Ultima oră

Il comandante de la Virtescoiu

Daniel Garleanu
13 dec 2008 1224 vizualizări
In comuna Virtescoiu traieste un veteran de pe timpul celui de-al doilea razboi mondial care s-a condus in viata dupa principii militare u istoria batrinului e fascinanta pentru ca la 98 de ani tine gospodaria in mina, face afaceri si nimeni nu ii iese din cuvint u femeia cu care a trait 69 de ani i s-a adresat toata viata cu dumneavoastra , iar copiii il asculta si acum la fel de mult ca in copilarie u nu vrea sa moara pina cind nu-si recupereaza de prin diverse locuri pamintul pe care l-a aparat in razboi cu pretul vietii

"Eu nu stiu cum am facut de am ajuns la 98 de ani!", asa ne-a primit Mos Alexandru Iordachioiu la el acasa, in Virtescoiu. O casuta modesta astazi, insa pe vremea cind era flacau se asemana vilelor noastre care rasar acum peste noapte. Nu e suparat decit pe cei care sint responsabili de gropile din asfaltul care trebuie parcurs pina la el in batatura, in fapt o sosea care arata mai rau decit pe vremea razboiului, si pe autoritatile care nu ii dau pamintul inapoi. In curte sint parcate o sareta si o sanie astepind parca un bici la cai, semn ca Mosul nostru a fost un om gospodar. Merele aliniate pe pervazul ferestrei si un ciine care parca a imprumutat cite ceva din intelepciunea stapinului echilibreaza linstea si peisajul. Ne invita respectuos in camera sa spre care ne conduce sprijinindu-se de cirja trecuta de vreme. Se asaza usor pe marginea patului din camera si incepe povestea vietii lui, povestea razboiului. "Eu sint prietenul meu si al doilea tot eu", ne spune Mos Alexandru si stringe bucata de lemn care il insoteste si il sprijina peste tot. Omul stie ca in viata cel mai bine este sa te bazezi pe tine insuti si sa fii propriul stapin. Asa se explica poate si faptul ca la aproape 100 de ani nimeni din familie nu-i iese din cuvint, iar sotia sa i s-a adresat toata viata cu apelativul "dumneata". Alexandru Iordachioiu isi indeasa peste parul alb o caciula neagra din astrahan si ii da citeva ordine fiului sau, pe care acesta, cu parul alb, le indeplineste cit ai zice peste. S-a nascut in urma cu aproape un secol insa ridurile nu ii brazdeaza excesiv fata prospat barbierita, iar fularul nu lasa sa se vada camasa alba la laptele care se zareste pe la mineci. Este stapin pe sine si nu vrea sa moara pina cind nu-si recupereaza pamintul pe care i l-au smuls comunistii in anii 50, sub amenintarea ca va fi trimis la canal. La cite a patimit in viata nu se gindea niciodata ca va apuca suta. Nea marturisit si ce i-a "zis" Dumnezeu: "Eu te cert, dar mortii nu te dau!".


"Baietii de azi se duc la razboi pentru gologani"


Alexandru Iordachioiu este unul dintre cei mai virstnici cetateni din Virtescoiu, chiar daca patru ani si patru luni i-a petrecut la razboi. Mos Alexandru a facut 4 clase dar nu e suparat pentru ca si-a facut facultatea la scoala vietii: "Se mai cauta atunci de clase... Am vrut sa merg la scoala de ofiteri dar nu m-a lasat tata si mi-a trecut de ofiteri. Eu am invatat singur tot ce stiu si nu ma dau pe cei care au scoli inalte". De necaz ca nu a fost lasat la scoala, trei luni a stat pe cimp, unde s-a hranit cu muguri. Noaptea se adapostea in grajd unde tesala caii si curata balegarul. In cele din urma i-a trecut supararea si a invatat sa fie un iscusit agricultor, fara sa stie ca in curind razboiul il va invata ce-i militaria. La 21 de ani a plecat la oaste, fara un interes material, asa cum ne spune ca "Baietii de astazi se duc pentru gologani, ei sint platiti in dolari, de americani". Al doilea razboi mondial l-a gasit cu o nevasta iubitoare si gospodina, Marghioala, si cu un baiat de 2 luni, Victor, pe care i-a lasat acasa in grija parintilor. Ne arata pretioasa busola care i-a ramas din razboi, marca Bezard, productie franceza, care a "fost in sacul de merinde" si pe care vrea sa o lase baietilor Victor si Mihai, pentru ca un altul i-a murit. Le-ar fi lasat si binoclul, dar l-a pierdut cind a fost ranit la Freudenthal, o localitate de nemti din Rusia. O tine inchisa in sertarul unei mese infundate pe care se chinuie sa il deschida si de la care are cheie numai el. Amintirea acelor vremuri de razboi il fac sa tresara putin si ochii se umezesc cind ne spune ca doar "Pamintul te apara de razboi". In \'41, cind era condamnat de grupa, o bomba a cazut chiar linga el, dar nu a explodat. "Am fugit 4 ore pina am dat roata la satul Freudenthal. Le-am dat ordin camarazilor sa fuga intr-o zona cit mai departata", ne spune el, cu o voce militaroasa. Iar cind un altul, Cristescu, "a fost ranit in ambele falci fara sa-i atinga vreun dinte", a fost ranit si el. "N-am simtit cind am fost impuscat, chiar daca mi se umpluse ciubota de singe. Am vazut abia atunci cind am simtit ca piciorul drept e mai greu ca stingu"â„¢", continua el amintirile de pe front. Frontul de lupta era ca un animal la taiere, "tipa si guita pamintul...erau morti asa, precum ciinii fara mincare", iar teama cea mai mare era ca "Nu stiai zilele din secunda in secunda". In razboi, "eram la infanterie in flancul drept, regimentul 5 graniceri Braila", ne povesteste batranul cu glasul grav, parca traind si acum spaima dar si curajul acelor vremi. Dupa ce a fost ranit si adus la spital linga casa, la Rimnicu Sarat, din ordinul lui Antonescu, a stat internat 6 saptamini. L-a chemat insa glasul pamintului. "Mi-a dat o luna concediu si am venit acasa cu rana si am taiat la vie". In acea perioada se faceau noi recrutari pentru linia intii din Rusia, dar fiind ranit a mai in concediu, pina la 12 martie 1942. Cu doua saptamini pina in Paste, Comisia l-a incorporat in Batalionul 780, in zona Odesei, de peste Prut. "Nimic frumos in Rusia, doar prapad", isi aminteste batrinul militar. A mai stat la razboi inca 24 de luni. Nu putine erau zilele cind nu avea ce sa manince, iar cind se intimpla ca "bucataria" de campanie sa poposesca la el, bucuria ii dadea forta sa continue lupta pentru supravietuire.


"Comunistii ne-au vindut la rusi"


In razboi a trecut prin toate starile sentimentale insa nu i-a fost teama niciodata ca il inseala femeia pe care a lasat-o acasa. "Cea mai mare bucurie a fost cind m-am insurat!", ne spune batrinul, ramas vaduv in 2007, la capatul a 69 de ani de casnicie. Dupa ce a venit din razboi acasa, l-a gasit pe fiul cel mare, Victor, bolnav de dizenterie. L-a dus de urgenta la un doctor bun din Focsani si doar asa se poate bucura ca il ingrijeste la batrinete. Si-a refacut viata dupa razboi, insa, in 1946 a venit colectivizarea prin fraudarea voturilor de catre comunisti si a urmat un alt fel de razboi. "Noi am cistigat, ca si eu am votat cu taranistii, insa comunistii le-au promis rusilor ca ei cistiga alegerile, si asa ne-au vindut", isi aminteste Alexandru Iordachioiu. Pe vremea aceea, lumea il invidia pentru ca "ma considerau chiabur, ca nu fumam cu ei, nu beam cu ei si nu stateam picior peste picior cu ei la bufet". A muncit si la colectiv, cum au facut mai toti agricultorii din satul sau, pentru ca nea Alexandru a fost un om gospodar care a avut si are respect fata de pamint. Tatal sau, Ion Iordachioiu, tata de 11 copii, a fost consilier la primarie timp de 20 de ani. Cariera sa l-a inspirat, iar in 1992 ajunge sa candideze la primarie din partea taranistilor. Primeste insa doar 160 de voturi si de la femei, care il stiau de flacau, pentru ca inca era un barbat sarmant. Spune ca neocomunistii au reusit sa-si faca loc la sat iar taranii au uitat de partidele istorice dupa 50 de ani de comunism. Asa se face ca s-a intors din nou la pamint. Spune ca parintii au fost la fel de longevivi ca si el. Tatal "s-a retras" la 97 de ani, iar mama la 96.


Vremea l-a lasat cu amintiri pretioase


Alexandru Iordachioiu isi aduce aminte ca si cum ar fi fost ieri cind a dat mina cu maresalul Antonescu, in Transnistria. Dar cel mai mult isi aminteste mila pe care a simtit-o fata de sotia lui, Maria, care "s-a ascuns la Baile Herculane, iar un rus a bagat-o intr-o cisterna cu pacura si a plimbat-o asa vreo doua zile" inainte de a fi deportata, dupa razboi. Slovele din decoratia de dupa razboi "Credinta si barbatie" parca stau martore pentru toata vitejia de care a dat dovada. Pozele prezente peste tot in camera ne dau de inteles ca perioada interbelica a avut ce sa ii ofere personajului aproapre secular, care ne zareste pe sub ploapele obosite. Sotia sa, surprinsa in pictoriale ingalbenite de trecerea timpului, a fost o doamna cocheta, bine imbracata, iar coafurile sint poate si astazi greu de realizat. Cind era domnisoara mergea adesea la Cernauti sa isi faca rost de matasuri fine. Fotografiile sint roase pe la colturi de dintii copiilor nazdravani de pe atunci, cum ne spune fiul sau, Victor Iordachioiu, care s-a angajat sa fie ghidul nostru prin lumea batrinului. El ne spune ca mama lui a fost femeia frumoasa si gospodina din viata lui Alexandru Iordachioiu care l-a asteptat si calauzit in viata, chiar daca el este prea orgolios ca sa recunoasca. Fiul ne spune ca a fost o "femeie muncitoare" care "si-a vazut de treaba ei", dar care s-a stins. Il pododesc lacrimile. "O femeie dirza, cu capacitati deosebite si cu o putere de munca iesita din comun, care de-a lungul timpului a trecut si prin bune si prin rele alaturi de tata. Era de loc din Jaristea, s-a nascut pe 18 iunlie 1920, intr-o familie de oameni gospodari, bunicul, Stefan Dediu, a fost macelar. A facut 7 clase si ne-a ajutat mult la scoala cind eram mici. O ruda din partea mamei ajunsese om de afaceri in Cernauti, si de acolo isi cumpara palariile. Era foarte eleganta. La 19 ani s-a casatorit cu tata si au trait impreuna 69 de ani. A murit in anul 2007. A fost o femeie la locul ei, supusa si priceputa. Preotul mereu spunea in biserica, dupa slujba, ca nu a mincat niciodata cozonoaci deosebiti ca la Marghioala Iordachiou. I se adresa tatei numai cu dumneavoastra. Tata insa spunea mereu ca "de la mine in jos trebuie sa execute", dintotdeauna a creat o supunere in toate domeniile din gospodaria sa", ne-a povestit Victor Iordachioiu. Chiar daca este acum pensionar, in fata lui Alexandru Iordachioiu, barbatul in toata firea pare tot un copil. "La viata lui a fost ca un militar, a comandat total, la toate nivelele", ne sopteste barbatul.


"Va vind trasura daca imi dati 14 milioane"


înainte sa plecam, Mos Alexandru ne spune sa il sunam daca aflam ceva de pamintul lui, semn ca veteranul nostru are un mare of. Alexandru Iordachioiu si-a facut un dosar ca sa isi recupereze "2 hectare de vie producatoare" primita ca dota la Jaristea din partea socrilor, padurea oferita de parinti la Brosteni, dar confiscata de comunisti, si un hectar din pamintul care l-a aparat in razboi. "Pentru toate am cereri depuse primarie si prefectura". Multi dintre noi am crede ca un batrin la 98 de ani isi pregateste drumul catre cele vesnice, insa batrinelul nostru este increzator ca va lasa copiilor cit mai mult din agoniseala sa si nici nu vrea sa auda ca cineva vrea sa-i controleze viata. Cum ne invirteam pe linga trasura, s-a declarat dispus chiar sa ne-o vinda daca-i oferim un pret bun, mai exat "14 milioane de lei vechi". Lasam in urma noastra un batrinel nostalgic, dar plin de viata, care prin simpatia de care a dat dovada ne face sa dorim si noi o viata plina de aventuri si neprevazut. Si asta pentru ca nu si-a pierdut busola vietii, chiar daca alte vremuri si alta lume scriu acum istoria! (Daniel GIRLEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 737016 zile, 10 ore, 38 minute, 36 secunde
Bravo,mult respect pt acest "batranel simpatic",sanatatesi Sarbatori Fericite
, acum 737016 zile, 10 ore, 38 minute, 36 secunde
Un batranel egoist si infumurat.Ii place sa-i aiba pe toti la degetul mic,sa comande si sa se laude.Se bateau ca prostii prin razboi,aruncati in prima linie. A avut noroc mosulica ca nu a merlit-o.Iar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.