Ultima oră

Vrancea mai are inca 13 mediatori

Nicoleta Cristea
25 iun 2009 668 vizualizări
In Focsani a avut loc ieri primul examen din judet care si-a propus formarea a inca 13 mediatori autorizati, dupa ce acestia au participat la cursurile organizate de Camera Mediatorilor Vrancea, impreuna cu Centrul regional de Facilitare si Negociere Iasi.

Cursantii fac parte din domenii variate, de la juristi, ingineri, economisti sau politisti, toti cu studii superioare in domeniile in care activeaza. "Examenul a fost trecut cu bine de toti si urmeaza ca mediatorii sa isi depuna toata documentatia. De acum inainte, Camera Mediatorilor Vrancea are in componenta 12 mediatori, astfel incit judetul a ajuns statistic celelalte judete din tara. In toata tara am avea nevoie de 1.600 de mediatori, acum avind putin peste jumatate din necesar", ne-a declarat Iulian Mocanu, cel care a si infiintat de altfel Camera Mediatorilor Vrancea. Cei care au participat la aceste cursuri au beneficiat si de o reducere de 5% din pretul total, care ajunge la 3.500 de lei, plus taxa de examinare, in valoare de 300 de lei. Iulian Mocanu a mai adaugat ca isi propune ca in toamna sa mai organizeze astfel de cursuri. Mediatorii incearca sa rezolve conflictele oamenilor pe cale amiabila, pentru a nu se ajunge la procese. (N. CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.