Ultima oră

Informatiile publice din institutii, la mina Prefectului

Mihaela Beșleagă
31 mar 2009 1505 vizualizări
Directionarea catre Prefectura a tuturor informatiilor transmise de institutii are rolul de a transparentiza activitatea acestora si nu va duce la o cenzura a datelor, asigura Traian Negulescu, purtatorul de cuvint al Prefectului u cu toate acestea, unii directori au inceput sa se autocenzureze, dupa modelul patentat in timpul guvernarii PSD

Premiera in comunicarea dintre institutii si Prefectura, pe de o parte, si intre institutii, mass media si cetateni, pe de alta parte. Incepind de vineri, circuitul informatiilor care vor fi comunicate presei si cetatenilor de catre institutiile deconcentrate vrincene va trece si pe la Prefectura, pentru a primi "bun de tipar". "Doamna Prefect Raluca Dan a solicitat sa fie informata, prin purtatorii de cuvint, in legatura cu evenimentele care au loc sau cu acele comunicari publice pe care institutiile le fac pe parcursul unei zile. Consideram ca este normal ca Institutia Prefectului sa afle direct de la reprezentantii serviciilor publice deconcentrate despre evenimentele care au loc si nu sa afle despre aceste lucruri din mass-media, a doua zi", motiveaza decizia Traian Negulescu, purtatorul de cuvint al Institutiei Prefectului. In opinia sa, aceasta masura nu inseamna o cenzura a informatiilor care "se scurg" de la institutii. Prefectura urmeaza sa fie informata ulterior transmiterii informatiilor catre mass media si cetateni, si nu inainte, nefiind necesar nici un aviz, dupa cum a tinut sa lamureasca noul purtator de cuvint al Prefecturii. "Doamna Prefect Raluca Dan a facut apel la directorii serviciilor publice deconcentrate sa dea dovada de o mai mare transparenta in ceea ce priveste relatia cu mass-media, dar si cu cetatenii care solicita informatii publice conform Legii 544/2001 sau adreseaza petitii acestor institutii", a adaugat Traian Negulescu. In acest sens, in cadrul intilnirii de lucru care a avut loc vineri intre prefectul Raluca Dan si sefii institutiilor publice deconcentrate impreuna cu purtatorii de cuvint ai acestor institutii, aceasta si-a exprimat intentia de a crea o "retea de comunicatori inter-institutionala" cu atributii si responsabilitati clare, care are ca scop realizarea unei comunicari cit mai eficiente intre institutii. Crearea acestei retele a fost, dupa cum sustine Traian Negulescu, si una dintre recomandarile Corpului de Control al MAI, care ar fi scos in evidenta proasta comunicare in institutii. Reprezentantii acestora au mai fost sfatuiti, in cadrul aceleiasi intilniri, sa isi reactualizeze site-urile si sa organizeze o conferinta de presa cel putin o data pe luna. Cu toate ca vor sa para animati de intentii bune, oficialii Prefecturii au stirnit valuri prin institutii dar si in redactiile locale, intrucit unii directori, de teama sa nu deranjeze, au motivat ca nu pot sa stea de vorba cu presa pina cind nu primesc "ok" de la prefectura. In mod cert, desi oficial se doreste simplificarea lucrurilor, in realitate directorii se simt timorati si supusi unui control informational din partea noului conducator politic al prefecturii. In aceste conditii, exista premize sa ne intoarcem in perioada guvernarii PSD, cind unii directori ne rugau sa nu-i citam in ziar pentru a nu avea probleme cu sefii din palatul administrativ, sau sa se intirzie nepermis furnizarea unor informatii in conditiile in care jurnalistii lucreaza contra-cronometru. (Mihaela BESLEAGA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 15 ore, 56 minute, 44 secunde
Negulescu-Talvar este un cretinoid. Dupa cum spunea pe blogul sau generatia sa a invins prin venirea Ralucai la Prefectura. A invins o generatie de lingai si pupincuristi, beizadele de securisti citeste integral
, acum 739398 zile, 15 ore, 56 minute, 44 secunde
de ce ti-e ciuda? sunt si ei oameni...unii chiar de treaba...asa ca munceste si tu sa ajungi ca ei....
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.