Ultima oră

Ramasi fara chirie, politistii, jandarmii si pompierii vor acasa

Dan Chiriac
13 aug 2009 1174 vizualizări
Zeci de lucratori din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor fac cereri sa se intoarca in localitatile unde au domiciliul, dupa ce nu li se mai deconteaza banii de chirie

Sute de politisti, jandarmi si pompieri din toata tara au cerut sa fie transferati in orasele de domiciliu, dupa ce Ministerul Administratiei si Internelor a anulat plata chiriilor pentru cei mutati in interes de serviciu. 20 de politisti, jandarmi si pompieri din Vrancea au facut asemenea cereri si in judetul nostru, dar acestia asteapta inca raspunsul celor cu putere de decizie. La politia vrinceana, un politist a solicitat sa-si incheie raporturile de munca cu IPJ Vrancea si sa se transfere in cadrul altui inspectorat, respectiv IPJ Bacau. "Din afara judetului am avut patru cereri care au fost aprobate. Un ofiter si trei agenti urmeaza sa vina sa lucreze la noi. Un cadru de la Politia Marasesti a facut solicitare sa plece in Bacau, acolo unde are domiciliul. De asemenea, in judet au fost trei cereri aprobate de mutare de la un post de politie la o politie oraseneasca sau invers", ne-a spus comisarul sef Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al IPJ Vrancea.


Si jandarmii si pompierii vor acasa


Un numar mare de foi de transfer a fost inregistrat si la Inspectoratul Judetean de Jandarmi. 10 jandarmi isi doresc in acest moment sa se intoarca acasa, dupa ce ministerul nu le mai plateste chiria in localitatile unde muncesc. Astfel, marea majoritate a acestora muncesc la Galati, dar si in alte judete, si si-au exprimat intentia scrisa de a se intoarce acasa. "Am avut zece cereri pentru ca acesti jandarmi sa revina la unitatea noastra. Dintre acestia, trei sint ofiteri, iar in acest moment nu exista locuri libere pe care sa fie incadrati. De asemenea, pentru sapte agenti, care au depus asemenea cerere, situatia este neclara, asteptindu-se o decizie din partea superiorilor", ne-a spus lt Sorin Hunea, ofiter de presa la IJJ Vrancea. La Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta, doi subofiteri pompieri au cerut transferul in structurile din Vaslui si Harghita, judetele din care provin, dupa cum a precizat George Dumitrache, de la Biroul de Presa al institutiei. Nici un pompier din Vrancea, care lucreaza in alte judete, nu a facut pina acum o asemenea cerere. In acest moment, in Vrancea sint multi lucratori MAI care si-ar dori sa faca pasul spre casa, dar criza financiara ii poate determina sa continuie sa munceasca acolo unde sint siguri de postul lor. In trecut exista interdictia ca un politist sa munceasca in localitatea in care s-a nascut, rotatia cadrelor facindu-se de regula intre posturile de politie din judet. In prezent nu mai exista o asemenea regula, politistii putind profesa chiar si in comunele unde au domiciliul. Prin aceste masuri se doreste ca politistul sa poata fi mai aproape de familie sau copii si implicit sa poata da un randament mai bun la serviciu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739392 zile, 8 ore, 2 minute, 53 secunde
sa plece ca ma duc eu in locul lor!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.