Ultima oră

Rastocenii au platit o zi de rascoala cu ani grei de temnita

In ianuarie s-au implinit 50 ani de la revolta satenilor din Rastoaca, care s-au opus cu indirjire colectivizarii u curajul rastocenilor, care au ars cererile de trecere la colectiv pe care le-au semnat fortat, a fost pedepsit cu deportarea si ani grei de inchisoare la Galati, Gherla, Jilava si in Delta Dunarii u din cei 37 de fosti detinuti politici, mai sint in viata 11, care isi amintesc cu ochii pierduti patimile indurate in temnitele comuniste

"Toata admiratia si recunostinta noastra o inchinam taranimii care s-a ridicat, urias zagaz de otel, opunindu-se celor ce voiau sa-i cheltuiasca atit de ieftin independenta si demnitatea nationala" (Iuliu Maniu). In filele manualelor de istorie, rasculatii de la Rastoaca, care s-au impotrivit colectivizarii acum 50 de ani, ocupa doua sau trei rinduri. Insa patimile "palmasilor" deportati in temnitele comuniste si condamnati la munci silnice au lasat, dupa jumatate de veac, rani adinci. Totusi, amintirile grele ale acelor vremuri au inceput sa fie acoperite de valuri de ceata. Innabusite voit, pentru ca rememorarea unei zile de tortura e prea grea, la care se adauga povara anilor, care au adus cu ei bolile trupului. Pe urmele acelor ani de temnita, constante in relatarile fostilor detinuti politici sint privirile triste, tintite in pamint, oftatul inabusit in piept sau cite o lacrima in coltul ochiului. Din cei 37 de rastoceni condamnati la inchisoare, 11 au ramas in viata, cei mai multi trecuti de 80 ani, macinati de boala si de frinturile din trecutul gri, care revin din cind in cind. Unul dintre cei care s-au prapadit, Nicolae Ciubotaru si-a dat sufletul in celula din Gherla, dupa ce, in urma anchetelor dure, s-a inchis in sine si a refuzat sa mai manince, trupul sau fiind ingropat intr-o groapa comuna, dupa cum isi amintesc concetatenii lui de suferinta.

Cererile de colectivizare, arse la Sfatul Popular

Rascoala din Rastoaca a inceput in 12 ianuarie 1958, la Podul Putnei, unde sute de oameni s-au strins pentru a cere restituirea cererilor pe care fusesera obligati sa le semneze, conform carora treceau la colectiv. Ajunsi la Sfatul Popular, satenii s-au revoltat, au rupt si ars cererile, dar si alte documente din Primarie si au strigat "Ura, am scapat de comunisti!". A fost momentul lor de glorie, care, din pacate, urma sa se sfirseasca tragic pentru multi dintre ei, in numai citeva zile. "Securistii", multi racolati chiar dintre sateni, si-au "turnat" vecinii, iar unii au facut parte din echipele care intrau cu forta in case, pentru a obliga oamenii sa isi dea avutul la colectiv. Zeci de rastoceni, fie ca participasera sau nu la protestul spontan, au fost ridicati din case la miezul noptii, adusi la Sfat si batuti crunt, dupa care au fost deportati, cei mai multi pe traseul: Galati-Gherla-Jilava-Delta Dunarii. Au lasat in urma femeile cu copii mici, iar toata averea le-a fost confiscata. Cind s-au intors din inchisorile comuniste, cu traume fizice si psihice pe viata, unii nu au mai nimerit la casa lor, altii nu si-au mai recunoscut copiii.

Un calvar de 7 ani pentru un om nevinovat

Primul popas l-am facut la Marin Dima, acum in virsta de 83 ani, dintre care 6 ani si 7 luni din tinerete i-a petrecut in inchisorile comuniste. Drama batrinului Dima, cu ochii de o frumusete albastra si linistita, este ca a indurat suferinte de neimaginat, fara sa fie vinovat. A fost la locul si momentul nepotrivit. "In ziua aceea faceam aplicatie, undeva in spatele Sfatului Popular, eram sef la echipajul de pompieri voluntari, cind au aparut satenii, cu galagie mare. Oamenii mei s-au speriat si au fugit, eu am ramas sa inchid utilajele in magazie. Am ramas cu securea in mina si am trecut prin fata Sfatului. Am vazut pe unul, activist politic, statea ascuns sub un hambar, dar l-am lasat in pace. Degeaba, tot m-au luat", spune cu un suspin greu nenea Marin. Cineva l-a turnat si asa a fost ridicat in miezul noptii, nu din casa sa, ci de la Mircesti, unde era plecat la munca, la cumnatul sau. "Erau de la Militie, cu un ciine. Mi-au dat doi pumni dupa ceafa, dupa care m-au bagat in duba. La Sfat, ne-au batut groaznic, erau si femei imbracate in militieni, de la noi din sat, loveau cel mai tare", spune, cu capul plecat, batrinul. Amintirile sint dureroase, ies greu la suprafata, iar lacrimile din ochii batrini spun mai mult decit o mie de cuvinte. Avea 32 de ani cind a fost luat si copii mici acasa. In inchisoare, cel mai greu i-a fost la Gherla, unde a stat 3 ani, de unde isi aminteste si acum bataile crunte, cu cozi de matura. Apoi a ajuns la Stoenesti, un sat din Delta, intre Sulina si Sfintul Gheorghe, unde a muncit la bucatarie, la spalatorie, la carat apa cu carutele cu cai. La intoarcerea acasa, dupa ani de condamnare, s-a interiorizat si e nelipsit de la biserica. "Cind am venit, am intrat la vecini, nu am mai recunoscut casa", a mai spus Marin Dima. Pe toata perioada comunismului copiii i-au fost persecutati permanent si la scoala, dar nici el si nici sotia nu au fost lipsiti de necazuri.

"Am stat 10 zile cu lanturi de picioare"

Pe Cornel Miu l-am gasit in fata casei, in soare. Rastoceanul, la fel ca si ceilalti, a fost condamnat la 15 ani de munca silnica si confiscarea averii. Isi aminteste de anul 1958, cind la Podul Putnei s-au adunat vreo 600 de oameni revoltati, care nu voiau sa-si dea paminturile comunistilor. "S-a adunat acolo toata lumea care voia inapoi cererile pe care ni le luasera fortat pentru colectiv. A venit de la Comitetul Central Cotiga Ion, presedintele pe comuna, care ne-a spus sa mergem cu el la Sfat sa ne dea cererile. Acolo s-a dat foc la cereri, s-au scos dosarele din sertare, s-au facut distrugeri. Eu am fost nevinovat, dar cineva m-a blamat ca as fi dat eu foc la hirtii", a zis cu un zimbet amar batrinul. Apoi, pe 15 ianuarie au venit de la Securitate la 12 noaptea si l-au luat. "Aveam sotia bolnava si fetita de 1 an. Mi-au zis «Nu vii acasa 5 ani!» si nu am venit 6. Dupa care m-a bagat la duba cu ciini lupi, ne-a dus la Galati, ne-au bagat in celula, ne-au luat sireturile, ne-au taiat nasturii de la camasa si ne-au lasat fara haine. Eu am stat in celula 12, cu inca doi din Suraia, eram un om al nimanui, s-au purtat cu noi mai rau decit cu animalele", spune cu amar Cornel Miu, care isi aminteste de "cel mai mare dusman al meu, cel care ma ancheta, locotenentul major securist Dinca, care ma batea cu bita". "Cit am suferit si pentru numele meu, Cornel, de la Cornel Zelea Codreanu! Spuneau ca sint botezat de legionari. Iar 10 zile am stat cu lanturile legate de picioare. Cine au fost comunistii ca sa ma tina inlantuit?", spune cu naduf omul. "Iesea untdelemnul deasupra apei de fiecare data, dar cu minciuni, ne faceau sa spunem ce voiau ei, ca sintem vinovati", mai spune batrinul Miu. Dupa Gherla a urmat munca grea la Periprava si Sistofska, la dig. Din cauza batailor crunte la coloana, din cei 6 ani si 4 luni de pedeapsa, 4 ani a stat in spital, imobilizat in gips, o povara de aproape 10 kg, iar 3 luni si le-a petrecut nemiscat pe burta. Cit despre cei care l-au turnat, spune ca fiecare si-a primit plata Domnului.

«Ura, am scapat de comunisti!» s-a strigat in iarna lui 1958

Ultimul popas, la Vasile Besleaga, si el macinat de boala, cu ochii lacrimosi. Face pauze dese si lungi, isi ia avint si povesteste cite o frintura de amintire, dupa care se opreste brusc, isi sterge fruntea si ochii. "La 18 ianuarie 1958 m-au arestat sase ofiteri, eram in opinci cind au venit si m-au luat la 12 noaptea. M-au ridicat pentru ca am facut rau. I-am batut pe activisti, am ars cererile, am strigat «Ura, am scapat de comunisti!». Era fumul de pe lume de la cererile alea", isi aminteste cu un zimbet pe jumatate plins nea Vasile, acum octogenar. "Se chema colectivul "Viata noua", viata chinuita mai degraba. Cu caciula pe ochi, imbracati in manta germana, ne-au batut rau, ne-au schingiut, dupa care ne-au invirtit in tot judetul. Dar nu mi-a parut rau absolut deloc pentru ce am facut", mai spune Vasile Besleaga, cu fermitate. Sapte ani a stat la Galati, Gherla si Jilava, dar cel mai rau a fost la Gherla, unde "am luat bataie ca la hotii de cai". "Te scoteau in zori in ploaie, ne tineau pina se oprea, dupa aia la munca, la dig. In bataie te culcai, in bataie te sculai, ud te culcai, ud te sculai. Ne dadea o mizerie de mincare, cind aveam coji de fasole era sarbatoare", zice, printre suspine, nenea Vasile. Cind l-au luat de acasa avea un baietel de 5 saptamini. Cind s-a intors, aflind de la vecini cine ii este odrasla, s-a dus sa-l intrebe al cui este. "Baiatul a zis «Cind vine bunica te recunosc de tata»", isi aminteste omul.

Rezistenta vrinceana, ingenuncheata de Ceausescu

Vrancea a fost una din regiunile in care impotrivirea la comunism a fost una deosebit de puternica. In partea de cimpie a existat o rezistenta puternica impotriva colectivizarii, satenii vrind sa-si apere mica proprietate, cu orice sacrificii. In 1957 Gheorghiu Dej a urmarit in mod deosebit incheierea colectivizarii. Pentru a-i infringe pe taranii vrinceni, Nicolae Ceausescu (uns general peste noapte), care raspundea de colectivizare pe intreaga tara, a venit personal in zona Vadu-Rosca "" Rastoaca "" Suraia, in fruntea unei puternice trupe de Securitate. Dupa ce au inconjurat aceste localitati, in care populatia era in plina revolta fata de constringerea de a se inscrie in colectiv, el si trupa pe care o comanda au deschis focul fara nici o mila, tragind in plin in oameni, la Vadu Rosca. Zeci de oameni au fost arestati, batuti si deportati, pentru a se da un exemplu la ce poate conduce nesupunerea. Povestile celor care au supravietuit regimului sint interminabile si dureroase. Un moment de curaj pentru care au platit ei si familiile lor, intreaga viata. Acum, in 2008, batrinii au ramas cu un amar, pentru ca, spun ei, tot fosti comunisti le conduc destinele. (Mihaela BESLEAGA)

Rastoaca are 37 de fosti detinuti politici

In 1995, la Rastoaca a fost ridicat un monument in memoria fostilor detinuti politici, care au tinut piept comunistilor in 1958. "In memoria indelungatei rezistente anticomuniste care a fost reprimata singeros, aici, in comuna Rastoaca, in ziua de 12.01.1958, luptatorilor care s-au impotrivit eroic colectivizarii fortate, vesnica cinstire si recunostinta neamului romanesc", scrie pe frontispiciul monumentului, ridicat in fata bisericii din comuna, la initiativa Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR), filiala Vrancea. Rastocenii condamnati de la 15 la 20 ani de inchisoare, care nu mai sint in viata sint: Lazar Dumitru, Marcu Ion, Miu Ghe. Gheorghe (Tilie), Miu Soare, Miu Vasile, Mariean Gheorghe, Onceoiu Stefan, Oprea Stefan, Popa Ion, Serban Gheorghe, Turcitu Ion, Chirita Ion, Chitu Alecsandru, Chirita Ionita, Ciubotaru Neculai, Dragoi Ion, Florea Vasile, Miu Constantin, Maxim Constantin, Nanu Ion, Nitu Ion, Postolache Ion, Turbatu Vasile, Ursu Gheorghe, Ursu Dragomir, Scripcaru Zanfir. In total, din cei 37 de fosti detinuti politici, in prezent mai sint in viata 11: Galagie Ion, Galagie Chirita, Miu D. Gheorghe (Teaca), Besleaga B. Gheorghe, Besleaga Ghe. Vasile, Dima Marin, Lazar Marin, Miu Cornel, Lazar Neculai, Trofin Iancu, Onceoiu Marin. (M. BESLEAGA)

---