Ultima oră

Elevii au inceput sa refuze orarele lui Oprisan

Camelia Stănilă
24 mar 2008 1440 vizualizări
Elevii vrinceni au inceput sa refuze materialele promotionale pe care Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean, le-a intiparit cu figura sa, pentru a le oferi in cadrul excursiilor organizate pentru copiii din mediul rural.

Presedintele Consiliului Judetean a continuat sa ofere orare si calendare elevilor, la vizitarea mai multor obiective istorice si muzee din Focsani, printre care a inclus si sediul CJ. Aceasta cu toate ca presa si nu numai a aratat ca figura lui Marian Oprisan nu avea ce cauta pe astfel de materiale, considerind ca-si face campanie electorala. Excursiile pentru copii au reinceput acum citeva saptamini, iar printre scolile care au trimis reprezentanti la Focsani, chiar in week-end-ul ce abia s-a incheiat, s-a numarat si cea din Chiojdeni. Desi cadrele didactice care au insotit elevii au considerat initiativa CJ de bun augur, pentru ca micutii au avut ocazia de a vizita obiective pe care altfel nu ar fi putut sa le vada, acestea au protestat in momentul in care s-au impartit orarele si calendarele cu poza lui Oprisan. "Mi s-ar fi parut mai potrivit ca aceste calendare sa fi avut pe ele imprimate doar emblema CJ Vrancea si nu fotografia unei persoane. Cita vreme excursia a fost finantata din bani publici nu cred ca cineva are dreptul de a se folosi de aceasta ocazie pentru a-si posta fotografia pe aceste calendare.Totul are iz electoral. Din cite stiu, acest lucru este o recidiva a celor care organizeaza astfel de excursii", ne-a declarat profesorul Cristi Tache de la SAM Chiojdeni, care a insotit grupul de copii. Obiectiile facute de cadrele didactice in fata organizatorilor au ramas fara rezultat, insa dascalii le-au explicat copiilor situatia si au colectat aproape toate orarele si calendarele.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 21

Adaugă comentariu
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Acest Idi Amin al Vrancei a inceput sa fie refuzat?
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Azi o sa ajung si eu cu elevii le Focsani. Bine ca stiu ce se va intampla. Politica este interzisa in scoli. Mai ales ca sunt copii pana in clasa a VIII-a. Cei de liceu au capacitatea sa discearna, citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Pornind de la premisa ca respectivele calendare si orare sunt materiale electorale se pune intrebarea daca are sau nu voie Oprisan sa le imparta ? Legea spune ca este interzisa propaganda electorala citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Un DoBitod idiot de pe acest forum pretinde ca ceea ce face portofel este legal si, mai mult, corect din punct de vedere moral. Ei, bine, nu-i asa, stimate DoBitoc cretin! Scoala (si, implicit cei citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
fesreasca dumnezeu sa candideze la presidentie oprisan si sa si castige ca o sa fie mai rau ca ceausescu
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Mare dreptate aveti! Iar ala care semneaza cu DB este Ionel Scarbone, George Desteptul din Noaptes, Cori care trage Sfori -le si pune coarne lu Vori, Traian Talvar zis Negulescu, ori Didi Basinaru. citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Lucy, e altul personajul "DB" ... Nici unul dintre cei amintiti de tine mai sus, insa si prin sangele lui si al celor amintiti de tine curge nesimtirea, aruncarea cu mizerii in adversari, citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
asta ar trebui sa nu mai stea printe oameni ca nui om astai un hunoi al societati umane sa se ocupe prigoana de el sau sa faca publicitatae aia cind il eu pe ala si il arunca in gunoi asa sa fie si el citeste integral
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
D-le db,indiferent cat te-ar plati cineva, merita oare sa primesti atatea injuraturi?
, acum 739392 zile, 18 ore, 33 minute, 48 secunde
Nu e nici o problema. E un razboi mediatic disperat pe care-l duc liberalii in speranta ca vor mai salva ceva voturi. Dar lucrurile sunt clare, pe cind asazisele vini ale lui Oprisan sunt toate citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.