Ultima oră

Bomba de la Burcioaia

Ana-Maria Cantia
10 apr 2008 1520 vizualizări
Doi oameni au ajuns in spital in urma exploziei provocate de o acumulare de gaze u localnicii spun ca a fost nevoie de o explozie pentru ca autoritatile sa intervina u Garda de Mediu a fost anuntata de explozie la 48 de ore de la producerea acesteia, iar localnicii sustin ca li s-a cerut sa nu vorbeasca despre ceea ce s-a intimplat, in special cu presa u gazele proveneau din conductele vechi ale ale unei statii dezafectate a Petrom

A fost nevoie de o explozie si de doi raniti pentru ca locuitorii din satul Burcioaia, apartinator Adjudului, sa vada autoritatile venite la fata locului si investigind modul in care s-au produs acumularile de gaze din zona. Oamenii se pling ca timp de sapte ani au facut sesizari la Mediu, dar ca pina acum nu i-a vizitat nimeni. Pe 29 martie, in casa lui Vasile Dodu s-a produs o explozie atunci cind a incercat sa aprinda focul. Barbatul si sotia au suferit arsuri, iar geamurile locuintei au fost spulberate. "Am facut reclamatii timp de sapte ani, la Protectia Mediului, dar nu au venit niciodata sa vada despre ce e vorba. Daca nu era putul, muream asfixiati in case. Cei care au venit din partea autoritatilor ne-au spus sa nu mai vorbim cu nimeni, mai ales cu cei de la presa. Apa nu mai e potabila. Problema nu e de despagubire, ci faptul ca in peste sase ani nu au facut nimic, puteam muri", ne-a declarat Felix Hirjan, unul dintre cei in casa caruia s-au gasit concentratii de gaze. Gazele au patruns in casa lui Vasile Dodu pe linga o conducta cu apa. "Simbata seara, eram in camera si sotia a vrut sa faca focul. Atunci a avut loc o explozie. Eu am tendoanele de la ambele picioare arse, iar sotia mea nu a iesit nici acum din spital din cauza arsurilor de gradul I si II la miini si picioare", ne-a spus Vasile Dodu. Oamenii povestesc cu groaza ca le este frica de aceste emanatii care le-au distrus terenurile, din care isi cistiga existenta, dar si pinza freatica. "Ziceai ca e un vulcan cind ieseau gazele din pamint. A trebuit sa se intimple un accident ca sa schimbe tot. Le-am spus mereu ca se simte miros de gaze, dar de fiecare data mi-au spus ca nu e decit o gaverna mica", ne-a mai spus Felix Hirjan.


95% concentratie de gaze


Cercetarile efectuate pina acum arata ca gazele provin de la conductele vechi ale unei statii de gaze dezafectate a Petrom. Masurile au aratat ca in zona concentratia de gaze varia, la doua zile dupa producerea exploziei, intre 5 si 95%. Oamenii spun au fost salvati de putul aborbant din livada Felix Hirjan. "Masuratorile efectuate in curtea din spate a locuintei lui Dodu Vasile au indicat o concentratie de 15-20% volum metan. Concentratia maxima de 82% volum a fost determinata in putul metalic al caminului hidroforului din curtea lui Vasile Dodu. In locuinta vecinului Hirjan Felix, concentratia maxima a fost de 15-26% volum metan in beci si de 4-5% in interiorul locuintei. La putul aborbant din livada limitrofa locuintei lui Hirjan s-a determinat o concentratie de 95% volum metan", se arata in nota de constatare semnata, printre altii, de col. Paul Rotaru, seful ISU si Petre Nitu, comisul sef al Garzii de Mediu Vrancea, dar si de reprezentul Petrom care a participat la masuratori. Localnicii ne-au povestiti ca in momentul in care autoritatile au realizat ca in unele portiuni concentratia de gaz este de 95%, acestea s-au "evaporat" rapid din zona.


Explozia a fost trecuta sub tacere


Autoritatile care au fost la fata locului au incercat sa ascunda explozia si cauzele acesteia, in conditiile in care pina acum orice ciine cazut in vreo groapa era un mare eveniment. "Noi am fost anuntati de catre cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) la 48 de ore de la producerea accidentului. In momentul in care am facut masuratorile, exista un pericol mare pentru ca in camera procentul era de 30% gaze, iar in putul hidroforului de 82%. Gazul a ajuns in casa pe linga conducta de apa. Acum asteptam raportul celor de la Petrom pentru ca au avut de indeplinit anumite sarcini. Ei au trebuit sa identifice conductele vechi. Mai avem trei sesizari de la localnici cu privire la emanatiile de gaze din zona, una dintre ele fiind chiar a persoanei in cauza. Pentru noi e un semn de intrebare faptul ca am fost anuntati atit de tirziu, au fost acolo si salvarea si pompierii, trebuia sa fim anuntati imediat", ne-a declarat comisarul sef Petre Nitu, de la Garda de Mediu. Cei de la ISU spun ca, din punctul lor de vedere, situatia e remediata. "Problema este rezolvata, nu mai sint scurgeri de gaze. Acestea au fost de la niste conducte vechi. Situatia a fost remediata de catre cei de la Petrom", ne-a declarat colonelul Paul Rotaru, seful ISU.


Autorizatii de constructie linga conducte


Oamenii spun ca primarul Constantin Armencea a dat avize pentru constructia de case in zona pe unde trec conductele si ca dupa explozie nu a veniti deloc prin sat. "Primarul nici macar nu a venit. Eu abia merg, nu am lumina. Sa vina sa imi refaca geamurile si parchetul, nu e vina mea. Eu nu cersesc, dar sotia mea e in spital si astazi, iar eu abia ma tirii", ne-a declarat Vasile Dodu. Primarul spune ca pentru moment s-a sistat orice lucrare in zona. "Am facut demersuri la cei de la Distrigaz sa vedem exact ce s-a intimplat acolo. Pina se va sti exact cum stau lucrurile, am interzis orice sapaturi sau constructii in zona", ne-a declarat si primarul Constantin Armencea. Deocamdata, fiind si week-end, reprezentantii companiei Petrom nu ne-au spus un punct de vedere privind situatia de la Burcioaia. (Ana-Maria CANTIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.