Ultima oră

Alegeri cu bani la Obstea Valea Sarii si cu scandal la Vrincioaia

Ziarul de Vrancea
30 mar 2009 2985 vizualizări
Mosnenii din Valea Sarii si-au ridicat ieri dividendele, dupa ce au trecut mai intii pe la urna de vot u mocanii de la Vrincioaia s-au strins ieri si ei la sediul Obstii Poiana, pentru a-si alege presedintele, dar neintelegerile au desfiintat aceasta intentie

Membrii Obstii Valea Sarii si-au primit ieri dividendele pentru anul 2008. Aspectul ar fi ramas neremarcat daca oamenii n-ar fi fost nevoiti sa si voteze noua conducere a obstii, pentru ca banii s-au dat in aceeasi zi si in aceeasi incinta in care s-au organizat alegerile. Cei care au convocat Adunarea Generala sint patru membrii ai fostului Consiliu de Administratie (Costica Rosca, Mihail Grigoriu, Nicusor Bordea si Stefan Sandu), contestati de noua conducere, dar care nu vor sa renunte la stampila si padurile obstii. La Valea Sarii doua tabere isi disputa suprematia asupra celor aproape 1.500 de ha de padure. Ambele au organizat alegeri iar pe rolul instantei se afla mai multe procese in care liderii se contesta reciproc. Presedintele in functie Dumitru Toma, ales anul trecut, spune ca oamenii au fost ademeniti la sedinta de ieri cu dividende de 200 de lei pentru a-l sustine pe contracandidatul sau Costica Rosca. "Noi vom contesta aceasta adunare generala pentru ca cei patru nu mai aveau nici o calitate in aceasta obste. In plus, vrem sa stim cum s-a reusit scoaterea din banca a acestor bani pentru dividende, cind eu am notificat banca de faptul ca specimen de semnatura valabila am numai eu", ne-a spus Dumitru Toma. De cealalta parte, Costica Rosca neaga orice conditionare intre distribuirea dividendelor si alegeri sustinind ca impartirea banilor nu influenteaza votul si nu poate fi considerata mita. "Nu este nici un fel de amestec. Oamenii voteaza intr-o parte si primesc banii de la casierie din alta parte. Noi nu-i obligam, cine vrea voteaza, cine nu isi ia numai banii. Eu am semnatura in banca, asa ca am putut ridica banii. In rest, sa vedem ce zice instanta pentru ca ne judecam. Noi l-am contestat pe Dumitru Toma si nu consideram ca este presedintele obstii si de aceea am organizat alegeri", ne-a spus candidatul pentru sefia Obstii Valea Sarii, Costica Rosca.


Alegeri supravegheate de politisti


Miza disputelor de la Valea Sarii o reprezinta atit patrimoniul obstii (1.415 ha de padure), cit si banii din conturi. Potrivit obstenilor, veniturile institutiei comunitare se ridica la 4-5 miliarde de lei vechi anual. In prezent, oamenii sint nemultumiti pentru ca nu stiu cum se cheltuiesc banii, unii dintre ei sustinind ca membrii din fosta conducere ar fi masluit unele licitatii pentru partidele de lemn. Atit alegerile cit si distribuirea dividendelor au fost atent supravegheate de politisti si jandarmi, chemati de de ambele tabere. Unii oameni au recunoscut ieri ca mai intii au fost indrumati sa voteze, dupa care li s-a spus ca pot merge sa-si ridice banii. Altii au considerat normal sa-si ridice banii, dar fara sa mearga la vot. Potrivit lui Costica Rosca, obstea numara 645 de mosneni. Pe buletinele de vot au fost inscrise pentru functia de presedinte doua nume: Costica Rosca si Costel Rauta, iar pentru cele de membri ai CA s-au inscris Iacob Ion, Ciocan Teofil, Bordea Nicusor, Sandu Stefan, Grigoriu Mihail si Taranu Iftimie. La alegeri a fost prezent si primarul Nicu Bercuci. "Eu nu iau dividende de aici, pentru ca apartin de Obstea Colacu. Cred ca aici s-a format un vid de putere prin demisia fostului presedinte si asa s-a ajuns ca fotoliul de sef sa fie disputat de mai multe persoane. Vom vedea ce vor decide cetatenii", ne-a declarat primarul, care s-a dorit impartial.


La Obstea din Poiana se cinta pe 300 de voci


Mocanii s-au strins ieri si la sediul Obstii Muntelui "Musa Vetrila si Hirboca" din satul Poiana, comuna Vrincioaia, pentru a-l alege pe cel care va fi presedintele organizatiei, lucru care nu s-a intimplat. Pe ordinea de zi a intilnirii s-a aflat din belsug razmerita, alegeri de membri in consiliul de administratie, o "dare de seama" si un bilant contabil pe 2008. Desi la eveniment au participat si echipaje din partea politiei, agentii s-au simtit neputinciosi in fata celor peste 300 de cetateni nemultumiti de situatia padurilor lor. Acestia s-au impartit in doua tabere, una care il sustinea pe fostul secretar Ionel Tafta si una care incerca mentinerea fostului presedinte, Simion Mocanu. Dupa 20 de minute in care participantii si-au exprimat nemultumirile, toti in acelasi timp, a intervenit reprezentantul Politiei care a mai calmat spiritele. Fostul presedinte, caruia i-a incetat mandatul inca din 2003, a inceput prin a da socoteala cu privire la banii pe care i-a folosit in 2008 din conturile Obstii. "S-a realizat un profit de trei miliarde de lei care a fost repartizat cu dividende in totalitate pentru toti membrii", a spus Simion Mocanu, descarcindu-se de gestiune.


Mult zgomot pentru nimic


Dupa momentul fiscal s-a trecut la alegeri «democratice, transparente» si la decibeli ridicati. Au fost propusi 13 membrii ai consiliului de administratie, urmind ca acestia sa fie alesi prin vot secret, dupa cum este stipulat in Statut. Dupa ce taberele au cazut de comun acord in privinta propunerilor, sedinta s-a incheiat in acelasi registru in care incepuse, dar fara nici un rezultat, multimea mutindu-se in fata Bisericii. "Ma asteptam la asa ceva, au facut deliciul pentru noi si asa a vazut opinia publica cine este civilizat si cine nu. Nu pot sa spun daca atitudinea populatiei fata de mine este indreptatita. Eu astept alegerile si ramine de vazut", ne-a declarat Simion Mocanu, ex-presedintele obstii. Cum era de asteptat, nici unul din cele doua personaje principale ale alegerilor nu au fost mutumit de rezultat. De cealalta parte, Ionel Tafta s-a plins de organizare. "Ei au facut in asa fel ca sa fie numai dezordine si haos. Nu se vor face alegeri in felul acesta. Eu am fost secretar si nu m-au chemat la sedinta, au facut sedinta noaptea in barul lui (fostul presedinte "" n.r.), pentru ca nu eram de acord cu hotiile", a spus Ionel Tafta. Obstenii au anuntat ca se vor intilni iar peste doua saptamini la vot. (D. GANEA , D. GIRLEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.