Ultima oră

Cei mai vinati vrinceni fug de inchisoare peste hotare

Raluca Manolache
10 iul 2009 4450 vizualizări
u zeci de infractori originari din Vrancea se afla pe lista neagra a politistilor din tara, dar si din strainatate u acestia au luat calea pribegiei dupa ce au dat in cap, au furat si tilharit sau au facut trafic cu droguri u acestia profita ca sint judecati in libertate, chiar daca au comis infractiuni cu violenta sau sint recidivisti si se fac nevazuti fara sa stea prea mult pe ginduri u cei mai multi infractori care vor sa scape de un binemeritat concediu in spatele gratiilor fug in tari precum Italia, Spania, Grecia, Franta, Anglia, Germania, Olanda, Irlanda sau Bulgaria

Criminalii, hotii, violatorii, teparii, dar si traficantii de droguri din Vrancea se afla pe "lista neagra" a politistilor pentru ca au fugit de anii pe care trebuiau sa ii petreaca in spatele gratiilor. Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Vrancea are in urmarire nationala 152 de infractori care nu vor sa se predea pentru a plati cu inchisoarea pentru faptele comise, 128 dintre acestia fiind dati si in urmarire internationala. Fugarii au ajuns in atentia justitiei pentru infractiuni comise cu violenta, precum tentative de omor, vatamare corporala grava, ultraj, tilharie, lovire, viol, pentru infractiuni contra patrimoniului comise fara violenta cum ar fi furt, furt de si din autoturisme, furt din locuinte, furt din societati comerciale, inselaciune, dar si pentru infractiuni de fals, infractiuni la regimul circulatiei rutiere si la regimul stupefiantelor, evaziune fiscala, trafic de influenta.



"In conformitate cu prevederile Codului de procedura penala, pot fi dati in urmarire numai cei care au comis infractiuni si au fost condamnati definitiv ori se afla in cursul procesului penal si s-a dispus arestarea preventiva in lipsa acestora", a precizat comisarul Daniel Popescu, seful Compartimentul de Urmariri din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale. De cele mai multe ori munca politistilor de la Serviciul de Investigatii Criminale, Compartimentul Urmariri, este ingreunata pentru ca infractorii reusesc sa paraseasca tara si sa fuga de bratul legii. Acestia profita ca sint judecati in libertate si se fac nevazuti fara sa stea prea mult pe ginduri, si fara sa ia in calcul consecintele. "Cei mai multi infractori sint judecati in stare de libertate, chiar daca au comis infractiuni cu violenta sau sint recidivisti. Acestia parasesc localitatea de domiciliu sau chiar tara inainte de (raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti de) condamnare. Dupa data de 1 ianuarie 2007, Romania a devenit stat membru al Uniunii Europene si si-a asumat obligatia de a se alinia legislatiei privind libera circulatie la aquis-ul comunitar, cetatenii comunitari, inclusiv romanii nu mai sint controlati la punctele de frontiera decit sub aspectul corespondentei actului de identitate cu fizionomia, fiind interzisa stocarea oricaror date despre tranzitarea frontierei. Efectuarea de verificari in bazele de date ale politiei se poate face de catre politistii de la frontiera in maniera aleatorie", a mai spus Daniel Popescu.


"Most wanted" vrinceni


Exista insa si delincventi care nu vor sa fie prinsi, astfel incit acestia au intrat pe lista de "Most Wanted", realizata in scopul asigurarii prioritatii politienesti pentru prinderea acestora. 14 vrinceni au fost inclusi in aceasta categorie in functie de gradul de pericol social pe care il reprezinta, gravitatea faptei si cuantumul pedepsei. Pentru localizarea acestora politistii vrinceni colaboreaza cu Biroul National Interpol si cu colegii din tara, aproape toti fugarii aflindu-se in prezent in alte tari. Destinatiile infractorilor romani pusi in urmarire sint cel mai des Italia, Spania, Grecia, Franta, Anglia, Germania, Olanda, Irlanda sau Bulgaria.

Astfel, printre fugarii cunoscuti se afla Marius Iulian Avram, cercetat intr-un dosar de trafic de droguri. Acesta este judecat pentru infractiuni la regimul stupefiantelor (trafic si consum de droguri de mare risc) si se sustrage arestarii preventive. Avram este dat in urmarire nationala si internationala din 2007, dupa ce pe 13 aprilie ii fusese emis mandat de arestare preventiva in lipsa. In acest moment, procesul penal in care este inculpat Avram se judeca in apel la Curtea de Apel Galati, dupa ce la Tribunalul Vrancea acesta a fost condamnat la 11 ani de inchisoare pentru detinere si vinzare fara drept a drogurilor de mare risc si detinere, fara drept, in vederea consumului propriu a drogurilor de risc, ambele infractiuni retinute in forma continuata.

vNici Constantin Stefan nu se lasa prins prea usor. Fostul patron de la restaurantul Unico Tur Golesti are de executat 6 ani si 6 luni inchisoare pentru inselaciune, fiind condamnat definitiv in dosarul Bancorex "" credite curier. Acesta este cautat din 2008 si deocamdata oamenii legii nu stiu daca a parasit tara sau nu. Intre timp, Stefan a mai primit o alta condamnare, desi inca nu este definitiva, de 3 ani inchisoare, intr-un alt dosar.


Detinut in "vacanta" prelungita


Printre cei mai cautati vrinceni se afla si un barbat din Bolotesti.

Viorel Nistor este urmarit national din 2007 si international din 2008 dupa ce a uitat sa se mai intoarca in penitenciar. Instanta i-a aratat clementa si a fost de acord cu cererea lui de a-si petrece 3 luni alaturi de familie, astfel incit a dispus intreruperea executarii pedepsei, insa dupa aceasta perioada Nistor a disparut fara urma. Barbatul are doua condamnari, de 4 ani si sase luni, respectiv 4 ani inchisoare pentru furt calificat. Politistii au informatii ca Viorel Nistor este fugit din tara. Si Gheorghita Teisanu se afla pe lista celor mai cautati vrinceni. Acesta a preferat sa fuga din tara si sa mai amine clipa despartirii de libertate in conditiile in care a fost condamnat la 16 ani inchisoare pentru inselaciune. Barbatul a fost dat in urmarire nationala si internationala in 2008.

In aceeasi situatie se afla si Costel Dinu, zis "Wilson" din Focsani, care a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru inselaciune. Acesta a fugit din tara, fiind urmarit national si international din 2007. Cei care pot oferi informatii despre aceste persoane sint rugati sa apeleze 112 sau sa ii contacteze pe oamenii legii de la cel mai apropiat post de politie. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 11 ore, 5 minute, 9 secunde
aveti grija ca LIBERTATEA nu este nimic pe lume lasati naibi banii multi si multumitiva cu ce aveti ...NU SINT CUVINTE....
, acum 739398 zile, 11 ore, 5 minute, 9 secunde
nu inteleg de ce politia vranceanu nu a luat nici o atitudine pt al prinde pe g.t cand au avut totul mura in gura pt al prinde cata spaga si-a primit politia
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.