Ultima oră

Procesul lui Oborocea, la final

Nicoleta Cristea
20 ian 2009 1189 vizualizări
patronul discotecii Vox va afla saptamina aceasta daca Aurel Oborocea va fi cercetat in urma sesizarilor inaintate la parchet

Procesul dintre Vasile Mihalache, alias Willy Brumareanu, si fostul director al Casei de Cultura, Aurel Oborocea, s-a finalizat la Tribunal, urmind ca instanta sa se pronunte zilele acestea. Este vorba despre o plingere a lui Mihalache impotriva solutiei de neincepere a urmaririi penale date de procurori in cazul lui Oborocea. Cazul a pornit de la o plingere inaintata procurorilor in august 2007 de Vasile Mihalache, alias Willy Brumareanu, patronul discotecii Vox, unitate care functioneaza intr-un spatiu inchiriat de la Casa de Cultura. Dosarul penal a fost initial instrumentat de Politie, iar dupa cinci luni de cercetari a fost trimis procurorilor cu propunere de cercetare pentru nu mai putin de 14 infractiuni, cum ar fi dare de mita, luare de mita, primire de foloase necuvenite, trafic de influenta, fals si uz de fals, delapidare, uzurpare de calitati oficiale, abuz in serviciu impotriva intereselor persoanei, abuz in serviciu contra interesului public si evaziune fiscala. Initial, plingerea facuta de Vasile Mihalache era pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanei, insa ulterior s-au adaugat si alte acuzatii, care insa au picat la cercetarile efectuate de procurori. Patronul de la Vox a solicitat ca Aurel Oborocea sa fie cercetat pe motiv ca ar fi marit chiria dupa bunul plac, cu toate ca erau incheiate contracte pe perioade de 5 ani, cel actual expirind in anul 2010. Aurel Oborocea a respins acuzatiile care i se aduc, sustinind ca nu are datorii la patronul discotecii si ca nu a pretins nici un ban. Plingerea inaintata procurorilor, si mai apoi instantei Tribunalului Vrancea abunda in acuzatii la adresa lui Aurel Oborocea, sustinute si de unii dintre fostii sai subordonati. Vasile Mihalache sustine ca in anul 2002 i-ar fi adus fostului director o masina din Germania, si ca i-a platit acestuia un sejur in Antalya, care l-a costat 5.000 de euro. Acesta l-a mai acuzat pe fostul director ca, incepind din anul 2000, i-ar fi pretins si ar fi primit sume de bani si atentii prin diverse metode. O parte din suma ar reprezenta-o banii incasati in plus la chirie, insa se pare ca era vorba si de facturile pentru utilitati calculate suspect. Patronul Vox a declarat in fata anchetatorilor ca i-ar fi dat acestuia si alte atentii de o valoare mai mica. Intre altele, Oborocea este acuzat si ca ar fi scos profit din banii investiti de Vasile Mihalache in refacerea unei parti din fatada cladirii si din montarea de timplarie de aluminiu in anul 2002. (Nicoleta CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.