Ultima oră

Lotul Oprisan Co. sta cu sufletul la gura

Cristi Irimia
8 feb 2008 587 vizualizări
Astazi la Tribunalul Vrancea va avea loc primul termen al recursului formulat de Directia Nationala Anticoruptie in dosarul in care Judecatoria Focsani a decis trimiterea cauzei la Parchetul de pe linga Judecatoria Focsani pentru refacerea urmaririi penale

Debuteaza recursul atit de asteptat prin prisma duelului juridic intre partile din dosar

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, este acuzat de catre procurorii DNA de abuz in serviciu, utilizarea creditelor in alte scopuri decit cele pentru care au fost acordate, fals si uz de fals. Au mai fost trimisi in judecata, in iunie 2006, Valeria Teodorescu - fost director economic in CJ, Mircea Diaconu - vicepresedinte CJ, Ion Costeanu - ex-seful Directiei Tehnice, Liviu Rusu - ex-sef Serviciu Drumuri si Poduri si Valeriu Iacob - fost diriginte de santier, pentru complicitate la abuz in serviciu, folosirea creditelor in alte scopuri decit cele pentru care au fost acordate si fals intelectual. Marian Oprisan si cei cinci inculpati sint acuzati ca au prejudiciat bugetele CJ Vrancea, Ministerului Transporturilor si Guvernului cu aproximativ opt milioane de lei. Dosarul, la fond, a avut un prim termen pe 5 iulie 2006, in noiembrie 2007 judecatoarea Luminita Duta hotarind sa trimita dosarul la PJF. In recurs, speta va fi judecata de un complet specializat, alcatuit din magistratii Costica Dita, Liviu Celmare si Aneta Bordea.


Duel juridic la nivel inalt


Instanta de fond a decis refacerea urmaririi penale pe considerentul ca aceasta a fost efectuata de un organ necompetent din punct de vedere material. Judecatoria Focsani a admis punctul de vedere al avocatului Ion Bratu, care-l reprezinta pe inculpatul Valeriu Iacob, referitor la inexistenta unui prejudiciu material care sa depaseasca un cuantum de un milion de euro, conform probatoriului cauzei, in conditiile in care infractiunea de abuz in serviciu reglementata de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 a fost introdusa prin Legea 521/2004 intrata in vigoare la data de 3 decembrie 2004. Instanta de fond a apreciat ca in conformitate cu art. 11 din Codul de Procedura Penala, prevederile Legii 521/2004 nu sint aplicabile activitatii infractionale desfasurata de inculpati pina la aceasta data, nefiind reglementata de legea penala. Prin urmare, a concluzionat instanta de fond, "intrucit in cauza competenta dupa materie ar fi putut fi data DNA doar de prevederile art. 13. alin1 ind. 2, din OUG 43/2002 (n. r. - existenta unui prejudiciu mai mare de un milion de euro), iar probele cauzei nu au dovedit existenta acestui cuantum, urmarirea penala a fost efectuata de un organ necompetent".


DNA: "S-a interpretat gresit!"


De cealalta parte, procurorii DNA sustin ca instanta de fond a interpretat gresit prevederile privind competenta DNA. "Solutia instantei de fond este nelegala deoarece se bazeaza pe o interpretare eronata a situatiei de fapt si a actului normativ ce reglementeaza competenta DNA. In mod eronat instanta de fond s-a raportat la prevederile art. 13, alin 1.2, din OUG 43/2002, conditionind existenta infractiunii de abuz in serviciu, retinuta in actul de sesizare, de cuantumul prejudiciului mentionat in acest text de lege, in conditiile in care acest alineat se refera la infractiunea de abuz in serviciu reglementata de Codul Penal si nu de infractiunea de abuz in serviciu prevazuta de Legea 78/2000 in art. 13 cu 2. Totul, in contextul in care pe parcursul cercetarii judecatoresti instanta de fond nu a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptei de abuz, din infractiunea prevazuta in legea speciala (78/2000), in infractiunea prevazuta de art. 248 din Codul Penal", se sustine in motivele de recurs. Practic, procurorii DNA sustin ca existenta unui cuantum al prejudiciului mai mare decit echivalentul in lei a 200.000 de euro ori o perturbare deosebit de grava a activitatii unei autoritati publice, indiferent de calitatea persoanei care le-a comis, duce la competenta DNA. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.