Ultima oră

O femeie acuza ca i s-a schimbat copilul la maternitate

Ziarul de Vrancea
8 iul 2008 4195 vizualizări
O tinara din comuna Movilita a nascut pe 24 iunie un copil mort, iar medicii i-au spus ca bebelusul este o fetita u cind s-a dus la morga sa ridice trupul copilului, medicii i-au pus in brate un baietel mort u primele documente emise de spital arata ca femeia a nascut o fata de 3,600 kg, insa medicii au modificat ulterior scrisul u medicii sustin ca ar fi greseala registratorului, care a completat gresit sexul bebelusului in certificatul de deces u femeia asteapta acum rezultatul testelor ADN pentru a decide daca va inmorminta sau nu baietelul u intre timp, familia a depus o reclamatie si la Politie

Cazurile de copii incurcati la maternitate, frecvente pe vremea regimului comunist, dau cosmaruri unei tinere familii. "Este sau nu copilul meu?" Aceasta este intrebarea care o framinta pe Corina Nastasa, o tinara de 25 ani din comuna Movilita, care traieste acum calvarul de a nu sti daca micutul pe care ar trebui sa-l ingroape este sau nu copilul sau. De parca nenorocirea de a naste un copil mort nu era de ajuns, femeia acuza medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Pantelimon" Focsani ca i-au schimbat copilul la nastere. Cosmarul Corinei Nastasa a inceput la finalul lunii iunie, cind ar fi trebuit sa devina mamica. Inainte de a se interna la spital, tinara a fost de trei ori la medicul ginecolog Ioan Placinta. Aceasta i-a cerut sa nasca prin cezariana, intrucit doctorul care a avut-o in evidenta pe perioada sarcinii i-a spus ca fatul are "circulara de cordon", mai exact cordonul ombilical este infasurat in jurul gitului. La maternitatea spitalului focsanean inevitabilul s-a produs pentru ca bebelusul a murit asfixiat inainte de a vedea lumina zilei. "Pe 23 iunie, m-am internat in maternitatea din Focsani pentru a naste. Pe 24 iunie, dimineata, a venit doctorul Ioan Placinta la vizita si mi-a spus ca nu nasc in acea zi. La jumatate de ora a venit o asistenta si m-a chemat in cabinet la dr. Marin Popescu, seful sectiei. Acesta m-a consultat si mi-a provocat nasterea fara a avea durerile facerii. Mi-a facut multe injectii in vena sa nasc cit mai repede. La ora 11.00 mi-au provocat nasterea si la 14.50 mi-au spus ca am nascut un copil «mort», pe care l-am simtit miscind pina a nascut. Nu mi-au aratat copilul! Dr. Placinta m-a consultat si mi-a spus sa stau linistita ca era o fetita si ca mai am timp sa fac alta, ca sint tinara", ne-a povestit Corina Nastasa. De mentionat ca tinara l-a chemat in ajutor pe doctorul Ion Placinta dupa ce ginecologul Marin Popescu i-a provocat nasterea, astfel incit a nascut in prezenta celor doi. Cu toate acestea, bebelusul nu a mai putut fi salvat.


Fetita s-a transformat in baiat


Durerea Corinei Nastasa de a-si pierde copilul s-a transformat apoi intr-un adevarat cosmar. Medicul i-a spus tinerei ca a nascut o fetita pe care familia a vrut sa o ingroape crestineste. Sotii Corina si Sorin Nastasa au ramas stupefiati cind cadrele de la Sectia Anatomo-Patologie a Spitalului Judetean le-au pus in brate un baiat. "Cit am stat in spital, si asistentele si medicul mi-au spus ca este fata. Pe toate actele este trecut sexul feminin, doar pe certificatul de nastere mi-au spus ca este baiat si ulterior au corectat pe celelalte acte. Mi s-a dat un bilet pentru a merge la starea civila pentru a face certificatul de nastere al copilului. Doamna de la certificate l-a completat si cind sa mi-l dea m-a intrebat daca este de sex masculin. Plinsa toata, i-am spus ca este fetita. Aceasta a sunat la Maternitate si a intrebat daca familia Nastasa are fetita sau baiat. I s-a raspuns ca am avut fetita, iar doamna m-a rugat sa merg din nou la maternitate si doctorul Placinta sa modifice sexul din masculin in feminin si sa puna parafa dinsului. Acesta a modificat-o si mi-a dat biletul, dupa care am mers la starea civila. Pe drum, acesta m-a sunat si mi-a spus sa ma intorc ca nu am avut fetita, ci baiat, pentru ca la morga au un baiat si nu fata. M-am intors la spital, mi-au dat un alt bilet, cu care am facut certificatul de nastere al copilului. Nici nu mai stiu ce sa inteleg, ma tem ca mi-au schimbat copilul la maternitate si ca fetita mea e la altcineva", a afirmat tinara. Astfel, Corina Nastasa a ajuns la Spital convinsa ca, potrivit medicilor, are o fetita, dar a ajuns sa primeasca un certificat de nastere pentru un baiat. Tinara din Movilita s-a hotarit sa nu lase lucrurile in voia lor si a reclamat situatia.


"Registratorul medical e de vina"


Doctorul Marin Popescu, seful Sectiei de Obstetrica Ginecologie din cadrul Spitalului, cel care a provocat nasterea gravidei, spune ca de vina ar fi registratorul medical care a completat eronat certificatul de deces. "Registratorul medical a completat eronat certificatul de deces si dupa garda, obosit fiind, doctorul nu a mai fost atent si a parafat. Cind si-a dat seama de greseala, a revenit la ce era scris in foaie", a gasit explicatia medicul Marin Popescu. Astfel, dupa cum reiese din declaratia sefului Sectiei de Obstetrica Ginecologie, pe certificatul de deces s-a scris din greseala ca este vorba de o fetita, doctorul a parafat acest lucru, dupa care a sunat-o pe femeie sa-i spuna ca, de fapt, ar fi dat nastere unui baiat. Reporterii nostri nu l-au putut contacta ieri pe medicul Ioan Placinta pentru a ne spune cum stau lucrurile. Acum, familia nu vrea sa-i creada pe cuvint pe medici si, pentru a nu trai toata viata cu gindul ca micuta ar putea sa traiasca, vrea sa faca testul ADN. Corina Nastasa nu a vrut pina acum sa ridice trupul copilului de la Spitalul Judetean, pentru ca nu vrea sa-l inmorminteze pina nu va afla cu siguranta ca este acelasi copil pe care l-a purtat in pintec timp de 9 luni. "Nu vreau sa ingropam copilul altei familii", ne-a spus ea.


Politia intra pe fir


Pentru a lamuri situatia, medicii au prelevat probe ADN de la bebelusul mort si de la membrii familiei Nastasa, pentru a stabili daca se potriveste amprenta genetica. "Toate ecografiile pe care le-am facut in timpul sarcinii au indicat faptul ca port in pintec o fetita. Acum nu stiu ce sa mai cred! Pina nu va veni raspunsul de la Bucuresti, nu voi lua copilul de la morga", ne-a mai spus tinara, printre lacrimi. Familia a solicitat si ajutorul Politiei pentru a face lumina in acest caz. Corina si Sorin Nastasa au mers ieri la sediul IPJ Vrancea unde au depus o plingere impotriva medicilor de la maternitatea celui mai mare spital din judet. Lehuza le-a lasat politistilor si copii ale ecografiilor facute in timpul sarcinii, care indicau ca fatul este de sex feminin. "Am inregistrat cererea si a fost trimisa la Parchet pentru numar unic", ne-a declarat comisarul sef Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei. Pina la urma, testul ADN va spune daca medicii de la maternitate au incurcat copiii sau medicii care au urmarit sarcina Corinei Nastasa nu au stiut sa citeasca prea bine ecografiile. Specialistii de la maternitate au mai fost acuzati de neprofesionalism. La sfirsitul anului trecut, familia Olaru din Haret a sesizat Colegiul Medicilor de faptul ca le-a murit fetita la putine clipe dupa nastere, desi i s-a spus ca este sanatoasa. In acest caz, comisia de ancheta intrunita pe linga Spitalul Judetean de Urgenta a stabilit ca medicii nu aveau nici o vina si ca fetita a murit de "asfixie alba prin dubla circulara strinsa de cordon". (Ana Maria CANTIA, Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 739393 zile, 8 ore, 45 minute, 14 secunde
Spitalul Judetean mai face o victima... De data asta s`au bagat si la "furturi" de bebelusi. Incepe sa semene cu un fel de supermarket de groaza... Depinde pe ce raion intri ca sa vezi ce patesti... citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 45 minute, 14 secunde
Ce conbinati la spital ? mi se pare ca va pregatiti de vacante da nu va jucati cu vieti umane fiti un pic mai profesionali facetiva datoria . daca nu vreti sa fiti acuzati toti descoperiti citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 45 minute, 14 secunde
no coment,am citit articolul si m-a bufnit risul cita prostie poate fi in capul oamenilor,de fapt doctoriii de ani de zile de pe timpul lui ceasca te duc cu zaharellul.parca ar spune si ce daca te citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 45 minute, 14 secunde
eu nu inteleg de ce d-nul Popescu nu vrea sa isi ia o vacanta mai lunga si sa iasa la pensie..crede ca le stie pe toate.. personal consider ca nu e finut deloc..are mana atat de greoaie ..confunda citeste integral
, acum 739393 zile, 8 ore, 45 minute, 14 secunde
este usor sa gasim un vinovat.Din afara asa sunt privite lucrurile.Sistemul medical in Romania,in general nu merge.Asta nu inseamna ca nu avem medici competenti.Personal nu cred ca a avut cineva vreun citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.