Teodor Stan vrea sa fie judecat in libertate
Dat fiind acest lucru, la termenul de ieri nu s-a putut discuta decit masura arestarii preventive a celor doi inculpati judecati in stare de arest. Avocatul lui Teodor Stan a aratat ca motivele care au stat la baza luarii acestei masuri nu mai sint solide. Acesta a precizat ca arestarea preventiva a fost facuta in timpul cercetarilor, pe cind in sarcina inculpatului se pusese un prejudiciu de 10 de milioane de lei, produs prin intermediul a doua societati comerciale. Ulterior, in rechizitoriu s-a retinut insa un prejudiciu mult mai mic, de aproximativ 6 milioane de lei, produs prin intermediul a cinci societati comerciale. In plus, a sustinut aparatorul, martorii audiati pina acum in fata instantei au aratat ca Teodor Stan nu avea legatura cu acele societati, activitatea acestora fiind coordonata de administratorul din acte, Paul Banila. Teodor Stan a fost rezervat atunci cind i s-a cerut punctul de vedere legat de judecarea sa in stare de libertate. "Noi ne chinuim de 2 ani de zile sa demontam ce ne-au pus procurorii in circa", a spus Teodor Stan. Discutiile din cadrul termenului de ieri au abordat si propunerea procurorului de sedinta de a-i emite lui Paul Banila mandat de arestare in lipsa. Banila este singurul inculpat din dosar care s-a sustras urmaririi penale. Dosarul a fost intocmit de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, care au dispus trimiterea in judecata a sapte persoane, respectiv Teodor Stan, considerat "liderul" afacerii, Nicolae Marius Stan, Ion Stan, Gheorghe Manolache, Claudiu Eugen Turcu, Cristinel Pirvu si Paul Banila. DIICOT a retinut in rechizitoriu ca activitatea infractionala a fost derulata de o grupare infractionala bine constituita, in care fiecare a avut un rol bine determinat, toti inculpatii avind un singur scop, acela de obtinere a resurselor financiare ilicite. (Nicoleta CRISTEA)













