Campania in cinci puncte
1. La nivel national, din perspective evolutiei in timp, campania a fost rupta in doua. In prima parte, discursul partidelor a fost dominat de promisiuni populiste. Fara diferente care sa permita o alegere cit de cit rationala, programele electorale ale celor trei partide care conteaza, PSD, PD-L si PNL, au fost intimpinate de "sute de kilometri de autostrada", salarii si pensii de citeva ori mai mari, stadioane, spitale, locuri de munca, totul pe principiul "care da mai mult". In a doua parte, desi cu o intirziere nepermisa, toti au inceput sa vorbeasca despre criza si despre ce vor face ei s-o combata. Aceasta ruptura a creat impresia unei si mai mari inadecvari la realitate a clasei politice. E greu de inteles pentru aproape oricine cum poti sa promiti lucruri care presupun cheltuieli uriase din bugetul tarii, ca apoi, la scurt timp, sa vorbesti despre cum va trebui salvata tara de la dezastru.
2. In teren insa lucrurile au fost mai simple. Toata lumea a promis ce le-au placut alegatorilor, majoritatii lor, sa auda. Indiferent de culoarea politica, aproape toti candidatii s-au transformat in "viitori primari", oameni care rezolva "problemele de pe strada ta, din cartierul tau". O cacofonie perfecta. Rezultatul?
3. In mod clar, actorul dominant al campaniei, n-a fost "vedeta de showbiz, fotbalistul sau manelistul", cum se temeau multi, ci politicianul cu notorietate si experienta. Dar nu in sensul in care ar fi existat si o competitie reala intre acestia. Dimpotriva. Politicienii-lideri si-au asigurat fiecare teritoriul sau, trasarea colegiilor fiind esentiala. Asa stind lucrurile, campania a fost, in mare, o formalitate, ca si cum toata lumea ar sti rezultatul dinainte. Si in mare parte chiar asa stau lucrurile. Senzatia de non-combat, intarita si de discursurile parca trase la indigo, au facut ca interesul alegatorilor sa ramina la un nivel redus. Cercul vicios s-a inchis in momentul in care partidele au decis (asta s-a vazut in a doua jumatate a campaniei) ca singura solutie e sa-si promoveze culoarea de partid, astfel ca avem acum o tara plina de portocaliu, rosu si galben-albastru.
4. Deci, a contat partidul si prea putin omul, iar, din acest punct de vedere, noul sistem de vot nu si-a prea aratat virtutile presupuse. Ramine de vazut de ce s-a-ntimplat astfel, la nivel de cauze profunde, dar asta se va putea face abia dupa ce vom avea rezultatele, si daca noul sistem de vot nu va trebui revizuit. Deja, conform unui sondaj recent (BCS), increderea populatiei in sistemul uninominal a scazut dramatic, undeva sub 50 la suta. Prin vara inca aveam, in favoarea acestuia, o majoritate covirsitoare.
5. Avem deja suficiente sondaje ca sa putem evalua intr-o marja suficient de buna si rezultatele. Doua partide, PSD si PD-L, se bat pentru primul loc, cistigatorul decizindu-se probabil pe ultima suta, poate chiar in ziua votului. PNL ramine partidul-balama, asigurindu-si, se pare, rolul de arbitru al oricarei majoritati post-electorale. Vom avea, practic, un sistem tripartit, sansele celorlalte formatiuni politice, cu exceptia UDMR, de a intra in Parlament fiind infime.
O concluzie generala. Reforma clasei politice pe care multi o vedeau declansata de noul sistem de vot se amina. Desi vom avea multe figuri noi in viitorul Parlament, ele ramin tributare partidului care i-a desemnat. Asta va usura, intr-un fel, sarcina partidelor de a-si negocia pozitia in viitoarea configuratie a puterii, dar va dezamagi, probabil, o data in plus, un electorat care si-ar fi dorit mai mult. Poate prea mult.
