Ultima oră

Epifanie l-a mai aghezmuit putin pe Oprisan

Valentin Muscă
8 sep 2008 2051 vizualizări
La 8 ani de la inaugurarea proiectului catedralei, episcopul Epifanie a pus piatra fundamentala la Biserica Cuvioasa Paraschiva din centrul Focsaniului u din acest moment imobilul este considerat lacas sfint u constructia Catedralei a fost insotita de numeroase scandaluri cu privire la modul in care s-au cheltuit banii, iar ultimele alocari de fonduri au fost revendicate atit de liberali, cit si de social-democrati

Epifanie Norocel, Episcopul Buzaului si Vrancei, a pus ieri piatra fundamentala la Catedrala "Nasterea Maicii Domnului si a Cuvioasei Sfinta Parascheva" din Focsani. Insotit de un sobor de slujitori din Protoieria Focsani I, episcopul a reusit, in sfirsit, sa savirseasca acest serviciu religios, dupa ce slujba a fost contramandata pe ultimii metri in iunie, pentru ca fusese fixata electoral tocmai in duminica din ajunul alegerilor. Cum era si firesc, edilul Decebal Bacinschi si Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean Vrancea, au participat la serviciul divin de ieri, alaturi de alte persoane din staff-ul PSD, senatorul Angel Tilvar si deputatul George Baesu. Daca preotul Florentin Rauta este acuzat ca are un comportament nepotrivit cu credinciosii si chiar cu organele statului aflate in exercitiul functiunii, cu reprezentantii puterii acesta a manifestat un comportament slugarnic in timpul slujbei, laudindu-l continuu pe Oprisan. "D-le presedinte, vreau sa va incredintez si sa stiti ca cea mai importanta este aceasta catedrala. Pentru celelalte ati primit multumirile momentului, dar pentru aceasta veti primi multumiri si rugaciune pentru vecie", s-a adresat parohul Florentin Rauta presedintelui CJ Vrancea. La rindul sau, Marian Oprisan si-a asumat paternitatea Catedralei Cuv. Paraschiva. "Nu mi-am facut decit datoria, este un angajament al meu fata de cetatenii municipiului Focsani sa avem un edificiu de o asemenea importanta. Pentru noi, catedrala va fi emblema Tarii Vrancei, a acestui tinut incarcat de istorie", a tinut sa precizeze Marian Oprisan.


Preotul Ene, pomenit la Catedrala


Serviciul divin de ieri l-a adus in actualitate si pe fostul protoiereu Ionel Ene, cel care conducea Protoieria Focsani in 2001, cind executia lucrarilor la catedrala a fost incredintata fara licitatie controversatului om de afaceri Corneliu Prunache. "Este cel mai generos loc din orasul Focsani pentru un asemenea lacas de inchinare. Acest lucru il datoram parintelui profesor Ene Ionel, care s-a straduit si a reusit ca sa pregateasca acest loc unde sa se zideasca un asemenea lacas. Astazi, aici scriem o parte din istorie si se poate spune ca Prea Sfintitul Episcop Epifanie elibereaza certificatul de nastere al acestui sfint lacas, prin oficierea pietrei fundamentale", a spus Protoiereul Nicolae Cobzaru, fiind putin mai echilibrat cu laudele. Preotul Cobzaru nu a amintit insa cum a fost turnata fundatia pentru 11,7 miliarde de lei vechi, dupa care lucrarile au fost abandonate pentru cinci ani, si nici cum pr. Ene a dat cu subsemnatul la DNA. De mentionat ca, pe linga numeroasele scandaluri cu privire la modul in care s-au cheltuit banii, au existat discutii si pe marginea ultimelor alocari de fonduri, care au fost "revendicate" atit de liberali, cit si de social-democrati. Episcopul Epifanie a multumit vrincenilor, primarului si sefului CJ pentru constructia catedralei, ridicata "cu sprijinul Guvernului la care a apelat domnul presedinte Marian Oprisan, cu sprijinul Consiliului Judetean, si am incredintare ca nu se va opri aici, cu sprijinul Primariei si al colaboratorilor domniilor lor". "Acest edificiu ecleziastic este cea mai importanta lucrare care se inscrie in istoria acestui municipiu unde s-a realizat unirea", a completat Epifanie Norocel. Serviciul divin de ieri a insemnat practic intrarea in rindul lacasurilor de cult a Catedralei din Focsani. Punindu-se lespedea pe care este scris numele ierarhului si asezarea Sfintelor Moaste, un lacas laic se transforma intr-unul religios, sacru. Pentru astazi, de Sf. Marie, episcopul Epifanie a fost invitat sa slujeasca la Schitul Soveja de pe Valea Susitei. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Ia uite la Talvar ce fata de om vesel si amabil si-a tras, zici ca a venit la nunta nevesti-si. Si Oprisan pare foarte bucuros de moment ca si aerianul de Bacinschi care si-a pus deja latul de gat, citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
In afara de oprisan si bacinski nu mai este nimeni in oras? unde au fost prefectul si subprefectul? dar parlamentarii pnl-pd care au dat bani de la guvern? niste lichele proaste care-l lasa pe baron citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Eu vad in spate doar niste ziduri neterminate. Deci un om serios ce sa caute acolo ? Pai inauguram fiecare caramida ? Daca-i asa o sa mai fie ocazii nenumarate pana va fi terminata definitiv catedrala citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Doresc sa ma scuz anticipat fata de vanatorii de greseli, din graba mai scapa omu.Sigur ca am vrut sa scriu "vor" si nu "v-or".
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Acest rautza florentin a ajuns preot la focsani dupa ce a cumparat examenul de la buzau in 2006 cu lemne din padurea parohiei. in complicitate cu fostul protopop ene care nu l-a lasat pe preotul citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Chiar daca mi-am propus sa nu mai intru in contradictie cu fanii "celui mai iubit dintre vranceni", ultimele intamplari din viata publica focsaneana si vranceana, ma obliga la o minima atitudine. Ceea citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Aveti dreptate. Din Ziarul de Vrancea am aflat anii trecuti cum a inceput aceasta catedrala sa fie construita din Fondul Solidaritatea. pacat ca nu mai stim nimic despre dosarul preotului ene. Intr-o citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
din nou, o interventie mai mult decat salutara a INCOMOD-ului. foarte multe informatii pretioase, detalii importante, putini care mai vor sa le prelucreze. foarte multi focsaneni, cunoscand destul de citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
as dori sa stiu unde se afla cartierul despre care spuneti ca a fost construit pe pamantul bisericii lui Dumbrava. Vrea sa verific daca este vorba despre acelasi loc despre care se zicea la vremea citeste integral
, acum 739396 zile, 16 ore, 24 minute, 58 secunde
Draga domnule focsanean, zona cu pricina se afla din bd Independentei pe strada inchisa de langa Tribunalul Vrancea sectia de contencios sau din strada Odobesti pe acolo pe scurtatura, e lesne de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.