Ultima oră

Cel mai amplu protest de strada de la CDR incoace

Ziarul de Vrancea
20 dec 2007 771 vizualizări
Confectionerii au protestat ieri in Piata Unirii, dupa un mars pe strazile orasului, pentru a-si pastra drepturile salariale. La interventia Prefecturii, conducerea Incom a acceptat sa se intilneasca cu sindicalistii si apoi a cazut de acord sa prelungeasca pentru 3 luni vechiul contract colectiv de munca. ieri, Tribunalul declarase greva muncitorilor nelegala

Conflictul de la Incom- Vranco si Euroconf Industrial pare sa se fi stins ieri dupa-amiaza, cel putin temporar, dupa ce conducerea societatii a acceptat sa se intilneasca cu reprezentantii sindicalistilor. Aceasta dupa ce, ieri la prinz, circa 1.200 de confectioneri au protestat in Piata Unirii din Focsani, pentru a-si pastra beneficiile salariale, prin contractul colectiv de munca. Acestia au marsaluit prin oras apoi au scandat lozinci in centrul orasului. Oamenii s-au declarat nemultumiti ca mangementul companiei a sistat orice negociere, dupa ce sindicalistii nu s-au declarat de acord cu oferta unui salariu de 600 lei incepind din 2008, care insemna insa retragerea altor beneficii salariale, cum ar fi primele de Craciun si de vacanta, cadourile de sarbatori pentru copii, dar si reducerea perioadei de concediu. Desi de aproape o saptamina directorul Cezarina Leca nu a mai dat ochii cu reprezentantii salariatilor, ieri, la interventia Prefecturii, aceasta a acceptat o runda de discutii, care s-a incheiat cu acceptul de a prelungi vechiul contract colectiv de munca pentru inca 3 luni, dupa care vor avea loc noi negocieri. Pentru a nu ramine fara bani in prag de sarbatori, oamenilor li s-au promis banii si tichetele de masa in aceste zile. Astazi la ora 10.00 era programata o mediere la Directia de Munca, insa daca salariatii Incom vor accepta decizia de mentinere a actualului contract, conflictul de munca va fi stins. De altfel, confectionerii intra in vacanta de vineri si pina pe 7 ianuarie, data de la care ar fi fost reluate protestele si chiar declansata greva. Insa Tribunalul Vrancea a admis ieri cererea formulata de patronii firmelor Incom si Euroconf, care solicitasera ca greva sa fie declarata nelegala. Completul de judecata a dispus incetarea grevei, insa decizia poate fi atacata cu recurs in termen de 10 zile de la comunicarea sentintei. Sindicatul Liber si Independent din cadrul Incom si Euroconf nu a fost reprezentat ieri la proces de nici un jurist, liderul Toader Arcalean declarind ca nu stie nimic oficial despre aceasta actiune. Reprezentantii salariatilor au precizat insa ca angajatii nu sint in greva, ci doar au deschis conflictul de munca si au asteptat sa negocieze cu patronatul.


"Vrem sa muncim"


Angajatii fabricii de confectii au protestat in fata Prefecturii timp de mai bine de o ora, dupa ce au marsaluit din fata sediului Incom si pina in centrul orasului, pe traseul strada Cuza Voda, strada Maior Gh. Pastia, Bulevardul Unirii. Ei au scandat lozinci impotriva conducerii fabricii, dar si pentru a-si mentine dreptul la munca. Alaturi de confectioneri au fost, din solidaritate, si sindicalistii de la Electrica, UDET si Transport Public, sindicate afiliate la BNS. "Vrem sa muncim", "Vrem negociere", "Rusine", "Jos Leca", Jos mafia din confectia", "Nu avem rabdare, ca murim de foame", "Vrem salarii", sint doar citeva din cuvintele pe care le-au strigat oamenii adunati in Piata Unirii. "Este rusinos ca in prag de sarbatori am ajuns in situatia de a iesi in strada. Dupa nenumarate zile de negociere, conducerea societatii nu ne da nimic, ba vrea sa ne mai ia si din drepturi, primele de vacanta si sarbatori, 5 zile din concediul de odihna, au vrut chiar sa ne modifice grila cu sporurile de vechime. Vroiau sa ne dea 600 lei si sa ne pierdem toate drepturile. Din 13 decembrie, doamna Leca a disparut precum Elodia. Noi vrem sa negociem, sa reluam munca", a spus in fata protestatarilor liderul de sindicat al Incom-Vranco, Toader Arcalean. Si liderul BNS Vrancea, Dumitru Adam, i-a indemnat pe confectioneri sa nu renunte, pentru ca au dreptate in a cere salarii pe masura calificarii pe care o au. "Salariile trebuie sa motiveze si sa fie corelate cu produsele realizate de dvs., care se vind cu sute si chiar cu mii de euro. Conducerea societatii, investitorii, trebuie sa inteleaga ca traiesc pe seama dvs. Aceasta nu e greva dvs., ci greva patronatului. E rusinos ca ati vrut sa mergeti la munca si nu ati avut cu cine. Nu trebuie sa cedati, ci sa negociati macar 20% crestere salariala. Nu e normal ca si calificati sa fiti platiti cu minimul pe economie", le-a spus oamnilor si Dumitru Adam. Acesta a afirmat ca dreptul la greva va trebui legiferat, in conditiile in care acum exista un intreg proces ce trebuie parcurs pina la declansarea unei greve, acesta fiind si un obiectiv al BNS pe 2008.


Salarii doar pe hirtie


Angajatii Incom s-au declarat de acord cu revendicarile si au spus ca nu doresc decit sa li se respecte contractul de munca si sa nu-si piarda drepturile. Confectionerele s-au plins ca dupa 20-25 de ani de munca in aceasta societate, au ajuns sa cerseasca un salariu. "Avem 528 lei doar pe hirtie, pentru ca noi iesim sub norme. Manopera a ramas aceeasi, insa norma s-a marit si pentru a putea lua acesti bani trebuie sa lucram si 2 simbete pe luna. Cu toate acestea nu vrem decit sa se respecte contractul minim, stabilit de lege, si sa ne lase si celelalte drepturi", ne-a spus Medelea Afloarei, care s-a angajat la Confectia imediat dupa terminarea liceului. Confectionerele au spus ca sint la zi cu salariile, insa acum in prag de sarbatori au nevoie si de prime, care atingeau 140 lei prima de Craciun si 22 lei cadourile pentru copii. De asemenea, prima de vacanta se ridica la 60 lei. "Cum poate cineva sa traiasca doar cu 478 de lei, cind are si copii acasa?", ne-a intrebat nemultumita o alta angajata, care ne-a aratat si fluturasul de salarii, pentru a ne convinge ca atit ia "in mina", si asta avans si lichidare.


Autoritatile sanitare au sarit in ajutorul salariatelor


Situatia creata la Incom Vranco a fost dezbatura si cadrul sedintei Colegiului Prefectural de ieri. Directorul ASP a venit in sprijinul salariatilor, spunind ca a constatat, in timpul controalelor din aceasta vara, ca oamenii munceau in conditii precare. "Intr-adevar, in timpul controalelor desfasurate in perioada caniculara am gasit conditii de lucru inumane. Mi-a fost si jena, nu erau asigurate minime conditii. Nu exista un sistem de ventilatie, nici macar sapun lichid si nici hirtie igienica", a spus dr. Cornelia Draguna, directorul ASP Vrancea. In incheierea discutiilor pe acest subiect, seful ITM, Victoria Diaconu, i-a sfatuit pe sindicalistii ca, la cea mai apropiata intilnire cu patronatul, sa aduca in discutie urgentarea primirii avansului pentru luna decembrie si tichetele de masa aferente. "Cred ca in primul rind ar trebui sa va concentrati pentru a cere lucrurile cele mai importante, avansul pe luna decembrie si bonurile de masa", a recomandat Victoria Diaconu. (C. STANILA, M. BESLEAGA, C. IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.