Ultima oră

300 de dispensere cu dezinfectant în Spitalul Județean

Ziarul de Vrancea
17 dec 2017 1235 vizualizări

300 de dispensere cu soluție dezinfectantă au fost montate de curând în spitalul Județean. Dispenserele au fost puse pe fiecare palier, în saloane, în sălile de consultație, peste tot unde a fost nevoie. Inițiativa spitalului județean este bine venită, mai ales dacă luăm în considerare faptul că o igienă adecvată a mâinilor este cel mai eficient mijloc de prevenire a infecțiilor microbiene. Igiena mâinilor este de asemenea un indicator de calitate al sistemelor de sănatate publică, spălatul pe mâini având o importanță aparte în sănătatea individuală și colectivă.

Dezinfectatul mâinilor poate salva o viață

Lipsa unui gest simplu, spălatul pe mâini, duce la apariția unor probleme semnificative, greu de manageriat, care cresc numărul infecțiilor nozocomiale, al deceselor intraspitalicești, al plecărilor din spital cu microbi sau fungi ce îmbolnăvesc familiile. Acum un an de zile, Ministerul Sănătății a lansat campania "Mâini curate în spitale", care avea ca scop informarea personalului medical, a pacienților și a publicului despre cât de importantă este dezinfecția mâinilor în prevenirea infecțiilor nosocomiale. Un alt scop al campaniei a fost acela de a-i determina pe managerii de spitale să investească în achiziționarea de dispensere cu soluție dezinfectantă, mesaj care, se pare, a ajuns și la Focșani. Trebuie spus că spălatul mâinilor este o problemă atât în rândul pacienților, cât și în rândul medicilor. Și nu vorbim de medicii chirurgi sau ATI, care fiind nevoiți să intre în sălile de operație, acordă o importanță deosebită spălatului pe mâini. Studiile arată că medicii se spală de puține ori și superficial, în niciun caz nu după fiecare pacient văzut și atins, așa cum e logic și obligatoriu. Dispenserul cu dezinfectant vine în sprijinul unei mai bune igiene în spital. Este un instrument rapid și util în practica păstrării igienei mâinilor, cu atât mai mult cu cât medicii pot vedea pacientul la nici un minut din momentul dezinfectării. Aplicată în spitale la momentul potrivit, igiena mâinilor poate salva viața unor pacienți. Este un gest mărunt, care însă poate cântări enorm.

Tu știi să te speli pe mâini?


Indiferent că suntem acasă sau la un restaurant, la locul de muncă, la o petrecere sau în spital, ca pacient sau cadru medical, spălatul pe mâini ar trebui să devină o obișnuință. Specialiștii spun că spălatul pe mâini corect este ca un vaccin autoadministrat, întrucât reduce semnificativ riscul răspândirii bolilor respiratorii și diareice. Mâinile sunt folosite pentru atingerea tuturor obiectelor din mediul înconjurător, de aceea sunt cea mai rapidă cale prin care germenii ajung în organism. Orice activitate care implică atingerea și manevrarea de obiecte cu potențial de contaminare presupune curățarea ulterioară a mâinilor. Ne spălăm pe mâini înainte, în timpul și după prepararea hranei, înainte de masă, înainte și după îngrijirea unul bolnav, după utilizarea toaletei, înainte și după tratarea unei răni, după suflarea nasului, tuse sau strănut, după atingerea, hrănirea sau curățarea unui animal, după atingerea resturilor menajere sau curățenia în casă, imediat după revenirea acasă, după utilizarea tastaturii, a telefonului mobil sau a altor dispozitive și accesorii electronice sau de fiecare dată când mâinile devin vizibil murdare. Deși pare un gest banal, studiile arată că foarte puțini dintre noi știm cum să ne spălăm corespunzător mâinile. (ZdV


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.