Ultima oră

Ofiter de la Pompieri, acuzat pentru un teribil accident de acum 7 ani

Ciprian Bobeică
4 ian 2008 2930 vizualizări
Capitanul Vasile Isticioaia, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, a fost acuzat ieri de ucidere din culpa, pentru accidentul din 2001 in care si-a pierdut viata focsaneanul Costica Mandea, angajat al unei unitati militare u masina de interventie nu era dotata cu "spargator de valuri", care sa impiedice balansul apei transportate, astfel incit aceasta s-a rasturnat peste o masina Dacia u in dosar au fost cercetati si angajati ai municipalitatii, dat fiind ca totul a pornit de la o gura de canal neacoperita

Dupa aproape sapte ani de anchete si expertize, un ofiter al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Vrancea (ISU) a fost acuzat ieri de ucidere din culpa, ca urmare a unui accident petrecut in anul 2001. Pe 14 iunie 2001, in apropierea benzinariei "Shell" din Focsani, o autospeciala a Pompierilor s-a rasturnat peste o Dacie aflata in trafic, dupa ce a intrat pe contrasens, incercind sa evite o gura de canal descoperita. In accident si-a pierdut viata soferul Daciei, subofiterul Costica Mandea, care avea atunci 28 de ani.


Capitanul Vasile Isticioaia, de la ISU Vrancea, a fost acuzat ieri de ucidere din culpa, pentru accidentul din 2001 in care si-a pierdut viata focsaneanul Costica Mandea, angajat al unei unitati militare din oras. In dosar au facut cercetari inclusiv procurorii militari, insa dupa schimbarea competentelor, solutia a fost data de Parchetul de pe linga Tribunalul Vrancea. Pe 14 iunie 2001, o autospeciala a pompierilor, condusa de, pe atunci, plutonierul major Isticioaia, a plecat la o interventie in comuna Cotesti. In apropierea benzinariei Shell, soferul a observat in carosabil o gura de canal, descoperita. A frinat si a ocolit-o, in incercarea de a salva viata colegilor de echipaj, dar a intrat pe contrasens. In citeva secunde, masina pompierilor s-a izbit de bordura si, din cauza balansului, s-a rasturnat peste un autoturism Dacia, care circula regulamentar din sens opus. Conducatorul auto Costica Mandea, 28 de ani, a fost strivit de masina pompierilor, in propriul autoturism.


Dotare proasta a masinii de pompieri


Expertiza tehnica si suplimentul de expertiza tehnica efectuate in acest dosar indica, potrivit procurorilor, o vina a soferului masinii de pompieri, care "in timp ce se afla in exercitarea atributiilor de serviciu, a produs un accident de circulatie, ca urmare a nerespectarii normelor legale privind conducerea unui autoturism pe drumurile publice cit si a masurilor de prevenire pentru exercitarea acestei activitati". Capitanului Isticioaia i se reproseaza ca nu a incadrat gura de canal descoperita si ca nu a adaptat viteza la conditiile amosferice, mai ales ca masina de interventie nu era dotata cu un echipament special, "spargatorul de valuri", care sa impiedice balansul apei transportate. "Avind cunostinta de starea tehnica si de lipsa spargatorului de valuri, avea obligatia sa se deplaseze cu maximum 40 km pe ora", se mai arata in rechizitoriu. Pentru ca accidentul s-a produs din cauza unei guri de canal neacoperite, in cauza au fost cercetati si citiva angajati ai Primariei Focsani, in frunte cu Filipache Sirbu, directorul Directiei de Dezvoltare Servicii Publice. Pentru acestia, procurorii au dispus neinceperea urmaririi penale, pe considerentul ca "intre existenta gurii de canal decopertate si accidentul soldat cu moartea victimei nu exista o legatura cauzala".

Dotarea proasta a Pompierilor, la nivelul anului 2001, a fost luata si ea in calcul de procurori, asfel ca responsabil este si Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari, in calitate de comitent. Institutia a fost introdusa in cauza ca si parte responsabila sub aspectul daunelor civile: "pe linga culpa inculpatului, un element esential l-a constituit lipsa dispozitivului sparge val", mentioneaza rechizitoriul procurorilor.


"Un ofiter foarte bine pregatit"


Vasile Isticioaia, subofiter inspector PSI si conducator auto pe autospeciala de interventie la momentul producerii accidentului, a avansat intre timp la gradul de capitan. "Indeplineste diferite functii, in diferite compartimente, fiind pus la dispozitia unitatii datorita urmaririi penale", ne-a declarat colonelul Paul Rotaru, comandantul ISU Vrancea. "Din punct de vedere profesional este un ofiter deosebit, fiind foarte bine pregatit din punct de vedere fizic si militar. Nu pot comenta aspectul dotarii de la acel moment", a adaugat colonelul Rotaru. Unitatea isi asigura apararea in acest caz, in timp ce capitanul Isticioaia a apelat, singur, la serviciile unui avocat. Drama celor citeva secunde de acum sapte ani, in care un om si-a pierdut viata continua. In egala masura, pentru familia victimei ca si pentru pompierul care nu a avut de ales. Intre viata colegilor de echipaj, a celor care aveau casa in flacari si a nevinovatului care a murit strivit de autospeciala rasturnata. (Ciprian BOBEICA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.