Ultima oră

Depuneri de coroane de Ziua Europei la Statuia Independenței

Mihai Boicu
9 mai 2017 1140 vizualizări
Oficialitățile au depus coroane la Statuia Independenței și au vorbit despre semnificația zilei de 9 mai. In Parcul Schuman a avut loc un spectacol al Corului Pastorala și Ansamblului ”Țara Vrancei”

Ziua Europei a fost marcată marți printr-o festivitate la Statuia Independenței din Focșani, în cadrul căreia s-a oficiat o ceremonie religioasă, au fost rostite alocațiuni și s-au depus coroane. La eveniment au fost prezenți reprezentanții autorităților județene și locale, ai partidelor politice, armatei și instituțiilor locale. Participanții au pus accent pe faptul că pe 9 mai se sărbătoresc trei momente importante ale istoriei, Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Pe lângă acestea, s-au împlinit și 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană. Col. Claudiu-Mihail Sava a amintit, în cuvântul său, rolul militarilor vrânceni în Războiul de Independență și în Al Doilea Război Mondial. ”În Războiul de Independență Regimul 10 Dorobanți Putna din Focșani, ale cărui tradiții le poartă astăzi Brigada 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor, a participat inițial la operația de acoperire a frontierei în apărare pe malul stâng al Dunării. Ulterior, la 30 august 1977, Regimul 10 Dorobanți a fost prima unitate din armata română ce a luat parte la asaltul redutei Grivița, înregistrând și prima pierdere importantă, pe comandantul Batalionului 1, maiorul Gheorghe Șonțu. Victoria asupra redutei Grivița a costat pierderea în luptă a peste jumătate dintre dorobanții putneni”, a spus col. Claudiu – Mihail Sava. Prefectul Sorin Hornea a prezentat mesajul primului ministru Sorin – Grindeanu și nu un mesaj propriu, așa cum se întâmpla până acum. De altfel, și la depunerea de coroane a fost menționat doar Guvernul României, nu și Instituția Prefectului Vrancea. ”În cei deja zece ani de când România a devenit membră a Uniunii, după decenii de totalitarism care ne-au izolat de democrațiile europene, românii au făcut pași importanți spre transformarea societății în beneficiul cetățenilor. Cred în ideea de Europă a tuturor, de Românie europeană. Cred într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtășim. Cred în unitate și solidaritate. Și mai cred că valorile naționale sunt protejate și chiar întărite prin ideea de diversitate propusă de Uniunea Europeană”, a transmis premierul României. 

Autoritățile s-au prins în horă în Parcul Schuman

 

Consiliul Județean Vrancea a fost reprezentat de vicepreședintele Ionel Cel – Mare. ”Fondatorul Uniunii Europene, Robert Schuman spunea: ”Europa nu va fi construită toată o dată sau în funcție de un singur plan. Aceasta va fi construită în funcție de realizări concrete care să creeze mai întâi o solidaritate de facto”. Fără solidaritate, fără încredere și fără speranță nu se poate construi nimic, iar astăzi când amenințările capătă forme dintre cele mai neconvenționale care din păcate lovesc în oameni nevinovați trebuie să fim pregătiți pentru cooperare și implicare la nivel național, european și internațional”, a spus vicepreședintele Ionel Cel – Mare. La rândul său, primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a trecut în revistă cele trei momente importante ale istoriei sărbătorite pe 9 mai și a arătat importanța intrării țării noastre în Uniunea Europeană. ”Avem azi nu unul, ci trei motive mari de sărbătoare, fiecare dintre ele cu însemnătatea lui și toate la un loc deosebit de importante pentru ceea ce este astăzi România, un stat independent modern și democratic. Indiferent însă la care dintre aceste eveniment ne raportăm prima oară, un lucru trebuie să reținem întotdeauna, atunci când românii și-au dorit ceva cu adevărat nimeni și nimic nu le-a putut sta în cale”, a spus Cristi Misăilă. În afară de depunerea de coroane de la Statuia Independenței, reprezentanții autorităților au mai participat și la spectacolul susținut de Corul Pastorala și Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, care a avut loc în Parcul Schuman. Reprezentanții autorităților nu au pierdut ocazia să se prindă în horă alături de membrii Ansamblului. (M. B.)


 

CASETĂ

Vremea rea a stricat manifestările CJ

Poaia a pus bețe în roate organizatorilor, care au anulat concursul de ciclism ”Pedalând cu stelele”. Acesta a fost amânat pentru data de 12 mai, de la ora 16.00, când startul se va da în Piața Unirii. Marți au mai fost programate o serie de evenimente, cum ar fi ”Eurocross-ul Vrancei” și ”Caravana Europei”. Seara urma să aibă loc un spectacol în Piața Unirii, pentru care CJ a cheltuit 355.000 lei, fără TVA. Ploaia amenința însă să strice show-ul prezentat de Octavian Ursulescu și la care urmau să urce pe scenă artiști cunoscuți. (M. B.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.