Ultima oră

ULTIMA ORĂ!!! Un elev din Bârseşti s-a spânzurat în această dimineaţă

Gabriel Sava
11 mai 2017 11132 vizualizări
Un elev din Bărseşti a fost găsit mort în această dimineaţă. Ionel Cătălin Mărcuţ, în vârstă de 17 ani a fost găsit spânzurat în spatele locuinţei, în jurul orei 05.45. de către unul dintre părinţi. Tânărul nu a lăsat niciun billet în care să explice gestul. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac în continuare investigaţii. (G.S.)

Actualizare articol 11.05.2017 -ora 9,15

Un elev de la liceul”Simion Mehedinți” din Vidra și-a pus capăt zilelor, joi dimineața. Elev în clasa a XI-a, adolescentul a fost găsit spânzurat la locuința sa din comuna Bîrsești.La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare. Polițiștii încearcă să afle motivele pentru care elevul a recurs la gestul extrem. Cadrele didactice de la liceul la care învăța elevul sunt șocate de gestul extrem al acestuia. „Era un copil foarte talentat, pasionat de pictura, iar tot ce e in clasa este realizat de el. Era blând, liniștit la ore, un copil bun, cu bun simț, respectuos. Era o fire introvertită, dar nu a dat vreun semn vreodată că ar putea recurge la așa ceva. Regret enorm ce s-a intamplat”, ne-a declarat diriginta clasei a XI-a C, profesoara de limba română Olimpia Stoenoiu. Până la această oră nu se știe dacă tânărul a lăsat un bilet prin care să justifice cele întâmplate. Primele date ale anchetei arată că acesta ar fi avut probleme în familie.

 

 

Foto:Locuința în care a fost găsit mort în această dimineaţă  Cătălin Mărcuţ

 

 

 

Tragedie în familia unui adolescent din Bârsești: S-a spânzurat la doar 17 ani!

 

u motivele care l-au împins la sinucidere rămân deocamdată necunoscute u băiatul era crescut de bunici, din spusele cunoscuților u la școală, profesorii spun că adolescentul avea un comportament normal

 

Nimeni nu poate să-și explice de ce Ionel Cătălin Mărcuț, de 17 ani din localitatea Bârsești, a decis joi dimineață să-și pună capăt zilelor într-un mod înfiorător: mama sa a fost cea care și-a găsit copilul fără viață, atârnând de un măr din grădina aflată în spatele casei. Se spânzurase cu un lanț luat de la bunica sa! Criminaliștii veniți la fața locului au stabilit că tânărul nu a lăsat niciun bilet de adio în care să explice ce anume l-a determinat să facă acest pas. Trupul neînsuflețit a fost preluat și dus la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, unde urma să fie autopsiat. Oamenii legii nu aveau însă suspiciuni cu privire la modul în care s-au petrecut faptele însă, conform procedurilor, au deschis în această cauză dosar penal pentru moarte suspectă. Criminaliștii au mai stabilit că inițial, tânărul a încercat să se sinucidă cu ajutorul unui cablu folosit pentru uscarea rufelor. Doar că acesta s-a rupt, moment în care Cătălin a mers și a luat din gospodăria bunicilor, aflată vis-a-vis, un lanț, cu care a dus la capăt intențiile suicidale.

 

De la depresie până la Balena Albastră

 

 

 

Tânărul de doar 17 ani și-a pus capăt zilelor în grădina din spatele casei

 Motivele pentru care Cătălin a decis să își pună zilelor nu vor fi cunoscute, probabil, niciodată. Pentru că adolescentul nu a vorbit cu nimeni și nu a lăsat niciun bilet de adio, nicio postare sau vreun mesaj care să facă referire la intenția de a-și lua zilele. Bănuieli sunt însă mai multe. Bunica sa, care din spusele cunoscuților se ocupase o bună perioadă de creșterea nepotului, crede că ar fi vorba despre jocul cunoscut sub denumirea de Balena Albastră.  

Bunica adolescentului a avut numai cuvinte de laudă la adresa nepotului

 ”Ieri a plecat la școală și mi-a zis Săru mâna, mamaie! Mergi măi Cătă, sănătos!” A venit apoi de la școală, a mâncat, ce a avut nu ne pricepem. A venit o nepoțică de la Focșani, a zis că o fi de asta, Balena Albastră, nu știu! Nu știe nimeni de ce și cum! Mama lui l-a găsit. De-acu a fost, nu mai este, s-a terminat școala”, a povestit îndurerată bunica băiatului. Polițiștii au infirmat însă, după primele cercetări, varianta ca adolescentul să fie victima sinistrului joc cu provocări. ”Era un băiat foarte cuminte, nu era bețiv, nu era cu probleme”, spune și un vecin al familiei adolescentului.

 Părinții plecați peste hotare și o atitudine retrasă, posibile cauze

 Oamenii cred că totuși, din cauză că tânărul ar fi avut niște probleme în familie, din cauză că părinții săi erau plecați peste hotare. Cătălin Mărcuț este unul dintre cei patru copii ai familiei însă, după cum au spus cei apropiați, nu fusese recunoscut legal de tatăl său. Psihologul de la Liceul din Vidra, unde acesta era elev în clasa a XI-a C, spune că, deasemenea, nu a remarcat probleme la Cătălin Mărcuț. Psihologul Daniela Purice îl cunoștea de anul trecut. ”Îl cunosc de anul trecut, de când am predat psihologie la clasa unde era elev. Era un copil retras, nu comunica, dar din păcate ne confruntăm cu situația în care suntem neputincioși. Din păcate, mulți părinți pleacă în străinătate și lasă copiii fără să le pese ce se îmtâmplă cu ei”, a declarat psihologul Daniela Purice. Cunoscuții au confirmat că ambii părinți ai adolescentului  erau plecați peste hotare pentru perioade îndelungate, timp în care Cătălin a fost crescut mai mult de bunici. Chiar dacă nu avea rezultate deosebite la învățătură, tânărul se integrase bine în colectiv, nu făcuse probleme la școală iar gestul său a lăsat un loc gol atât în clasă cât și în sufletul celor apropiați.  

 

 

Băiatul de 17 ani era elev la Liceul ”Simion Mehedinți” din Vidra în clasa a XI-a

 

Era un copil foarte talentat, pasionat de pictură, iar tot ce e în clasa este realizat de el. Era blând, liniștit la ore, un copil bun, cu bun simț, respectuos. Era o fire introvertită, dar nu a dat vreun semn vreodată că ar putea recurge la așa ceva. Regret enorm ce s-a întâmplat”, ne-a declarat diriginta clasei a XI-a C, profesoara de limba română Olimpia Stoenoiu. Și colegii i-au lăsat pe pagina de Facebook mesaje pline de regret și de emoție. Din păcate însă, nimic nu-l va putea aduce înapoi! D-zeu să-l ierte!

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ana, acum 2534 zile, 14 ore, 46 minute, 37 secunde
Ba da, bunul simt, civilizatia, educatia, sinceritatea, bunatatea sunt oricand de bun augur doar ca nu a avut parintii langa el (sau pe cineva destept) care sa-i explice ca daca nu te integrezi intre citeste integral
, acum 2535 zile, 9 ore, 29 minute, 49 secunde
DUMNEZEU SA I DEA,IN SFARSIT,ODIHNA VESNICA!!!NU A GASIT COMPATIBILITATE IN TIMPURILE ASTEA,CU EDUCATIA SI TEMPERAMENTUL SAU!!! BUNUL SIMT,LINISTEA,CIVILIZATIA,NU SUNT BUN AUGUR PENTRU ACESTE VREMURI citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.