Ultima oră

Asistente din Focsani, in penitenciar cu Mohamad Munaf

Dan Chiriac
21 oct 2008 2190 vizualizări
Tinerele cadre medicale de la Spitalul Militar din Focsani muncesc in penitenciarele din Camp Cropper si Camp Bucca, cele mai bine pazite din Irak u la Cropper si-a petrecut utimele zile de viata fostul dictator Saddam Hussein si tot acolo este incarcerat Mohamad Munaf, cel acuzat ca a organizat rapirea jurnalistilor romani

Cinci asistente de la Spitalul Militar din Focsani se afla in misiune in Irak. Doua dintre acestea lucreaza la Camp Cropper, iar trei la Camp Bucca. Camp Cropper este penitenciarul unde a fost in detentie, pentru ultimele zile din viata, fostul dictator irakian Saddam Hussein. Tot aici este detinut Mohamad Munaf, unul dintre cei acuzati ca a organizat rapirea jurnalistilor romani in Irak. La Camp Cropper, sub comanda medicului maior Stefan Preoteasa, isi desfasoara activitatea echipa medicala romaneasca compusa din sapte subofiteri sanitari care ingrijesc detinutii, cei mai multi dintre ei preluati din cunoscuta inchisoare Abu Ghraib. "Ca o ironie a sortii, au fost cazuri in care, dupa ce medicii romani au salvat viata unui detinut irakian, acesta a mai facut doar o oprire in penitenciar inaintea de a fi executat prin spinzurare. Aceasta este cea mai cruda pedeapsa in Irak, aplicata celor gasiti vinovati de terorism. In componenta echipei medicale din Camp Cropper isi desfasoara activitatea Nadia Chirila si Luminita Bratu, asistente medicale la Spitalul Militar din Focsani", ne-a declarat mr. Toni Ene, senior relatii publice al contingentului din Irak.


"Tot ce conteaza e sa fi om"


La Camp Cropper, inchisoare axata pe acordarea asistentei medicale de urgenta, echipa medicala isi desfasoara activitatea in unitatea primiri urgente, reanimare, sectia de terapie intensiva, blocul operator, medicina primara, dar si in incinta inchisorii. Asistentii romani nu sint cu nimic mai prejos fata de cei americani, chiar daca cei de peste Ocean au grad de ofiter si, evident, sint mai bine platiti. "Un lucru este cert, echipa medicala romaneasca face fata cu succes misiunii incredintate. Se vede profesionalismul dobindit in multele ore petrecute in spital, medicina militara romaneasca este reprezentata cu succes aici, in Irak", a spus cu mindrie Luminita Bratu, una dintre asistentele din Focsani. Echipa din care face parte participa in special la asigurarea asistentei medicale pentru pacienti irakieni. Activitatea personalului roman in acest spital are si o importanta componenta profilactica de medicina primara, cum ar fi imunizari, controale medicale pentru evaluarea starii de sanatate, tratamente de rutina. "Aici, unde intr-o clipa poti sa nu mai fii, constientizezi ca tot ceea ce conteaza este sa fii om, cu tot ceea ce presupune acest lucru: sa stii sa ajuti cind trebuie, sa asculti, sa fii loial, sa fii generos, sa spui o vorba buna, cu alte cuvinte sa dai tot ce ai mai bun in tine si chiar mai mult de atit" , a spus, la rindul sau, asistenta Nadia Chirila. Romania este singura tara din Coalitie care contribuie cu personal medical de specialitate la activitatea din cele doua spitale de pe linga penitenciarele Bucca si Cropper. Pentru toti cei care lucreaza acolo, fiecare zi este o noua provocare. Cum Irakul ramine una dintre cele mai periculoase zone de pe glob, cadrele medicale poarta vesta antiglont si chiar arma in drumul lor spre spital. Tocmai pentru ca s-au dus acolo sa salveze vieti, asigurarea securitatii corpului medical este o prioritate a coalitiei internationale care actioneaza pentru mentinerea pacii in fosta Mesopotamie. In urmatoarea perioada, si alte cadre medicale de la Spitalul Militar din Focsani vor pleca in misiuni externe, in aceasta perioada avind loc selectiile. (Dan CHIRIAC)


Tara vrea 50.000 de ostasI!


Ministerul Apararii Nationale incearca sa gaseasca solutii pentru a stopa criza de personal din sistem. In ultima vreme, tot mai multi soldati sau subofiteri au parasit unitatile militare pentru cele din cadrul MIRA, acolo unde salariile sint mai mari decit lefurile de 1.150 - 1.300 lei oferite de armata. La Mil-Fest, o manifestare ce avut loc duminica la Bucuresti, conducerea MApN a incecat sa-i convinga pe tineri sa vina sa ocupe cele 50.000 de locuri care vor fi libere din 2009. (D. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 737018 zile, 10 ore, 6 minute, 54 secunde
Bravo Luminita,asa va vrem,tineti-o tot asa,suntem mindri cu oamenii nostri plecati acolo sa salveze vieti omenesti,chiar daca "pe bani mai putini" fata de americani. Felicitari!
, acum 737018 zile, 10 ore, 6 minute, 54 secunde
RESTUL VA PRINDETZI VOI CA SUNTETZI RRUMINI
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.