Ultima oră

Obstea Tichiris contesta o expertiza de la Lepsa

Nicoleta Cristea
8 iul 2008 939 vizualizări
Obstenii sustin ca au aflat prea tirziu de o sentinta prin care un teren din Lepsa a fost retrocedat unei persoane fizice u Vasile Apostu, presedintele Obstii, crede ca expertiza a fost masluita, insa expertul neaga acuzatiile

Obstea Vidra - Tichiris se judeca in instanta pentru restituirea unui teren pe vechiul amplasament, dupa ce, sustine aceasta, proprietatea a fost atribuita ilegal unei alte persoane in urma unei expertize contestate. Procesul aflat pe rol este dechis impotriva Comisiei Judetene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privata asupra terenurilor, dupa ce aceasta i-a respins o contestatie impotriva Comisiei Locale Tulnici, care, la rindul ei, nu a retrocedat obstii un teren din Lunca Lepsa, punct Peste Vale, pe vechiul amplasament. Motivatia Comisiei Locale Tulnici a fost aceea ca 1,5 hectare de pasune sint ocupate de vile sau sint deja restituite altor localnici. Prin aceeasi cerere, Obstea solicita sa fie compensata fie prin suprafete identice, fie sa fie despagubita in conditiile legii. Obstea Vidra Tichiris sustine insa ca problema este faptul ca proprietara a 17.907 metri patrati din acel punct, Nastasia Grobnicu, ar fi fost reimproprietarita ilegal, din moment ce 600 de metri patrati din terenul respectiv le apartine, fiind proprietatea lor pina in 1948 cind a fost nationalizat, si pe care au acte de proprietate. Mai mult, reprezentantii obstii sustin ca cel care a expertizat terenul ar fi trecut cu vederea faptul ca Nastasia Grobnicu detinuse pasune, el masurind de fapt o parte din padurea obstii. "Este vorba de peste 10.000 de metri patrati de teren cu vegetatie forestiera, proprietatea obstii, care se interpune intre fineata Grobnicu si apa Putnei si s-a ticluit un raport cu o schita anexa in care se mentioneaza «fineata cu grup de arbori» pina in apa Putnei. Or, intre marginea finetei si apa Putna terenul nostru cu vegetatie are o latime de 104 metri patrati pe toata latura si este cuprins in amenajamentul silvic care are alt regim, diferit de terenul agricol si in nici un caz nu facea obiectul expertizei", ne-a precizat Vasile Apostu, presedintele Obstii Vidra - Tichiris, adaugind ca expertul "s-a jucat de-a expertiza" si ar fi incurcat lucrurile in dauna obstii. Astfel, obstea sustine ca femeii i-a fost retrocedat un teren, fara a se specifica insa categoria de folosinta, in loc de fineata dindu-i-se inapoi teren cu vegetatie forestiera. In replica, expertul topografic Danut Cristea, acuzat de obste ca nu a facut o expertiza corecta, spune ca masuratoarea terenului Nastasiei Grobnicu s-a facut dupa limitele trasate de obste si pe parcela cadastrala ce delimiteaza terenul. Acesta mai afirma ca, intr-adevar, terenul femeii nu e numai fineata, ci cuprinde si pilcuri de copaci, insa nicidecum nu este vorba de padurea obstii. "Nu am facut decit sa raspund solicitarilor instantei. Ba chiar am identificat doar 17.907 metri patrati, in loc de 18 mii, cit revendica numita Grobnicu. Cind s-au facut masuratorile nu au fost obiectiuni din partea primariei", ne-a declarat expertul topograf.

Obstea sustine ca a aflat prea tirziu de sentinta prin care acel teren i-a fost retrocedat vrincencei, cind deja hotarirea era definitiva si irevocabila. Astfel, se pling reprezentantii obstii, au fost privati de 10.000 de metri patrati de teren cu vegetatie forestiera. Expertul Cristea spune insa ca padurea nu a fost masurata niciodata, suprafetele fiind luate din cadastru. "Obstea Tichiris ar trebui sa prezinte titlul de proprietate, sa se masoare integral suprafata lor si sa se constate daca au sau nu lipsa teren", a mai aratat expertul tehnic. (Nicoleta CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.