Ultima oră

DNA a cotrobait in afacerile familiei Vornic

Nicoleta Cristea
7 iul 2008 5300 vizualizări
Afaceristul Robert Valentin Caraba, asociat in afaceri cu Tima Vornic, tatal presedintelui Camerei de Comert, Industrie si Agricultura, a fost trimis in judecata de DNA, alaturi de alti doi oameni de afaceri, pentru ca a facut ilegalitati cu bani europeni u procurorii il banuiesc pe Sorin Vornic ca ar fi dat o mina de ajutor la accesarea proiectului care viza diversificarea potentialului economic al zonelor de restructurare industriala u in final, dupa ce a luat 100.000 de euro, firma a intrat in faliment u DNA a trimis dosarul pe rolul Judecatoriei Focsani

Dupa ce fostul viceprimar PDSR Dan Constantin Radovici a fost trimis in judecata pentru ca a facut ilegalitati cu fonduri europene, DNA a mai scos la iveala un dosar consistent de acet gen, ale carei dedesubturi provin tot din acea perioada. Robert Valentin Caraba, fost administrator al Euroconstruct SRL, firma pe care o detinea alaturi de Tima Vornic, tatal presedintelui Camerei de Comert Vrancea, a fost trimis in judecata pentru nereguli cu fonduri europene, dupa ce in iulie 2003 a devenit beneficiarul unui proiect finantat din fonduri PHARE. Obiectivul declarat urmarea «dezvoltarea si diversificarea potentialului economic si social al zonelor de restructurare industriala". Si a "reusit" atit de bine incit dupa ce a cheltuit 100.000 de euro, firma a intrat in faliment. La Focsani vor fi judecati si Vasile Turbatu, administrator al Promet SRL, care a mai fost implicat si in «dosarul Coruptiei» de la Piata Moldovei, soldat cu arestarea fostului director Octavian Gaitanaru, si Ioan Rosca, administrator al Italo Convest SRL Bucuresti. în acest dosar a fost implicat si Sorin Vornic, presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Vrancea, banuit ca, in aceasta calitate, ar fi favorizat firma la care era actionar tatal sau pentru obtinerea fondurilor PHARE.



Directia Nationala Anticoruptie s-a autosesizat, in martie 2007, cu privire la faptul ca Robert Caraba, fost administrator la Euroconstruct SRL Focsani, ar fi prejudiciat bugetul Comunitatii Europene prin gestionarea frauduloasa a fondurilor PHARE obtinute pentru implementarea proiectului "Introducerea de noi tehnologii in constructii". Caraba este acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, mai exact ca ar fi omis cu buna stiinta sa prezinte Autoritatii de Implementare un certificat fiscal eliberat de Primaria Focsani din care sa rezulte ca nu are datorii, deoarece cunostea faptul ca la acea data firma al carei administrator era ar avea restante la bugetul local si ar fi fost declarata neeligibila pentru proiect. "Pe parcursul derularii proiectului, inculpatul Caraba Robert Valentin, in calitate de manager de proiect si reprezentant legal al firmei beneficiare, pentru a dovedi Autoritatii de Implementare legalitatea modului de achizitionare a unui bun, a prezentat o declaratie de impartialitate si confidentialitate, pe care a intocmit-o la data de 2 iulie 2004. în aceasta declaratie a consemnat date nereale, deoarece una din firmele participante la licitatia pentru achizitionarea bunului respectiv avea relatii comerciale cu Euroconstruct SRL», se arata in rechizitoriul DNA. De asemenea, in perioada 2 august 2004 - 22 aprilie 2005, inculpatul a folosit in alte scopuri sumele obtinute si bunurile achizitionate pentru implementarea proiectului, cu incalcarea clauzelor contractuale.


Intervine Vornic junior


Atit Vasile Turbatu, cit si Ioan Rosca sint acuzati ca au obtinut ilegal sume din fondul alocat proiectului Euroconstruct, intrucit firmele acestora aveau datorii restante la bugetul de stat. în acest dosar sint citati o serie de martori, printre care si Tima Vornic, asociatul lui Caraba, dar si Sorin Vornic, presedintele Camerei de Comert. Acesta din urma a fost banuit ca, in aceasta calitate, ar fi favorizat firma la care era actionar tatal sau pentru obtinerea fondurilor PHARE. Vornic insa s-a jurat in fata procurorilor ca nu stia nimic, cu toate ca la sediul CCIA s-a facut o instruire cu privire la accesarea fondurilor PHARE, iar printre firmele invitate sa participe s-a numarat si Euroconstruct. "Nu am avut nici o implicare in intocmirea documentatiei pentru obtinerea acestor fonduri si nici in derularea proiectului", a declarat Sorin Vornic. Presedintele CCIA a aratat ca, rugat de tatal sau, care era bolnav, a mai trecut pe la sediul fimei pentru a vedea cum merge afacerea, si asa a aflat de fondurile PHARE. Ulterior, la o alta vizita, in 2005, Caraba i-a marturisit ca avea probleme financiare, deoarece avea de incasat de la o alta firma o suma mare de bani. Se presupune ca Robert Caraba era in realitate interpusul lui Sorin Vornic in aceasta afacere, dupa cum sugereaza ancheta.


Derularea povestii


Proiectul SC Euroconstruct SRL a fost depus si aprobat in noiembrie 2003 la ADR Sud-Est Braila si presupunea dezvoltarea serviciilor furnizate de firma comunitatii judetului, crearea de conditii pentru alinierea la standardele internationale precum si infiintarea a sapte noi locuri de munca. Prin contractul incheiat, durata de executie a fost stabilita la 6 luni, dupa care a fost prelungita printr-un act aditional la 12 luni. Asociatul lui Caraba, Tima Vornic, a fost audiat doar ca martor in acest dosar, intrucit procurorii DNA au considerat ca, desi aveau amindoi drept de semnatura, doar Caraba ar fi semnat ordinele de plata. De altfel, la audieri, Tima Vornic a declarat ca starea de sanatate nu ii permitea sa se ocupe de treburile firmei, aceasta fiind sarcina exclusiva a lui Caraba. "Nu am cunoscut ca acesta a accesat fonduri PHARE si nu cunosc nimic despre primirea si cheltuirea acestor sume de bani", a precizat in mod suspect Tima Vornic in declaratia data la DNA. Bugetul de care avea nevoie Caraba era, conform proiectului, de 108.825 euro, dintre care 60% reprezenta ajutorul PHARE, iar restul, de 43.530 euro, urma sa fie suportat de firma proprie. Din analiza financiara a investitiei a reiesit ca partea de contributie in numerar a solicitantului ar fi putut fi acoperita pina la sfirsitul respectivului an de activitate, din profitul net realizat. De asemenea, aceeasi analiza a demonstrat ca investitia propusa avea capacitatea de a se sustine financiar cel putin 6 ani dupa finalizare.


Primele falsuri


Dupa doar o luna de la aprobarea proiectului, Caraba a adresat ADR Braila o cerere prin care solicita o plata in avans de 32.645,5 euro. în total, Euroconstruct a primit de la Autoritatea Contractanta suma de 58.819,91 euro, 44,074,12 euro reprezenta finantarea PHARE, si 14.691,78 euro cofinantare de la bugetul de stat. Contributia firmei a fost de 22.596,1 euro. în iulie 2004, din fonduri proprii, Euroconstruct a achitat catre MBM Construct 95 SA suma de 387 milioane de lei vechi in contul reabilitarii unui depozit al firmei. în continuare, firma a achizitionat, prin licitatie, de la Daw Benta Rom SRL Mures, o masina de mixat culori, contra sumei de 873 de milioane de lei. în privinta acestui fapt, cercetarile DNA au relevat ca Robert Caraba a declarat in mod eronat ca firma sa nu a avut legaturi profesionale sau financiare cu Daw Benta, deoarece aparatul de mixat culori era deja la Euroconstruct inainte de licitatie, in baza unui contract de comodat. Acest fapt a fost recunoscut de administratorul firmei Daw Benta, Remus Bentea, care a fost scos ulterior de sub urmarirea penala. Potrivit declaratiei unor fosti angajati ai Euroconstruct care figurau pe lista comisiei de licitatie, acestia nu au participat efectiv la procedura, ci doar au semnat ulterior actele pentru aceasta.


Afaceri in cirdasie


In octombrie 2004 a fost incheiat un contract de prestari servicii de consulanta intre Euroconstruct si Promt SRL Focsani, contra sumei de 123.468.000 ROL, din fonduri PHARE. Ulterior, s-a constatat ca suma platita cuprindea si TVA, cu toate ca banii erau scutiti de aceasta taxa. O alta neregula legata de aceasta tranzactie ar fi fost aceea ca, la data depunerii ofertei, Promet avea datorii la bugetul local, motiv pentru care nu era eligibila pentru a participa la licitatie. DNA a considerat astfel ca patronul Promet, respectiv focsaneanul Vasile Turbatu, ar fi omis cu buna stiinta sa aduca toate datele pentru obtinerea de fonduri europene, iar Caraba ar fi facilitat acest lucru. La audieri, Turbatu a aratat ca nu avea cunostinta de datorii. Procurorii au suspectat de asemenea ca activitatea de consultanta platita din bani PHARE nu s-ar fi desfasurat in realitate. Turbatu a sustinut insa ca serviciile de consultanta s-ar fi desfasurat la sediul Euroconstruct, unde ar fi instruit citiva angajati cu privire la folosirea aparatului de mixat culori. Cu toate acestea, declaratia lui Turbatu a fost infirmata de doi fosti angajati ai Euroconstruct, care au sustinut ca nu au auzit despre nici o instruire. In schimb, un alt martor a declarat ca instruirea ar fi avut loc la sediul Daw Benta.


Si-a instrainat utilajele


Rechizitoriul DNA mai arata ca, dupa finalizarea perioadei de implementare a proiectului, Robert Caraba ar fi gajat catre Daw Benta un motostivuitor cumparat prin licitatie de la Italo Convest SA Bucuresti, prin administratorul Ioan Rosca, in valoare de 796 milioane de lei. în plus, sistemul de mixat culori cumparat de la Benta l-a inchiriat unei alte firme, la care Caraba era asociat si administrator, respectiv RCV 98 Construct SRL. Potrivit legii, timp de 2 ani, Caraba nu avea voie sa instraineze bunurile obtinute din bani europeni. Si licitatia cistigata de Italo Convest s-a dovedit, potrivit DNA, a fi ilegala, deoarece aceasta firma avea datorii la bugetul statului, desi Rosca declarase pe proprie raspundere ca indeplineste toate conditiile de eligibilitate. La audieri Rosca a declarat ca nu stia ca utilajul va fi cumparat din fonduri PHARE, iar datoria catre bugetul stat se datoreaza unei greseli. în vederea recuperarii pagubei, procurorii au instituit sechestru asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpatilor si ale partii responsabile civilmente, respectiv Euroconstruct SRL. Numai ca, intre timp, firma a intrat in faliment. Ministerul Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Locuintelor s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 73.298 lei si 38.553 euro. Dosarul a ajuns pe rolul Judecatoriei Focsani si a consumat deja un prim termen in care inculpatii au solicitat angajarea de aparatori. (Nicoleta CRISTEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.