Ultima oră

Invitatie la flagrant de dare de mita

Nicoleta Cristea
19 mar 2009 937 vizualizări
Politistul din Pufesti care a demarat flagrantul unui cetatean maghiar de origine romana a fost acuzat ca i-ar fi sugerat omului sa dea mita pentru ca apoi sa-l prinda in flagrant u aceasta dupa ce inculpatul a declarat ca i s-a sugerat ca poate rezolva situatia permisului fals cu bani

Gaspar Grancsa, cetateanul maghiar judecat pentru dare de mita, a acuzat ieri politistii ca i-au sugerat ca pot fi cumparati. Acesta a mai aratat si ca a incercat sa le dea bani agentilor de politie din Pufesti deoarece alti prieteni de-ai lui au rezolvat "amiabil" probleme similare. Procesul cetateanului roman de origine maghiara a luat ieri sfirsit, la ultimul termen fiind audiat agentul sef adjunct Giorgica Zaharia din cadrul Politiei Pufesti. Acesta a fost luat la intrebari de instanta, pentru a se stabili contextul in care s-a petrecut flagrantul. "Nu cumva atitudinea dumneavoastra de a nu spune nimic l-a provocat? Atitudinea trebuia sa fie transanta din primul moment. Poate nu trebuia sa ajungeti la flagrant", a aratat judecatorul cauzei, in ideea ca organele de politie nu au fost destul de clare privind mita oferita. In replica, agentul a declarat ca avea instructiuni clare de a-i organiza barbatului un flagrant si trebuia sa il amageasca, motiv pentru care instanta a aratat ca "amagirea" unui suspect nu este tocmai permisa in legislatia europeana. Acest lucru a fost sustinut mult mai clar de avocatul lui Grancsa, in pledoaria finala. "Nu este dare de mita. Ce au facut organele de urmarire penala impotriva inculpatului nu este pe lege. Inculpatul a fost determinat sau i s-a sugerat sa dea mita. La nivelul lui de pregatire nici nu avea cum sa reactioneze altfel, pentru ca asa a inteles el ca trebuie sa procedeze", a sustinut avocatul. Si Grancsa s-a aparat de acuzatii, insa a recunoscut ca a cumparat permisul de conducere de pe piata neagra din Ungaria. "I-am zis uite, fa-mi o amenda si iti platesc banii pe loc. Mi-a zis ca se rezolva. De ce mi-a zis asa?", a intrebat barbatul in sala de judecata. Conform procurorilor, Grancsa a incercat sa il mituiasca pe agentul sef adjunct Giorgica Zaharia din cadrul Politiei Pufesti, cu suma de 700 de lei. Afacerea insa a cazut, deoarece Biroul Anticoruptie Vrancea a inregistrat toata povestea. Grancsa, originar din Reghiu, dar locuind fara forme legale in Pufesti, a fost oprit in trafic, dar cum permisul de conducere era "suspect", i-a fost retinut pentru verificari. A doua zi, pe 20 noiembrie, Gaspar Grancsa s-a prezentat la politie, si i-a promis lui Zaharia bani, daca acesta va uita sa ii verifice permisul. Grancsa a motivat insa ca banii ramasi pe fotoliu "" 200 de lei, erau pentru a plati amenda, si nicidecum nu a incercat sa il mituiasca pe seful de post. Asupra lui a fost gasita si suma de 500 de lei, restul banilor pe care, potrivit procurorilor, urma sa ii dea pentru a scapa de verificari. (Nicoleta CRISTEA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.