Ultima oră

Dosarul meu de urmarire informativa

Florin Budescu
22 apr 2008 3083 vizualizări
Cineva caruia îi datorez foarte multe are o idee fixa, ce poate fi pusa pe tapet într-un roman: omul zdrobit de timpul sau. Nu e cazul meu. A existat însa o pleiada întreaga de insi zdrobiti, în Romănia, de timpul lor. Cine sau ce i-a zdrobit? Foarte simplu: Securitatea, careia eu îi mai spun, dupa cum a procedat Orwell într-un roman al sau, 1984 , Politia Găndirii.

Daca Politia Gandirii nu stia despre mine lucrurile pe care le voi relata in continuare, e de rusine. în mod evident, sint dezinformat. Sintem dezinformati, prezentandu-ni-se crimpeie de realitate, prin care s-ar putea sa se afle si documente contrafacute. Ne aflam in an electoral. De la scandalul cu CNSAS, nu se mai aude nimic despre institutie. Membrii Colegiului sint pe deplin satisfacuti de ei insisi si, deopotriva, par resemnati.


Mona Musca vrea in politica. Altii nici macar nu au parasit-o. Ristea Priboi danseaza pe tapsanul handbalului, cu nepotelul in brate. Cazul meu e minuscul fata de ce li s-a intimplat altora. Nu sint zdrobit de timpul meu, dar altii au fost. încapatinarea mea, ce nu se va opri aici, nu e interesanta decit in masura in care va rezolva o problema. Cine nu isi cunoaste trecutul merge prin viata ca un om beat.


Contra a 57.200 de lei (vechi, ce desertaciune) pentru xerox, CNSAS mi-a eliberat, pe 14.10.2003, dosarul de urmarire informativa (DUI), mapa de verificare 6.720, inregistrata la Ministerul de Interne, UM 0931, cu numarul 59.522, privind BaNULESCU (BUNEA) (nume conspirativ). Un coleg de la "Adevarul", Mihai Diac, caruia i-am relatat cestiunea, ma striga pe atunci, in gluma, "Domnul Banulescu".


DUI-ul meu a fost inchis sau nu?


Pe coperta DUI-ului meu scrie: "Dosar microfilmat azi, 17.12.1992, de U.M. 05061 "" Galati". Urmeaza o nota de formular: "Deschisa la data de : 22.07.89". Rubricile "închisa la data de" si "Arhiva nr." nu sunt completate.


întrebari. 1. la sfarsitul anului 1992, UM 05061 imi microfilma dosarul. De ce atunci? Securitatea mai functiona? Ca sa nu se piarda? 2. un dosar deschis pe 22 iulie 1989. Aha, voi reveni. 3. un dosar care nu a fost inchis. De ce? Mai este completat si in prezent? Cum nu scrie nimic in el despre ce am facut dupa Decembrie 1989? Stiu, in bulibaseala de atunci, au uitat sa-l inchida. Care este numarul arhivei in care se afla DUI-ul meu? Este secret? De ce? DUI-ul meu este format din trei note informative, un raport si doua cereri de verificare in cartoteca, insumand 12 pagini. Mi se pare foarte putin. Voi explica de ce.


Note informative, rapoarte"¦


Prima nota informativa. 22.07.1989, scrisa de "George". Cred ca stiu cine e, ii recunosc scrisul. "George" relateaza ca eram "un student cu o atitudine iresponsabila fata de munca, cred ca din cauza situatiei materiale foarte bune. (parintii: profesori in Focsani)" (n.n.: mergeam la facultate cu masina mea personala, Mercedes, mincam numai la restaurant doar cascuri fripti). "Are nemultumiri permanente in ceea ce priveste viata universitara "" conditii de cazare in camine, masa etc.", arata el. Hai nu zau, chiar asa"¦


Nota operativa, tot din 22.07.1989, scrisa de un maior. Eram in atentia Securitatii, "pentru manifestari necoresp. la adresa politicii R.S.R.", fiind "o persoana cu permanente stari de nemultumire". Ofiterul scria ca "vom lua masuri de stabilire a eventualelor sale intentii de a instiga studentii la actiuni protestatare sau revendicative. Materialul se va exploata la caz".


Raport al maiorului Ioan Stirbu, de la Securitatea Galati, aprobat de seful Serviciului Informatii Interne, col. Georgica Sion, tot de pe 22.07.1989, conform caruia am fost semnalat de sursa "Dan" ca, in prezenta altor colegi, am "facut afirmatii denigratoare la adresa politicii RSR si a conducerii superioare de partid si de stat". Stirbu propunea, Sion aproba sa fiu "luat in lucru prin mapa de verificare", pentru a se stabili conceptiile mele "moral-politice prezente" si daca mai am "manifestari necorespunzatoare la adresa politicii RSR".


Stirbu mai propunea: 1. dirijarea lui "George" pe langa mine, sa ma traga de limba; 2. investigatii complexe la domiciul meu din Focsani (n.n.: nu au avut loc, in afara de doi iepuri albi cu pete negre, pe care i-a gasit tata alergand pe hol, intr-o zi de vara); 3. documentare privind anturajul meu; 4. masuri "S", "pentru cunoasterea comunicatiilor cu pers. din tara si strainatate"; 5. mijloace TO mobile in camera de camin, ca sa auda ce spun; 6. masuri "F", pe momente operative.


Nota informativa din 23.05.1989. Primul moment in care Securitatea m-ar fi ghicit ar fi fost prin mai 1989. Iata. Conform sursei "Dan", am spus ca "tara noastra nu ar fi democratie, deoarece nu orice om cu calitati corespunzatoare se poate afirma in domeniul sau" si ca "emisiunile RTV romana sint dedicate cultului personalitatii" si am adus "injurii conducerii superioare de partid si de stat". Banalitati"¦ Sa vedem cum au stat lucrurile cu adevarat.


Cenaclul "Noduri si Semne". Revista "Orientari"


Din 1985, am fost membru al Cenaclului "Noduri si Semne" din Galati si redactor la revista studenteasca "Orientari". Multi membri ai celor doua entitati erau si acolo, si acolo. în cenaclu si in redactie erau informatori, ca altfel nici unul, nici cealalta nu ar fi putut exista. Pe citiva informatori ii si stiu. în 1986, Europa Libera a vorbit de gruparea de poeti anticomunisti de la "Noduri si Semne". Sigur ca a existat un dosar de problema "Noduri si Semne" la Securitatea Galati dinainte, altfel in Romania ar fi fost nu dictatura stalinista, ci regim autoritar, ca in Cehoslovacia, unde in puscarie disidentii, in loc sa primeasca pumni in dinti, primeau masini de scris, sa-si redacteze operele. Complete.


în 1988, un "ing. Georgescu" a semnat in "Orientari" eseul "Nevoia de Noica". în anul 2006, Christian Mititelu de la BBC mi-a spus ca "ing. Georgescu" era disidentul Virgil Tanase, in ultimii ani ai comunismului cu domiciliu fortat in Galati. Scandalul "Nevoia de Noica" a dus la reinfiintarea redactiei cu alti oameni, aparuti din neant. Am fost printre epurati. Nu gasesc nimic in DUI-ul meu despre asta. Nici despre aparentele cronici de carte scrise in revista, la "Abbadon, exterminatorul" de Sabato sau "Un miliard de ani pina la sfirsitul lumii" de fratii Strugatski.


Mai am o adresa MI in dosar, in care Securitatea Galati e informata de catre omoloaga sa din Vrancea ca, in vara lui 1989, ar fi avut loc o scena la mormintul lui Eminescu, "cind a participat si Grigore Vieru, unde membrii cenaclului au recitat si (n.n.: as fi sustinut eu ulterior) ar fi fost in permanenta supravegheati de Securitate". Din cind in cind, autorii documentului ma numesc, ilogic, "Budeanu".


Da, pe 15 iunie 1989, membrii cenaclului "Noduri si Semne" au recitat, la mormintul lui Mihai Eminescu din Cimitirul Bellu, versuri proprii profund anticomuniste, dar si "Doina" sau "Oda in metru antic". Baietii de la Secu stateau ostentativ linga noi, uitandu-se parnaliu, apoi ne-au condus pina la tren, sa fie siguri ca au scapat de noi. Asa ca nu a fost imaginatia mea bolnava.


Radio Galatiul Universitar


Nu vad nimic nici despre episodul "Radio Galatiul Universitar", studiou prin radioficare in camine, unde faceam emisiunea "Musica Culta", intr-o redactie aflata sub atenta supraveghere a Securitatii. Acolo am pus bazele Radio Galati de dupa 1990. Nu gasesc nimic in DUI-ul meu nici despre faptul ca am fost sef de palier in camin. Sefii de palier ori erau oamenii Secu, ori erau bine monitorizati de aceasta.


în 1987, inainte de manifestatiile muncitoresti din noiembrie de la Brasov, studentii galateni caministi au manifestat pe strada Republicii, pina in centrul orasului, pentru ca li s-a stins lumina in presesiune. în aceeasi seara, directorul de camin si securistul universitatii au convocat conducerea caminului. Ce dorim? Ne-am prezentat nominal si i-am spus ce vrem. Episodul lipseste din DUI-ul meu.


Ar mai trebui sa existe inca un dosar de problema al revistei "Orientari" si altul despre caminele studentesti. Macar despre petrecerile cu studenti straini si sportivi, unde vorbeam cu: Kim, din Angola, si discutam politica; Ismael, din Palestina, care avea in camera un steag mare al OEP, si discutam tot politica; Carlos, din Cuba, cu care comparam dictatura de la Havana cu aceea de la Bucuresti.


Ce faceam la Focsani. Prietenia cu Liviu Ioan Stoiciu


Nu voi scrie despre tatal meu. Numai povestea sa era indeajuns sa fiu supravegheat cu mare grija, mai ales pentru ca in scoala am fost un tip "cu perspective" de om ce va face probleme sistemului. Citez in aceeasi adresa MI, Inspectoratul Judetean Vrancea, catre "MI, Inspectoratul Judetean Galati "" securitate """, semnata de seful Securitatii, col. Aurel Tambrea, si de catre seful serviciului, col. Nicolae Valcu. Vrancea anunta Galatiul ca are un om-problema la studii, conform notei scrise de "Dinescu", ce sustine ca ma aflam, pe atunci, "sub influenta lui (cenzurat) din Focsani, poet, cunoscut cu preocupari contestatar-disidente, lucrat in dosar de urmarire informativa, ce se afla in controlul Directiei I-a (n.n.: a Securitatii)".


în mod evident, poetul este Liviu Ioan Stoiciu. "Dinescu", alt poet, din grupul celor ce il vizitau pe LIS, cind avea domiciliu fortat la Focsani si lucra la biblioteca judeteana. Cred ca stiu cine este si "Dinescu". Avem un paragraf, in care turnatorul aminteste o discutie avuta de mine cu Liviu asupra motto-ului unuia din volumele sale, pe care il citeaza aiurea: "Tu accepti maraciuni din jur? Eu nu!". De prin anul 1986, nu am incetat sa ma vad, de cite ori veneam in Focsani, in timpul anului universitar sau in vacante, cu Liviu Ioan Stoiciu, cu care sint si acum prieten.


întilnirile noastre erau publice, in vazul lumii. Ne plimbam prin oras, discutind poezie si, inevitabil, politica. Prezenta mea la biblioteca, unde lucra Liviu, era ceva obisnuit. Mi se pare penibil ca Secu sa fi descoperit aceste lucruri de-abia dupa trei ani, in 1989, datorita sursei "Dinescu". Mi se pare o timpenie sa nu existe un dosar de problema dedicat bibliotecii judetene, in care sa nu apar cel putin de citeva ori, iar DUI-ul meu sa nu fie impanat cu aceste marturii.


Florin Budescu


Blogul lui Budescu


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.