 milioane - in luna februarie.

Fata de luna anterioara, rata de absorbtie a crescut cu 0,44 puncte procentuale, de la 5,01%, adica platile au crescut cu 100 milioane lei.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.