Ultima oră

2009, un an greu si pentru vrinceni

Ziarul de Vrancea
5 ian 2009 2112 vizualizări
La multi ani dar fara bani! Anul nou aduce un val de scumpiri la curent electric, gaze naturale, benzina fara plumb si motorina u de asemenea, vom scoate mai multi bani din buzunar si pentru produse lactate, piine, carne, bauturi alcoolice, intretinere si tigari u din cauza temperaturilor scazute din aceasta iarna, intretinerea ar putea depasi chiar 1.000 de lei pentru un apartament de trei camere u din 2009 multe taxe si impozite locale au fost majorate cu procente cuprinse intre 5 si 19 % u pe parcursul anului care aduce criza jumatate de milion de romani vor ramine someri u predictii sumbre se anunta si in agricultura, aproape 15% dintre producatorii agricoli din tara urmeaza sa dea faliment u deja noul Guvern a anulat unele facilitati decise de fostul Executiv

Anul 2009 se previzioneaza a fi unul greu si pentru vrinceni in contextul crizei globale. Ce se schimba de la 1 ianuarie 2009? Cit creste salariul mediu, pina unde va urca leul si cit va mai continua caderea pietei imobiliare, veti afla din rindurile urmatoare. 2009 vine cu scumpiri la majoritatea produselor, cauzate in principal de cresterea accizelor. Pe lista scumpirilor se inscriu curentul electric, gazele, benzina si motorina, alaturi de tigari. în plus, de la inceputul anului in Romania se vind numai carburanti auto care respecta norma de poluare EURO 5, iar o calitate superioara inseamna si un pret mai mare. Si impozitele pe autovehiculele grele au fost marite. Diferenta se va regasi in pretul produselor transportate cu camioanele. Si bauturile vor avea preturi mai piperate. Vom scoate mai multi bani din buzunar pentru carburanti, produse lactate, carne, bauturi alcoolice, intretinere, tigari, piine, parfum, bijuterii, blanuri, arme si alte marfuri.


Mincare va fi fudulie, bautura la fel


Prima zi din 2009 a adus scumpiri la carburanti, produse alimentare, bauturi alcoolice, asigurari si tigari din cauza majorarii valorilor accizelor conform legislatiei UE care se aplica de la 1 ianuarie. In plus, din 2009 acestea vor fi calculate la cursul de 3,7364 lei/euro, comparativ cu 2008, cind s-au calculat la o paritate de 3,3565lei/euro. Se pare ca scumpirile cele mai mari vor fi la carne si la produsele din carne din cauza ca tara noastra importa aproape 70% din materia prima. La bauturile alcoolice, pretul va creste in functie de cantitatea de alcool pur la suta de litri, cu cit cantitatea de alcool va fi mai mare cu atit va fi mai scumpa bautura. In plus, in perioada primaverii rezervele de griu se vor termina, ceea ce ar putea urca si pretul piinii.


Cu cit se scumpesc carburantii?


Tot de la 1 ianuarie, acciza pentru gazul natural folosit in scop necomercial a crescut de la 0,22 euro/GJ la 0,27 euro/GJ, iar acciza la energia electrica utilizata in scop necomercial se majoreaza de la 0,68 euro/MWh, la 0,84 euro /MWh. Petrom va mari preturile de referinta la benzina cu 18 bani/litru si la motorina cu pina la 16 bani/litru din cauza cresterii accizelor si a taxelor. Si Rompetrol va majora preturile de referinta la benzina cu 19 bani, la un tip de motorina cu 17 bani, in timp ce al doilea sortiment de motorina va fi mai ieftin cu 9 bani/litru. Din acest an, cei care vor sa-si monteze sisteme de incalzire ecologice vor primi 90% din investitie de la stat, in limita a 25.000 de lei. Din cauza temperaturilor scazute din aceasta iarna, intretinerea ar putea depasi chiar 1.000 de lei pentru un apartament de trei camere, in lunile mai grele de iarna, ianuarie si februarie. In medie, un vrincean va scoate din buzunar pentru plata intretinerii pe decembrie cu 15-20% mai mult decit in aceeasi luna a anului trecut. Din 2009, vom plati taxa de 0,2 lei pentru fiecare punga de plastic de la supermarket. Eco taxa intra in fondul de mediu. Ramine deocamdata incerta controversata taxa de poluare auto. Guvernul urmeaza sa decida, in 15 ianuarie, care va fi valoarea acesteia sau daca va fi suspendata ordonanta prin care a fost triplata.


Taxele locale au fost si ele majorate


Din acest an multe taxe si impozite locale au fost majorate cu procente cuprinse intre 5 si 19 %. Astfel, au crescut cu 5% impozitele pe apartamente pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice impozitul a ramas neschimbat de 2-3 ani, in scopul stimularii investitiilor. In rest celelate taxe pe cladiri de birouri, masini, terenuri agricole, pasunat, inchiriat masa in piata, trotuar pentru vinzare de martisoare si pina la taxa pentru oficierea casatoriei, taxa pentru inhumare sau pentru publicitate stradala, toate s-au majorat cu pina la 19%. Producatorii au de platit taxa de eliberare a certificatului de producator majorata, la fel si taxa de taiere, taxa pe taraba, taxa pentru cintar, taxa pentru halat, cea pentru sort si taxa pentru boxa de carne. Numai aceasta din urma a fost majorata de la 10 lei/mp/zi la 15 lei/mp/zi. Tot din punct de vedere al taxelor si impozitelor, sa spui "Da" in fata ofiterului Starii Civile te costa diferentiat. In zilele de simbata pina la ora 13.00 cite 50 de lei, iar in zilele de simbata intre orele 13.00-18.00 si in zilele de sarbatori legale cite 100 RON de cuplu. Directia de Dezvoltare Servicii Publice percepe taxa de intretinere a cimitirului, care se plateste anual si este de 3 lei/mp. Eliberarea unei adeverinte la cimitir costa nu mai putin de 16 lei, in timp ce alti 200 de lei se scot din buzunar pentru concesionarea locului de veci.


Liber la somaj peste granita


Economistii sint de parere ca 2009 va fi unul crucial si pentru Romania. Ei sustin ca somajul si inflatia vor fi provocarile noului guvern si ale fiecaruia dintre noi. Se estimeaza ca vor fi jumatate de milion de someri, iar incapacitatea oamenilor de a returna creditele luate va aduce un deserviciu imens bancilor. Romanii care vor sa munceasca in Spania au libera circulatie pe piata muncii de la 1 ianuarie 2009. Cu toate acestea, in numai doua luni numarul somerilor romani din Spania a crescut de la 130.000 la 142.000, iar statisticile oficiale arata ca numarul romanilor care dorm pe strazile din Spania s-a triplat in ultimele luni. Potrivit Federatiei Asociatiilor Romane din Europa (FADERE) toti romanii care vor dori sa munceasca in Spania vor primi documente de resedinta de munca. Procedura legala de obtinere a actelor necesare dureaza aproximativ un an, timp in care angajarea este interzisa.


Producatori agricoli in faliment


Fermierii din Romania, care asteapta cresterea subventiilor pina la un nivel comparabil cu acela platit agricultorilor din alte state europene, ar putea conta in acest an doar pe aproximativ 100 de euro pentru fiecare hectar lucrat. Si asta dupa ce Comisia Europeana a aprobat posibilitatea de a dubla suma acordata de la bugetul de stat, care, in prezent, este de 47 de euro la hectar. Patronatul din domeniu sustine ca agricultura va resimti acut efectele crizei. Aproape 15% dintre producatorii agricoli din tara ar urma sa intre in faliment. Cheltuielile la hectar pentru productia in sectorul vegetal ar putea sa se majoreze cu 15 pina la 40%, avertizeaza Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania. In vreme ce in 2008 agricultorii au cheltuit pentru un hectar intre 1.700 si 2.100 de lei, aceste costuri ar putea ajunge in 2009 la 2.370 de lei. Cauzele acestei majorari a costurilor sint puse pe seama cresterii preturilor la seminte si ingrasaminte.


Si citeva vesti bune


UE a anuntat saptamina trecuta un plan anti-criza: stimul de 200 miliarde euro si accelerarea platilor din fondurile structurale. Pe linga toate scumpirile, romanii vor avea parte si de ceva gratis. E adevarat ca nu toti romanii, ci numai copiii. Scolarii ar urma sa primeasca, incepind cu acest an, cite un fruct proaspat in fiecare zi de scoala. Initiativa, aprobata de Comisia Europeana, vine in completarea programului "Laptele si Cornul". Comisia a si prevazut in buget 90 de milioane de euro pentru cumpararea fructelor ce urmeaza a fi oferite scolarilor. Europarlamentarii spun insa ca suma nu e multumitoare pentru ca acesti bani ar ajunge numai pentru elevii cu cu virsta cuprinsa intre 6 si 10 ani. O veste buna si pentru romanii care au bani in banci, potrivit unui raport adoptat de Parlamentul European, garantarea depozitelor bancare se face pina la valoarea de 50 000 de euro, urmind sa creasca anul viitor la valoarea de 100.000 de euro. Acest lucru inseamna ca in cazul in care o banca europeana falimenteaza, economiile cetatenilor sint garantate pina la 50.000 de euro in 2009. Alocatiile pentru copiii vor creste cu doi lei, pina la 42 de lei, iar salariul minim brut va urca pina la 600 de lei. In sfirsit, anul 2009 aduce siguranta si venituri mari pentru citiva romani. Foarte putini insa, mai exact 33. Este vorba de cetatenii romani care vor deveni europarlamentari in alegerile din 7 iunie.


Fara tichete de masa in 2009


Institutiile publice nu vor acorda tichete de masa in 2009, iar pensionarii nu vor beneficia de compensarea in bani a tichetelor de calatorie pe calea ferata neutilizate in 2008. "Institutiile publice centrale si locale, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, cu exceptia institutiilor finantate integral din venituri proprii, nu acorda tichete de masa in anul 2009 personalului din cadrul acestora. Compensarea in bani a tichetelor de calatorie pe calea ferata neutilizate in anul 2008 nu se acorda", se arata in ordonanta de urgenta aprobata in ultima sedinta din 2008. Posibilitatea ca pensionarii sa beneficieze de bani in schimbul biletelor CFR neutilizate a fost reglementata de fostul Guvern in 2004, drept suspendat ulterior pentru anii urmatori.


Contributii de asigurari majorate si facilitati pentru someri


Contributiile de asigurari sociale vor fi majorate pentru angajatori din 2009, iar facilitatile prevazute de fostul Guvern pentru plata rapida a obligatiilor bugetare, printr-o bonificatie de 5%, si angajarea somerilor, cu o prima de 1.000 euro acordata firmelor, vor fi anulate. Printr-o ordonanta de urgenta aprobata in ultima sedinta, Guvernul a decis ca nivelul contributiei de asigurari sociale pentru conditii deosebite de munca sa fie de 33%, din care 9,5% pentru angajati si 23,5% pentru angajatori, iar contributia de asigurari sociale pentru conditii speciale de munca sa se ridice la 38%, din care 9,5% pentru angajati si 28,5% pentru angajatori. Contributia de asigurari sociale pentru conditii normale de munca a fost stabilita la 28%, din care 9,5% pentru angajati si 18,5% pentru angajatori. Pentru 2009, cotele de contributii pentru asigurarile de sanatate au fost mentinute la 5,5% pentru angajat si 5,2% pentru angajator, situatie similara si la bugetul asigurarilor pentru somaj, unde angajatorii si angajatii vor avea aceeasi contributie, de cite 0,5%.


Pensiile nu cresc de la 1 ianuarie


Valoarea punctului de pensie va fi mentinuta la nivelul din luna octombrie, de 697,5 lei, pina dupa aprobarea proiectului bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2009, fara sa mai fie majorata la 763,7 lei din luna ianuarie, cum a decis fostul Guvern. Decizia a fost luata in ultima sedinta a Excecutivului, printr-o ordonanta de urgenta in care se stabileste ca, incepind cu 1 ianuarie 2009, valoarea punctului de pensie este de 697,5 lei, valoare care va fi aplicata pina la data de 1 a lunii urmatoare publicarii in Monitorul Oficial a legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe 2009. Fostul guvern a decis, in luna decembrie, ca valoarea punctului de pensie pentru 2009 sa fie de 763,7 lei, de la 1 ianuarie 2009.


Cota redusa de TVA la locuinte


Anul nou aduce modificari Codului Fiscal care au intrat in vigoare din 15 decembrie 2008 si 1 ianuarie 2009. Din 15 decembrie s-a introdus cota redusa de TVA de 5% care se aplica pentru livrarea locuintelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sint construite. E vorba de camine de batrini, case de copii, centre de recuperare pentru minori cu handicap sau locuinte sociale. Cota redusa se aplica numai in cazul locuintelor care in momentul vinzarii pot fi locuite ca atare. Orice persoana necasatorita sau familie poate achizitiona o singura locuinta cu cota redusa de 5%. Tot din 2009 se introduc ca stimulente fiscale deducerea suplimentara la calculul profitului impozabil in proportie de 20% a cheltuielilor eligibile pentru activitatile de cercetare-dezvoltare. In 2009 vor fi considerate venituri neimpozabile cele realizate de persoanele fizice sub forma de dobinzi pentru depozitele la termen si / sau instrumentele de economisire. O alta modificare importanta adusa de OUG nr. 200 / 2008 se refera la faptul ca vor fi scutite de la plata impozitului dividendele reinvestite, in scopul pastrarii si crearii de noi locuri de munca. (D. G.)


Pasaport electronic cu cip


Incepind din ianuarie se vor produce si noile tipuri de pasapoarte, care contin 50 de elemente de siguranta, fata de 32 existente pe actualele documente. Elementul de noutate al pasaportului biometric este introducerea unui cip care include datele personale ale detinatorului. Romania este singurul stat din lume care emite un model de pasaport electronic care cuprinde, chiar de la momentul introducerii, ambele elemente de identificare, respectiv imaginea faciala si impresiunile digitale.


Grupaj realizat de Doina GANEA, Nicoleta CRISTEA si Eduard POPESCU



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.