Intrecerile ilegale, ochite de politisti
Soferii vitezomani care participa la intrecerile ilegale organizate pe soselele din Focsani au fost luati in vizor de politistii de la Circulatie. In acest sens,in luna iulie, lucratorii Biroului de Siguranta a Circulatiei in Mediul Urban din cadrul Politiei municipiului Focsani au actionat cu prioritate pe linia prevenirii accidentelor de circulatie in rindul conducatorilor care prin comportamentul lor in trafic pun in pericol siguranta rutiera. S-a actionat astfel pe bulevardele Unirii si Bucuresti, unde nu de putine ori focsanenii care locuiesc in zona au reclamat faptul ca noaptea sint deranjati de zgomotul produs de soferii amatori de intreceri. Oamenii legii au actionat pentru depistarea in trafic a conducatorilor de autovehicule sau de motociclete a caror vehicule deranjeaza ordinea si linistea publica prin sistemul de evacuare, cel de rulare sau audio. "în acest sens, dispozitivul de circulatie a fost dirijat sa actioneze la schimbul III, cu echipaje care au monitorizat traficul cu echipament video din dotarea Politiei Rutiere. Pe linia stationarilor neregulamentare s-a actionat, in principal, in zonele in care se creeaza blocaje in trafic, respectiv Bdul. Garii, str. Magura, Mare a Unirii, Ana Ipatescu. în aceasta luna a fost dispusa ridicarea unui numar de 176 autovehicule stationate neregulamentar, activitate realizata de administratorul drumului", a spus comisarul sef Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei. In urma actiunilor, politistii rutieri au constatat 25 de infractiuni, fiind retinute 63 permise de conducere pentru alcool, pentru depasirea regimului legal de viteza si pentru depasirea pragului fonic. Totodata, au fost aplicate 2.052 sanctiuni contraventionale, in valoare de 93.620 lei. (Raluca MANOLACHE)














