Ultima oră

Raportul celor 100 de case fantoma pentru sinistrati,prezentat in spatele usilor inchise

Mihaela Beșleagă
23 iun 2009 881 vizualizări
Membrii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta au aflat ieri detalii din raportul final privind construirea caselor cu materiale de constructii venite de la Guvern

La Institutia Prefectului s-a prezentat ieri, departe de ochii presei, raportul final cu privire la edificarea caselor pentru sinistrati din perioada 2005-2007, in cadrul unei sedinte a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Subprefectul Sorin Hornea, care s-a ocupat de acest raport, ne-a declarat ca in cadrul sedintei s-au prezentat datele care au fost facute deja publice vis-a-vis de utilizarea materialelor de constructii venite de la Guvern pentru sinistratii din Vrancea, asupra carora ar fi existat suspiciunea ca ar fi fost folosite in alte scopuri decit pentru ridicarea caselor. "Ne-am intilnit cu primarii pentru a vedea cauzele reale pentru care nu s-au facut lucrarile de constructie si pentru a identifica toate pirghiile pentru rezolvarea acestor probleme. In contul Comitetului pentru Situatii de urgenta au mai ramas ceva bani din sponsorizari, vreo 400-500 de milioane de lei vechi, pe care am vrea sa-i folosim pentru ajutarea oamenilor care se afla in conditii mai dificile, care nu au reusit sa isi edifice casele", a spus subprefectul Sorin Hornea. In total, este vorba despre 200 de sinistrati, din 25 de localitati afectate de inundatii. Din datele raportului final realizat de echipele mixte formate din specialisti din mai multe institutii cu atributii de control, circa 180 de case nu au fost construite, desi se regasesc in actele primariilor. Dintre acestea 94 sint partial construite, la 67 s-au gasit materialele, dar nu se incepusera lucrarile, iar la alte 11 nu s-au identificat nici materialele de constructii. In urma cu circa o luna, prefectul Raluca Dan l-a acuzat pe subprefectul Ion Oprea, care in perioada inundatiilor din 2005 era prefect, ca nu ar fi urmarit traseul materialelor de constructii venite de la Guvern pentru sinistrati. Prefectul a dat publicitatii o nota de control din raportul realizat de Corpul de Control al Ministrului Administratiei si Internelor la nivelul Prefecturii in perioada februarie-martie, din care rezulta faptul ca 100 de case pentru care Guvernul Romaniei a alocat materiale de constructii nu se regaseau fizic in teritoriu. Ulterior, s-au format patru echipe mixte, sub coordonarea Prefecturii, care au mers pe teren si au verificat existenta caselor. Comisiile au finalizat pe 15 mai controlul, iar ieri a fost prezentata situatia finala. De asemenea, in cadrul sedintei de ieri s-a prezentat si situatia pagubelor produse la nivelul comunelor Tulnici, Paulesti si Birsesti ca urmare a grindinei din 11 iunie 2009, "Raportul privind solutiile tehnice identificate in vederea eliminarii vulnerabilitatilor privind comunicatiile" de catre Serviciul de Transmisii Speciale, dar s-a discutat si situatia codului galben la nivel de judet. (Mihaela BESLEAGA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739397 zile, 21 ore, 25 minute, 49 secunde
L-am votat pe Becali tocmai pentru ca el a construit din banii lui casele sinistratilor.Repede si bine.Acum statul probabil a venit sa puna impozitele pe ele. Rau de gura,incult cum spun unii,dar cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.